Hajduk Split – Levski Sofia este unul dintre cele mai încinse dueluri din această seară, din turul II preliminar al Ligii Europa. Jocul e programat la Dugopolje. Ambele echipe, se știe, sunt foarte iubite, iar fanii lor nu sunt deloc cuminți. „Torcida Split” e prima galerie organizată din Europa și una dintre cele mai violente.
Croații i-au luat în primire pe bulgari de la depărtare. Mai ales că fanii de la Levski sunt înfrățiți cu galeria „Bad Blue Boys”, a celor de la Dinamo Zagreb, rivala de moarte a celor de la Hajduk.
Încă de la primele ore ale dimineții un grup de fani ai lui Hajduk au atacat, în orașul Zadar, un grup de simpatizanți ai lui Levski. Ca să fie cât mai „convingători”, croații au incendiat mașina bulgarilor!
Fanii croați au incendiat o mașină cu suporteri ai adversarilor. Polițiștii au operat zeci de arestări
Unul dintre bulgarii prinși în ambuscadă a fost rănit și a necesitat internarea. Dar nici oaspeții n-au fost foarte cuminți. Mai multți simpatizanți ai lui Levski au făcut scandal după ce au fost provocați de croați. Poliția a avut mult de lucru, operaând zeci de arestări pentru evenimente care n-au avut nimic în comun cu mașina incendiată la Zadar.
Cu siguranță, seara aceasta va fi foarte „fierbinte”, dar nici returul nu se anunță mai calm.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV / E oficial! A început urmărirea penală împotriva polițistului care l-a altoit pe Boureanu