Politica monetară poate se mai schimbă, dar conducerea Băncii Naționale a României, nu. Și ce dacă?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Era mai bine să fie invers? Să vedem faptele: România se împrumută la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană și are același conducător al BNR de 34 de ani. Acum va mai aduna încă cinci.
Și asta pentru că în 11 octombrie 2024, Isărescu va debuta în al 7-lea său mandat, ceea ce îi va oferi, pentru totdeauna, titlul de cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume. Nu mai are și nu va mai avea competitori. Cum Sir Kenneth Dwight Venner (precedentul deținător al titlului în calitate de guvernator al Băncii Centrale a Caraibelor de Est) s-a dus în 2016, după 26 de ani de mandat, să facă politică monetară printre îngeri, nu cred că greșesc când spun că atâta timp cât va exista lumea, România va deține acest record.
Nesurprinzător, Mugur Isărescu mai deține un record mondial, derivat din primul: titularul de politică monetară care a supraviețuit celor mai multe guverne. De la numirea sa în septembrie 1990 ca guvernator și până în prezent, Mugur Isărescu a navigat printre un număr record de premieri. Până în 2015 ajunsese la al 19-lea. De atunci a mai punctat 8, deci în total a supraviețuit în funcție la 27 de guverne. Până în 2028, trece lejer de 30 de premieri cărora le-a fost și le este sfătuitor de încredere.
De altfel, pentru actual premier în funcție, Mugur Isărescu nu este doar sfetnic, ci și meditator. Nu contează dacă ai luat 7 la Bac, dacă ai terminat facultatea la 37 de ani, atâta timp cât înveți și economie, și engleză, la locul de muncă și gratis.
Surprinzător, 2 dintre cei care îl meditează „gratis” pe domnul Ciolacu au mai primit săptămâna trecută încă un mandat de 5 ani la conducerea BNR, iar soția celui de-al treilea tocmai „s-a transferat” de la ASF (unde a vegheat alături de fosta conducere la supravegherea City Insurance și Euroins, cu performanța găurii de peste un miliard de euro pentru care doar asigurații plătesc) la BNR.
Și întrucât nimeni nu poate să pună semnul egal între „gratis” și meditații la economie având în vedere și rezultatul, este ușor să ne dăm seama că, de fapt, Mugur Isărescu și ceilalți îl meditează pe premier la engleză, și nu îl învață despre finanța mondială.
Dacă l-ar fi meditat „gratis” la economie, răutăcioșii ar putea spune că noile mandate de 5 ani la BNR oferite meditatorilor săi reprezintă un preț prea mare, plătit din bani publici.
Și chiar dacă Mugur Isărescu l-ar școlariza pe domnul Ciolacu la locul de muncă în disciplina economie, și nu la engleză și tot fără să îi ceară bani, tot nu putem spune că este „gratis”. Pentru că școala domnului Isărescu cine a plătit-o și cine o plătește în continuare?
După calculele mele (și nu numai ale mele), propria școlarizare la locul de muncă a domnului Isărescu ne costase circa 20 de miliarde de dolari doar până în 2009, sumă rezultată în principal din modul în care a supravegheat sistemul bancar în primii 10 ani de mandat (prăbușirea băncilor din anii '90, hiperinflația rezultată și favorizarea cel puțin prin inacțiuni a devalizării Bancorex după martie 1997).
Apropo, în martie 1997, Bancorex avea sub 7% credite neperformante, pentru ca la criza din 2008-2012, sub supravegherea domnului Isărescu, BCR - cea care a preluat partea bună din Bancorex - să înregistreze 30% credite neperformante, iar sistemul bancar al domnului Isărescu, în ansamblu, 23%.
Alte câteva zeci de miliarde adăugate la școlarizarea domnului Isărescu, incluzând prețurile plătite de populație și economie?
Iar la întrebarea „cât va rămâne domnul Isărescu la BNR?”, mă dezic în mod categoric de cei care spun că „pe viață”, chiar dacă, după ce a obținut al șaptelea mandat, cel mai probabil îl va obține în 2029 și pe al optulea. Nu. Domnul Isărescu nu este numit pe viață la BNR.
Domnul Isărescu va rămâne la BNR atâta timp cât soldul din trezoreria statului este un pic mai mare decât costul școlarizării sale. Adică până când noi, românii, nu ne vom mai permite un bancher cu educația continuă și de talia domnului Isărescu. Acela va fi punctul subtil în care decidenții vor face ceva.
Câteva din realizările la care domnia-sa contribuie încă decisiv? Să luăm doar dobânzile la care se împrumută statul român, cele mai mari din Uniunea Europeană și care, în esență, decapitalizează economia.
Vreți să luăm alte realizări la care contribuie prin politica monetară și fiind sfătuitorul de încredere al tuturor premierilor? Să luăm rata inflației, cea mai mare din Uniunea Europeană. Și având în vedere că în ultimii 19 ani, de când țintește o inflație mică (obiectivul fundamental al BNR), domnul Isărescu a atins ținta doar de vreo 2-3 ori, nu cred că evaluez incorect atunci când spun că doar din greșeală domnul Isărescu și-a atins obiectivul.
Să luăm și un al treilea indicator, spre exemplu, intermedierea financiară (simplu spus, raportul dintre creditul neguvernamental și PIB)?
Hai să îl luăm: 23% în România la final de august față de peste 80% media Uniunii Europene. De altfel, această întrebare i-a fost adresată sfios și la audierile de săptămâna trecută, fiind cunoscut faptul că, după cum spun economiștii, există o corelație foarte mare între gradul de intermediere financiară și bunăstarea generală a populației. Cu alte cuvinte, cu cât creditarea este mai mare, cu atât banii puși la muncă vor crea alți bani.
Dar înainte de a vă releva răspunsul guvernatorului Isărescu din 2024 privind cine e de vină pentru intermedierea financiară aflată sub o treime față de nivelul mediu din UE și, prin urmare, pentru subdezvoltare, aș vrea să vă dezvălui răspunsul unui tânăr economist al neamului, din urmă cu 38 de ani, care nu s-a sfiit să iasă public în presa din 1986.
„Țările în curs de dezvoltare – jefuite de zeci de miliarde de dolari datorită inechităților din relațiile economice internaționale”, titra prestigiosul cotidian Scânteia în 1986, iar autorul pleda „pentru eliminarea politicii de spoliere neocolonialistă practicată de marile monopoluri”. „Dacă nu ar fi existat pierderile pricinuite de politica de jaf colonial, ritmul de creștere al țărilor în curs de dezvoltare ar fi fost anul trecut dublu”, spunea tânărul cercetător la Institutul de Economie Mondială. Ați ghicit cine era?
38 de ani mai târziu, iată răspunsul aceluiași economist, cu ocazia realegerii în al șaptelea mandat: „Intermedierea financiară e scăzută în România, sub 30%. În cazul ăsta sunt doi factori care contribuie la asta: majoritatea multinaționalelor preferă să se împrumute din afară (au condiții mai bune).
A doua e legată de faptul că nu toate firmele românești au un nivel de capital care să le facă bancabile. Firmele cu capital străin ar trebui finanțate din țară, de băncile noastre, pentru a nu se mai împrumuta din exterior”.
Ahhh... iar ne spoliază împrumutându-se mai ieftin din exterior și ducând profiturile acolo, în loc să se împrumute la dobânzi duble și triple în România? Cine ține dobânzile sus, ne decapitalizează economia și ne țin intermedierea financiară jos? Nu cumva societățile românești sunt „nebancabile” și decapitalizate chiar de dobânzile mari ale domnului Isărescu?
Nu cumva profiturile „spoliatoare” și „jaful colonial” sunt făcute chiar de către cei care le blamau și le blamează încă și sunt și la butoane?
Ați văzut cum arată sistemul bancar din România, pe lângă cei 23% intermediere financiară, după 34 de ani?
Mai arăt 2 indicatori, desprinși din datele privind creșterea economică din primul semestru al acestui an (față de perioada similară din 2023), doar 0,7%. „Intermedierile financiare și asigurările nu au contribuit la creșterea PIB, având o pondere de +2,2% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a redus cu -0,9%”, spune Institutul Naționale de Statistică (INS).
Ați înțeles? Asta este contribuția intermedierilor financiare păstorite de domnul Isărescu la PIB: 2,2% din formarea lui (comerțul are, spre exemplu, contribuție 23,2%, industria de 17,5%, IT-ul de 7,8%).
Și totuși, în aceste condiții, România încă își mai permite un bancher de talia realesului și un Consiliu de Administrație precum cel tocmai desemnat.
E interesant și că, deși comisiile economice reunite trebuiau să îi audieze pe toți candidații pentru conducerea BNR, din cei nouă câștigători, nu a fost întrebat și nu a vorbit decât unul: Mugur Isărescu.
Pentru restul, inclusiv pentru noul star al politicii monetare, doamna Roberta Anastase, fost președinte al Camerei Deputaților, calitate în care în 2010 a numărat voturile pe dos și a redus „din greșeală” TVA-ul, nicio întrebare.
Atunci, prestigiosul The Economist titra despre caz: „Cum să nu conduci o țară. Este cel mai recent exemplu al unui mecanism de luare a deciziilor nefuncțional, cu extrem de puțină gândire asupra unor strategii pe termen lung sau asupra impactului financiar”. Ca o ironie a sorții, și la audierile de săptămâna trecută din Parlament, au anunțat „din greșeală” că un alt candidat a luat vot pozitiv. Și nu luase.
Și ce dacă? Domnul Isărescu a obținut al șaptelea mandat și pregătește în această calitate noua generație de lupi ai politicii monetare. Gen Roberta Anastase, nou membru în Consiliul de Administrație al BNR. Ceea ce ne arată că domnul Isărescu poate tinde și spre al optulea mandat. Pentru că încă România și-l permite. Dar modul în care a fost ales noul Consiliu al BNR este un indicator de avertizare timpurie și pentru consensul politic pe care îl vom vedea după alegeri: ei cu funcțiile, populația și firmele cu datoriile, majorările de taxe și criza. Deocamdată, șampaniile s-au auzit pocnind doar la BNR, iar noi vom continua să sorbim din ele prin intermediul celor 9 aleși, și nu prin dobânzi mai mici la credite, inflație în țintă sau intermediere financiară sporită.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
