După ce ziarul a publicat sâmbătă, pe site, informația că MTS are doi oameni la Rouen, a doua zi, după victoria Simonei Halep cu Caroline Garcia, Jianu a decis să ”iasă de la cutie” și să se afișeze cu George Cosac. 

Libertatea a mai scris că situația juridică a ministerului nu-i permite lui Cosac să reprezinte federația în competițiile oficiale, potrivit unor decizii definite ale instanțelor de judecată. Cu alte cuvinte, România nu avea aviz de reprezentative la întâlnirea de Fed Cup cu Franța. 

Pentru a intra în legalitate, FRT a apelat la ajutorul MTS, ca să poată folosi numele, imnul, stema și steagul (există o lege care obligă federațiile să ceară de la minister, înaintea întrecerilor internaționale, acceptul de a folosi însemnele țării).

Deși statul a oprit finanțarea la tenis, din pricina ilegalităților identificate de instanțe, ministerul a avut doi oameni la dineul oficial, de joi seară.

Astfel, la Rouen au ajuns Daniel George Jianu, director general în cadrul Departamentului Sport din MTS, și consilierul ministrului, Andrei Nourescu, un fost jurnalist cu apucături de globetrotter pe bani publici rămas din mandatul Ioanei Bran.

”Combinatorul” din minister

Revoltați de fotografia cu Jianu și Cosac pozați ca ”prieteni la toartă”, deși ministerul ar trebui să fie echidistant și oamenii săi sunt obligați prin lege să se cazeze separat și din fonduri proprii la deplasările externe, oamenii din MTS au început să vorbească pentru ”Libertatea”. Și promit dezvăluiri spectaculoase.

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă
Recomandări
Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă

”Acest Jianu este cel care învârte totul prin minister, drenează banii. El este cel care îi împarte către directorii de cluburi. La alegerile de la FRT, 10 cluburi dintre cei 54 de membri cu drept de vot aparțin de minister.

Cluburile respective sunt Olimpia București, CSM Unirea Focșani, Dunărea Galați, Atletic Roman, CSM Craiova, CSM Timișoara, Mureșul Târgu Mureș, CSM Sibiu, SCM Bacău și CSM Onești.

Alte 18 cluburi sunt ale Ministerului Educației, unul este al Internelor, unul al Armatei și alte 24 sunt private. Așadar, cum să nu-i facă marcaj Cosac lui Jianu, știind că MTS are 10 voturi la alegerile viitoare de la federație?”, descriu situația oficiali din instituție.

Bani de la fin către naș?

Și nu este totul. ”Nașul de cununie al lui Jianu este un anumite Aurel Pătru, antrenor de karate la CS Dinamo și conducător pe la diverse federații de sporturi de contact. Luați primele acordate în ultimii doi ani de minister către federațiile de karate, kempo și alte sporturi de contact și faceți legătura.

Numai în 2017 s-a dat o primă de un milion de euro. De ce credeți că ține ministerul în brațe atâtea ramuri de karate? Ca să le premieze pentru sutele de medalii pe care le cuceresc la Europene și la Mondiale, iar banii să ajungă la cine trebuie”, acuză, revoltați, angajații ministerului.

Companiile care beneficiază de pe urma războiului din Ucraina. Cum a ajuns România al doilea exportator de motorină al Kievului
Recomandări
Companiile care beneficiază de pe urma războiului din Ucraina. Cum a ajuns România al doilea exportator de motorină al Kievului

AICI, CV-ul lui Aurel Pătru de pe site-ul CS Dinamo.

Citește și:

Ion Țiriac, președinte interimar la Federația Română de Tenis? Cum îl strigă Halep în privat și de ce n-a asistat la meciurile de duminică de la Rouen

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Știrileprotv.ro
Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Unde se află cel mai vechi sat din România. Este atestat încă de pe vremea dacilor și are o frumusețe idilică
FANATIK.RO
Unde se află cel mai vechi sat din România. Este atestat încă de pe vremea dacilor și are o frumusețe idilică
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Cum scapi de musculițele mici și negre din bucătărie. Soluția banală care are un efect instant
FANATIK.RO
Cum scapi de musculițele mici și negre din bucătărie. Soluția banală care are un efect instant
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Financiarul.ro
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Sudor, instalator sau lăcătuş, noile meserii căutate de Generaţia Z. Ce salarii primesc la angajare
Observatornews.ro
Sudor, instalator sau lăcătuş, noile meserii căutate de Generaţia Z. Ce salarii primesc la angajare
Horoscop 11 octombrie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă prudență și să-și calculeze mai bine deciziile
HOROSCOP
Horoscop 11 octombrie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă prudență și să-și calculeze mai bine deciziile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI