Fanii lui Arsenal întâmpină dificultăți logistice majore pentru a ajunge la Budapesta, unde pe 30 mai are loc finala Ligii Campionilor cu PSG. Zborurile directe din Londra ajung la 1.500 de lire, circa 1.700 de euro, iar cazările sunt fie scumpe, media de 300 de euro pe noapte, fie la mare distanță de capitala Ungariei, informează The Guardian.
Cuprins:
Fanii „tunarilor” se pregătesc să călătorească la Budapesta pentru finala Ligii Campionilor din 30 mai cu PSG, dar se confruntă cu provocări logistice majore, inclusiv prețuri uriașe la zboruri și opțiuni limitate de cazare.
Prețurile pentru bilete de avion directe din Londra spre capitala Ungariei pot ajunge la 1.500 de lire sterline, peste 1.700 de euro, iar opțiunile de cazare din Budapesta sunt fie extrem de costisitoare, fie situate la zeci de kilometri de oraș.
Pentru fanii care sunt dispuși să fie creativi, există alte variante de transport. „În general, Budapesta este greu accesibilă direct cu avionul, dar se poate ajunge mai aproape și continua călătoria cu trenul”, explică Tom Hall, expert în călătorii la Lonely Planet și abonat Arsenal.
Acesta a menționat că unii suporteri au rezervat zboruri către Bratislava și Viena, iar alții au găsit bilete dus-întors spre București la prețuri sub 200 de lire sterline (230 de euro), de unde pot lua un tren sau autobuz spre Budapesta, într-o călătorie de aproximativ 15 ore.
Există câteva opțiuni de trenuri de noapte din și spre București care pot ajuta cu această problemă,. Jocul este programat sâmbătă seara, deci a rămâne treaz până în primele ore ale dimineții de duminică ar putea fi o soluție - Tom Hall
Compania aeriană Wizz Air, cu sediul în Ungaria, a anunțat miercuri că va suplimenta numărul zborurilor între Londra și Budapesta, oferind opt curse vineri, 29 mai, și șase sâmbătă, în ziua meciului.
Pentru cei care preferă opțiuni mai economice, există și un autobuz direct din Londra la Budapesta, cu bilete dus-întors disponibile pentru mai puțin de 300 de lire sterline (350 de euro). Totuși, acest traseu implică o călătorie de 48 de ore și o noapte petrecută în Nürnberg.
Problemele de transport nu sunt singurele obstacole. Arsenal a anunțat că a primit doar 16.824 de bilete oficiale de la UEFA, ceea ce reprezintă 27% din capacitatea de 61.400 de locuri a Puskas Arena.
Biletele vor fi distribuite printr-o loterie care favorizează abonații clubului, iar prețurile pornesc de la 70 de euro pentru categoriile cele mai ieftine și urcă până la 950 de euro pentru categoria 1.
Deși vânzarea biletelor prin platforme secundare este interzisă de UEFA, acestea au apărut deja online, cu prețuri care încep de la aproape 4.000 de lire sterline (4.600 de euro).
În plus, cazarea în Budapesta este o altă problemă majoră.
Cazările sunt fie scumpe, media de 300 de euro pe noapte după cum au declarat, pentru ziar, mai mulți suporteri români dornici să meargă la finala Ligii, fie nu se mai găsesc, iar cele disponibile fie sunt la mare distanță de capitala Ungariei.
Unii suporteri români susțin că au găsit cazare la un preț prohibitiv, de 20.000 de euro pentru 3 nopți
Arsenal a primit doar 16.824 de bilete oficiale din cele 61.400 disponibile,. În ciuda problemelor entuziasmul general al suporterilor rămâne la cote înalte: 200.000 de fani au anunțat că se vor îndrepta spre Dunăre la finalul lunii mai.