ACAR sare în apărarea TAROM după acuzațiile lui Radu Miruță: „O veritabilă descoperire a apei calde”

 1 comentariu

Asociația Companiilor Aeriene Românești reacționează după ce ministrul interimar al transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că a amânat cu două săptămâni aprobarea bugetului TAROM pentru 2026, pe motiv că estimările de venituri nu sunt credibile și pot duce la pierderi suplimentare de peste 100 de milioane de lei.

ACAR, reacție dură după anunțul lui Radu Miruță

Marius Popescu, președintele ACAR, spune că problemele invocate acum de ministru erau deja cunoscute de autorități și de Comisia Europeană. El susține că managementul TAROM a informat oficial, încă de la început, despre efectele crizei din Orientul Mijlociu asupra companiei.

Marius Popescu, Președinte Asociația Companiilor Aeriene Românești (ACAR)

„În ceea ce privește declarațiile și «surprizele» exprimate de ministrul Miruță privind impactul contextului geopolitic asupra bugetului TAROM, considerăm că asistăm la o veritabilă «descoperire a apei calde»”, a transmis Marius Popescu.

Președintele ACAR spune că ceea ce este prezentat acum public era „un fapt bine cunoscut și asumat”, la câteva luni după escaladarea situației dificile din Orientul Mijlociu.

„Din ce informații am, încă de la debut, managementul TAROM a notificat oficial atât MTI-ul, prin intermediul CA-ului, cât și Comisia Europeană, prin intermediul Consiliului Concurenței, cu privire la această conjunctură negativă și la modul în care ea va influența indicatorii de performanță”, a mai transmis Marius Popescu.

ACAR spune că TAROM a fost lovită de criza din Orientul Mijlociu

Potrivit ACAR, industria aviatică globală trece prin probleme majore din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, iar TAROM nu face excepție.

Industria aviatică globală traversează turbulențe majore din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, iar TAROM nu este o excepție. Cu toții suferim! Compania națională a fost nevoită, într-o primă instanță, să renunțe la patru zboruri strategice pe care le opera în acea regiune. Ulterior, din rațiuni de conectivitate, s-a reluat operarea, însă realitatea comercială este dură: coeficientul de încărcare, load factor, pentru destinații precum Cairo, Beirut, Amman sau Tel Aviv a scăzut dramatic, nemaiexistând nici cererea de dinaintea crizei și nici posibilitatea de a menține aceeași frecvență a zborurilor”, a mai transmis Marius Popescu.

Potrivit acestuia, scăderea cererii pe aceste rute a afectat direct indicatorii TAROM, mai ales în condițiile în care compania are obligații și restricții impuse prin planul de restructurare.

„Explozia prețului kerosenului”, o altă problemă invocată de companiile aeriene

Peste criza din Orientul Mijlociu s-a adăugat și creșterea puternică a prețului kerosenului, mai spune Marius Popescu. Potrivit președintelui ACAR, înainte de această criză geopolitică, companiile aeriene cumpărau tona de combustibil cu aproximativ 850 de euro. Acum, spune el, prețul a ajuns aproape de 2.000 de euro pe tonă.

„Este o dublare a costurilor cu cel mai important factor de producție din aviație, o povară pe care o resimțim toți operatorii din piață”, a transmis Marius Popescu.

Declarația vine după ce Radu Miruță a scris că bugetul TAROM pentru 2026 a fost construit pe un preț al combustibilului de 950 de dolari pe tonă, în timp ce prețul actual al pieței ar fi de 1.400 de dolari pe tonă.

ACAR dă exemplul Spirit Airlines din SUA

Marius Popescu spune că problemele nu sunt doar ale TAROM sau ale companiilor aeriene românești. El invocă situația din Statele Unite, unde Spirit Airlines, un mare operator low-cost, a fost afectat de presiunile economice din aviație și, pe 2 mai 2026, a anunțat că își încetează activitatea după 34 de ani și a început închiderea operațiunilor, cu zborurile anulate.

Potrivit ACAR, acest exemplu arată cât de grav este momentul pentru industria aeriană, într-o perioadă în care companiile sunt lovite de scumpirea combustibilului și de efectele conflictelor asupra rutelor comerciale.

Companiile aeriene cer mai puține declarații publice și mai mult dialog

Președintele ACAR spune că operatorii aerieni românești sunt solidari între ei și se susțin reciproc într-o perioadă dificilă.

„Ne-am dori însă ca aceeași susținere și înțelegere a fenomenului economic să vină și din partea decidenților politici”, a transmis Marius Popescu.

ACAR cere oprirea declarațiilor care, în opinia asociației, decredibilizează eforturile de restructurare. În același timp, organizația face apel la guvernanți pentru dialog.

„Solicităm stoparea declarațiilor care decredibilizează eforturile de restructurare și facem un apel ferm către guvernanți pentru un dialog constructiv”, a transmis președintele ACAR.

Marius Popescu spune că atenția autorităților ar trebui să fie pe soluții care să ajute companiile aeriene românești să rămână competitive pe o piață internațională foarte dură.

Reacția vine după ce Radu Miruță a anunțat că a cerut refacerea bugetului TAROM pentru 2026, pe baze realiste, atât în privința veniturilor, cât și a costurilor. Ministrul a spus că bugetul companiei era construit pe un grad de ocupare de 79% în 2026, deși în primele patru luni ale anului gradul de ocupare a fost de doar 66%, față de 72% în aceeași perioadă din 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 20.05.2026, 23:48

    De 35 de ani este permanent lovită mii de angajați, pensionari și veniturile lor fabuloase.

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
17:00
Pericolul din spațiu care poate distruge o navetă la 32.000 km/h: de ce riscă orbita Pământului să devină inutilizabilă
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește