Poezii De Dragobete- Cele Mai Frumoase Versuri De Dragoste

Cuprins:

Ce se sărbătorește de Dragobete

Dragobetele este o sărbătoare a iubirii celebrată de români, în fiecare an, pe data de 24 februarie. Dragobetele reprezintă pentru români simbolul dragostei, fiind identificat cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros, și cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon. În tradiția populară, se spune că Dragobetele era întocmai fiul babei Dochia și era reprezentat ca un tânăr chipeș, voinic și extrem de iubăreț care influența în bine viața celor pe care îi întâlnea. El ar fi fost zeul dragostei și al bunei dispoziții, fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreț foc, care le făcea pe fete să-și piardă mințile.

Poezii de Dragobete- Iubire- Lucian Blaga

Totodată, în tradiţia românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ţinut înainte de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii.

Recomandări

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Vezi mai multe despre Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. Tradiții și obiceiuri

Poezii de Dragobete – Mult așteptatei – Ion Minulescu

De când te-astept!…
Sunt ani…
Și anii, ce lungi îti par când n-ai cu cine
S-asculți ciudatele romante ce plâng viorile-n surdine…
Și violetele apusuri ce triste-ti par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Și-n plânsul celor patru strune!…

……………………..

Te-am așteptat la-ncrucișarea potecilor pe care-alt’dată
Mult așteptatele amante soseau grăbite să-și sărute
Amanții,
Ce-așteptau în umbra, tăcuți ca niste statui mute…
Și câte primăveri, de-a rândul, castanii roșii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Ș-n zare nimeni nu s-arată!…
Te-am așteptat pe țărmul mării –
Pe țărmul nalt ca și terasa
Castelului regesc, pe care un prinț și-ar aștepta mireasa…
Dar valurile, știutoare de soarta celor ce porniră
Spre tarmul unde stăm de strajă,
Când le-ntrebai ce știu de tine,
Îmi spuseră c-aștept zadarnic…
Și azi viorile-n surdine…
Ce-mi plâng ciudatele romanțe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netalmăcitelor dureri…

Poezii de Dragobete – De dragoste – Nichita Stănescu

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, –
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
şi scrişnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii faptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasa
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

Recomandări

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

Poezii de Dragobete- Mult așteptatei- Ion Minulescu

Romanță fără muzică (Nu-i nimeni ca să ne vadă) – Ion Minulescu

Nu-i nimeni… nimeni să ne vadă și să ne-audă
Nu pleca.
Dă-mi degetele-ți inelate să le sarut ca și-altadată,
Dă-mi degetele-ți inelate –
Poeme-n pietre nestimate –
Vreau să le-nvăț pe dinafara și să le cânt,
Dă-mi mâna toată.
Căci nu-i în tot salonul alta, asa, la fel ca mâna ta.
Rămâi cu mine toata seara …
Ce-ți pasă dacă-o să sfârșească
Orchestra valsul? ..
Tu nu știi
Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?
Deschide-ți brațele –
Altarul în care mă-nchinam alt’dată-
Deschide-ți brațele și prinde-mi în ele brațele-obosite.
Apleacă-ți gura-nsângerată,
Și sărutările-ți aprinse înseamnă-le pe obrazu-mi pal.
Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,
Neclintite,
Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!…

Inspiră-te și din cele mai frumoase mesaje de Dragobete

De câte ori, iubito – Mihai Eminescu

Recomandări

Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe boltă alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzîndu-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
Suntem tot mai departe deolalta amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec și îngheț,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineți.

Poezii de Dragobete- Ploaie în luna lui Marte - Nichita Stănescu — Poezii de Dragobete- Ploaie în luna lui Marte – Nichita Stănescu

Poezii de Dragobete – Dorința – Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispă cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Și în brațele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ți desprind din creștet valul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei ședea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par înfiorate
Or să-ți cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braț încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blândă batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Romanță fără muzică (Că ne iubim) – Ion Minulescu

Că ne iubim – și-o știe lumea toată –
E-adevărat;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu știm,
Nici lumea nu va ști …
Și nu va ști-o, poate, niciodată …

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ne-am cunoscut în tara-n care-alt’dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrate
În violet,
În alb,
În roz
Și-n bleu.
Și ne-am iubit întaia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu își pregătește arcul,
Să-și bată joc de cei ce-l ocolesc …
Și ne-am iubit! …
Ți-aduci aminte?…
Bluza –
Ah! … Bluza ta pe sânu-ți decoltat
Parea un peplum de mătase, sfâșiat
Pe sânul unei Venere ce moare! …
Și ne-am iubit cu-atâta nebunie.
Că statuele albe ne-au privit
Cu ochi geloși,
Iar zeul a-mpietrit
În mâna cu-o săgeata-otrăvitoare! …
Și ne-am iubit,
Și-azi toata lumea știe
Că ne iubim …
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu știm,
Nici lumea nu va ști! …

Romanța ultimului sărut – Ion Minulescu

Oprește-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sarut,
Căci gura mea
În clipa-n care îți sărută gura
Îti soarbe lacomă și respirarea
Cu care-ți prelungești caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ți-a creionat-o după chipul său –
Așa cum i-a dictat-o inspirarea!…

Oprește-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sarut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcați cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Și-n gura cu câte o floare,
Culeasa-anume pentru cine moare!…

Oprește-mă!…
Nu mă lasa
Să te sarut,
Căci gura mea
Săruta făra… „va urma”.
Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ți voi lăsa – drept amintire –
Decât portretul meu pe poarta,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plata la dricar
Și… „Veșnica ta pomenire”
Pe fundul celor opt pahare
De țuica fiartă
Golite dupa-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ți purtară
Cosciugul în spinare.

Oprește-mă…
Nu mă lăsa
Să te sarut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât așa
Cum a vrut Ea…
Și tot asa va saruta mereu,
Fiindca – fatal – nu sărut Eu,
Săruta numai Gura mea…

Poezii de Dragobete – Poem – Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
Și ți-aș săruta talpa piciorului,
Nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
De teamă să nu-mi strivești sărutul?…

Poezii de Dragobete – Izvorul nopţii – Lucian Blaga

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că
ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi, şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Iubire – Lucian Blaga

Iubești – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori și de toamnă,
de foc, de anotimpul din vine.

Iubești – când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubești – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânți să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubești – când simțiri se deșteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-așteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubești – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îți este-n aceeași măsură
și lavă pătrunsă de lună.

Ploaie în luna lui Marte – Nichita Stănescu

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau neliniştiţi,
sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

Îmbrăţişarea – Nichita Stănescu

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, în trecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Poezii de Dragobete – A mea – Nichita Stănescu

Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândeste numai la mine,
ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singurătate
ea stă şi spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.
Ea spală zidul casei cu mâna ei
şi atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la uşă-n ecouri.
Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
Ca să-i vină acasă
şi degetele albe şi le mişcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.
Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ţine în boluri şi zeamă acră,
părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat
să nu greşească bărbatul niciodată
drumul predestinat.

Dragoste târzie – Tudor Arghezi

Da, te-aș iubi cum mă iubești și tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai așteptat vâltoarea să mă ia
Și să mă arda în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să m-mpresori
Cu-atatea stele și cu-atâți fiori?
Nu ți-ai dat seama, și de-abia
Vedeam și eu ca ai putea
Să fii copila mea.
Simțirea dragostei, ades nebună,
Răzlețe streine le-mpreună,
Și vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimașă, aprinsă, uscațivă,
Ești tânără, trufașă și frumoasă.
Mă vrei al tău și-atât, și nu-ți mai pasă
De toți ai tăi, de toți ai mei,
Jertfiți unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beția te prinsese de o dată,
Și vreai să fii a mea de tot și toată,
Călcând o prăvila uitând
Că ai ieși din rând.
Și te-am facut sa suferi, stiu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit și viu.
M-am prefăcut că nu-nțeleg,
Ca să rămâi ce ești, și eu întreg,
Și te-am jignit cu voie, să mă ierți,
Poți să blestemi și să mă cerți,
Din depărtarea care îți ascunde,
Cu plânșii ochi, și coapsele rotunde.