Fotbal, file de poveste

Locurile unde s-au aflat primele stadioane bucureştene, au pierit sub loviturile comuniştilor şi ale indiferenţei post-decembriste şi nu sunt semnalizate nici măcar prin nişte banale plachete. După ani de muncă asiduă şi eforturi financiare considerabile, după transformarea maidanelor mocirloase în stadioane cochete, acestea au fost dărâmate în baza unei credinţe conform căreia ce era mic burghez era degradant. Erau vremuri boeme, când fotbalul era jucat pentru plăcerea pasei, driblingului şi a şutului, nu cu gândul la sticla de whisky şi la duduia care te aşteaptă în jacuzzi după meci. Jucau pe terenuri de zgură, cu ghete butucănoase recondiţionate, fără apărători, veniţi după ore întregi de stat în fabrică sau la birou.

Terenul era singurul loc unde ofiţerii, medicii, avocaţii şi inginerii erau salahori şi ceferişti, şi invers. Recuperarea se făcea după meci cu o halbă de bere, iar încălzirea începea cu alergarea după tramvai. Duşurile erau reprezentate de o cişmea aflată lângă teren, se dribla în ritmul unui dans la modă, echipele atacau cu 8 jucători şi se apărau cu 2, iar fotbaliştii se luptau pentru onoare sau pentru o floare înmiresmată aruncată de o domnişoară din tribună.

Recomandări

Democrația își dă și ea corigența, după eșecul educației și al legii

VENUS

Cel mai prolific club de fotbal al perioadei interbelice a fost Venus Bucureşti. „Negrii din Splai” au cucerit 8 titluri de campioni ai României între 1920 şi 1940. Stadionul echipei, inaugurat în 1931, avea o capacitate de 15.000 de locuri, fiind unul dintre cele mai moderne ale acelui timp. El dispunea de instalaţie de nocturnă, terenuri de antrenament, cabinete medicale şi de recuperare, şi a prilejuit câteva premiere în fotbalul românesc: primul meci în nocturnă, primul teren gazonat şi primul cuplaj (Unirea Tricolor – AMEFA şi CFR Bucureşti – Crişana Oradea).

Construit din banii personali ai preşedintelui Alexandru Elădescu, care şi-a vândut o pădure pentru a finanţa proiectul, arena era o construcţie solidă cu stâlpi de susţinere din beton armat şi gradene de lemn. Situat pe locaţia actualului Parc Venus, dintre Casa Radio şi Opera Română, stadionul a fost demolat în 1953, când întreaga arie înprejumuitoare a fost inclusă într-o arie militară, şi toate clădirile din jur, inclusiv stadionul au fost făcute una cu pământul.

Jucătorii emblematici ai clubului: Iuliu Bodola, fraţii Vâlcov, Jean Lăpuşneanu, Silviu Ploeşteanu, Constantin Humis, Alfred Eisenbeisser şi Mitty Niculescu.

Recomandări

Atentatul cu bombă petrecut în 1920, în Senatul României. A fost pus la cale de un tânăr extremist în vârstă de 24 de ani, absolvent a două clase

JUVENTUS

Clubul ia fiinţă în 1924 prin fuziunea dintre cluburile bucureştene Triumf şi Romcomit, sub conducerea lui Etore Brunelli. Juventus a câştigat un singur titlu de campioană a României, în 1930, şi a pierdut o finală în faţa Chinezului Timişoara. După al doilea război mondial, Juventus îşi schimbă numele de mai multe ori (Distribuţia, Competrol, Partizanul, Energia şi Flacăra), pentru ca în 1952 să se mute la Ploieşti şi să îşi schimbe numele în Petrolul. Stadionul Romcomit, pe care evolua echipa, se află pe locul actualelor cămine studenţeşti de lângă Facultatea de Drept din Bucureşti.

De-a lungul timpului la acest club au evoluat nume mari ale fotbalului autohton: Coloman Braun-Bogdan, Emerich Vogl, Ştefan şi Rudy Wetzer, Ilie Oană sau Mihai Flamaropol.

CARMEN

Fondată în 1937, Carmen a fost cunoscută pentru fotbalul spectaculos practicat de fotbaliştii săi şi pentru excentricităţile patronului, milionarul Dumitru Mociorniţă. Clubul a fost desfiinţat în 1947, după ce, cu un an înainte, patronul Mociorniţă, cunoscut ca un anti-comunist fervent, refuzase să joace un amical cu sovieticii de la Dinamo Tbilisi, pe care trebuia să-l piardă. Locul în prima ligă de fotbal i-a fost refuzat, acest fiind ocupat de ASA Bucureşti, echipa nou înfiinţată a Ministerului Apărării. Stadionul, denumit ACSA (Constructorul) era situat pe Şoseaua Olteniţei, pe actualul amplasament al Orăşelului Copiilor.

Recomandări

Horațiu Potra, șeful mercenarilor care-l apără pe Călin Georgescu, dus la audieri în cătușe. Polițiștii au găsit mai multe pistoale și arme albe. Gruparea de mercenari se îndrepta spre București | SURSE

Fotbalişti de renume au jucat pentru Carmen, precum Iuliu Baratky, Iosif Covaci, Iosif Fabian, Valentin Stănescu, Nicolae Simatoc sau Bazil Marian.

 MACCABI (CIOCANUL) BUCUREŞTI

Maccabi a fost fondat în 1919, ca echipă a comunităţii evreieşti din Bucureşti, după modelul unui celebru club din epocă, Hakoah Viena, şi a fost primul club din lume care a trimis un jucător evreu la o Cupă Mondială, pe Samuel Zauber, la ediţia din 1930. Înainte de sezonul 1940-1941, echipa a fost exclusă din toate competiţiile, fiind reînfiinţată în 1945 sub acelaşi nume, înainte de a fuziona cu un alt club şi a forma Ciocanul.

Sub acest nume a jucat două sezoane, pentru ca în mai 1948 să fuzioneze cu Unirea Tricolor şi să se despartă un sezon mai târziu, formând Dinamo A (Ciocanul) şi Dinamo B (Unirea Tricolor). Stadionul echipei se afla pe Calea Dudeşti, iar dintre jucători pot fi amintiţi Iuliu Farkaş, Ion Şiclovan, Angelo Niculescu, Caius Novak sau Gheorghe C. Grecu.

OLYMPIA

Este cel mai vechi club de fotbal din Bucureşti, înfiinţat în 1904 de Mario Gebauer, cel care a adus din Elveţia, unde era student, în 1885, prima minge de fotbal din Capitală, şi Theodor Davila, fiul cunoscutului dramaturg Alexandru Davila. Primul teren a fost amplasat lângă restaurantul Bolta Rece, în zona Arcului de Triumf de astăzi.

În sezoanele 1909-1910 şi 1910-1911, Olympia câştigă campionatul, compus din doar trei echipe (Colentina şi FC United Ploieşti). Rămâne celebru meciul decisiv în privinţa stabilirii campioanei ediţiei 1911-1912, când Olympia a pierdut cu 6-2 meciul cu United Ploieşti, după ce a aliniat la start doar 9 jucători deoarece ceilalţi doi titulari nu au fost lăsaţi de părinţi să facă deplasarea, fiind elevi. În 1915, echipa se destramă, unii dintre jucători fiind atraşi de echipa FC Colentina. Este reînfiinţată în 1921, dar fără mari rezultate, reuşind doar o singură dată să se califice la turneul final al campionatului naţional. După al Doilea Război Mondial, echipa apare sub denumirea Olimpia-Rhein şi îşi dispută partidele pe terenul ACSA (Constructorul), desfiinţându-se definitiv în 1946.

Jucătorii emblematici sunt Valentin Stănescu, Alexandru Ene, Ion Voinescu, Valeriu Călinoiu sau Corneliu Robe.

RAPID

Zbuciumata istorie a feroviarilor începe pe 25 iunie 1923, când muncitorii de la Atelierele Griviţa (Rampa Militari)şi jucătorii unei echipe din cartier (Excelsior), au format „Asociaţia Culturală şi Sportivă CFR”. Primul căpitan al nou înfiinţatei echipe a fost un strungar, Grigore Grigoriu, fost jucător la Venus, echipamentul fiind confecţionat din pânză vişinie în casa acestuia, pentru că era mai rezistentă la murdărie, iar ghetele de joc, erau de fapt bocanci recondiţionaţi de la Atelierele Griviţa.

Primul teren al „ciocănarilor” fost CAB, situat în zona Gării Basarab de azi.  Câştigătoare în perioada interbelică a şase Cupe ale României consecutive, dar şi a campionatului de război (Cupa Basarabia – 1942), nerecunoscut de Federaţia Română de Fotbal, Rapid a fost prima echipă românească ce s-a calificat într-o finală de cupă europeană. În 1940, „vişinii” au profitat de faptul că reprezentantele Austriei, Italiei şi Cehoslovaciei nu au participat la competiţie şi au atins ultimul act al Cupei Europei Centrale (astăzi UEFA), dar nu au mai apucat să dispute finala din cauza mobilizării pentru al Doilea Război Mondial.

Actualul stadion al echipei, inaugurat pe 10 iunie 1939, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a fost construit imitând forma de potcoavă a celebrului Highbury, arena lui Arsenal Londra. Rapidul trecuse de la maidanul de la Basarab sau de la partidele în pribegie pe Romcomit, Ciocanul sau ANEF. Faptul că era o echipă muncitorească i-a permis Rapidului să supravieţuiască şi chiar să ia jucători de la concitadinele Carmen sau Venus, fiind una dintre puţinele cluburi bucureştene care au supavieţuit celui De-Al Doilea Război Mondial.

Jucătorii emblematici sunt: Vintilă Cossini, Ladislau Raffinsky, Ioachim Moldoveanu, Ionică Bogdan, Valentin Stănescu, Iuliu Baratky, Bazil Marian, Iosif Lengheriu sau Ştefan Auer.

UNIREA TRICOLOR

Echipa s-a înfiinţat în 1926, prin fuziunea dintre două cluburi din zona Oborului, Unirea şi Tricolor. Un an mai târziu, câştigă campionatul regiunii Bucureşti, dar pierde în semifinalel campionatului naţional partida cu Colţea Braşov, scor 1-4. Bucureştenii câştigă titlul naţional în 1941 şi pierde două finale ale Cupei României (1936 şi 1941). După cel de-al Doilea Război Mondial, „tricolorii” retrogradează în Divizia B, iar în ianuarie 1948 sunt preluaţi de Ministerul Afacerilor Interne. Pe 14 mai 1948, se uneşte cu Ciocanul pentru a da naştere unui club emblemă al fotbalului românesc Dinamo Bucureşti, reprezentat în primul an de viaţă de ambele echipe.

La finalul ediţiei de campionat, Dinamo II (Unirea Tricolor) retrogradează, iar anul următor nu poate promova deşi ocupă primul loc în liga a II-a. Echipa rămâne în Divizia B şi îşi începe lunga pribegie. Se mută la Braşov, întorcându-se în prima ligă, în 1956, sub numele de Dinamo Braşov. Timp de un an activează la Cluj, pentru ca în 1958 să se desfiinţeze, iar jucătorii să fie cooptaţi de Dinamo Bacău, actuala FCM Bacău.

Jucători emblematici: Ştefan Cârjan, Alexandru Ene, Constantin Rădulescu, Petre Steinbach, Ionică Bogdan, Traian Iordache sau Sony Niculescu.

STADIONUL REPUBLICII

Inaugurat pe 9 mai 1926, Stadionul ANEF (redenumit „Republicii” de comunişti) era, cu cele 28.000 de locuri ale sale, cel mai mare stadion autohton din perioada interbelică. Stadionul ce a găzduit 42 de meciuri ale echipei naţionale, 15 jocuri din cupele europene, 22 de finale ale Cupei Romaniei şi alte nenumarate partide de campionat şi din Cupa României,  şi-a găsit sfârşitul odată cu inaugurarea arenei „23 August”, şi a fost demolat, în anii 80, împreună cu cartierul Uranus, pentru a face loc Casei Poporului.

Azi mai sunt vizibile doar bucăţi din zidurile cărămizii ale fostelor tribune, iar în interior se află garajul camerei Deputaţilor.

 Foto: Vlad Chirea

Urmărește-ne pe Google News