România a ratat calificarea în play-off-ul pentru Campionatul Mondial din 2017 la un singur gol.
Tricolorii aveau nevoie de o victorie la patru goluri diferenţă, dar, deşi au condus la 6 goluri, cu şapte minute înainte de final, n-au reuşit să-şi păstreze avanatajul. Austria a punctat de patru ori, ultima oară în minutul 59, în timp ce noi doar o dată, aşa că meciul s-a terminat 32-29!
IMAGINILE TRISTEȚII. România a ratat calilificarea în play-off-ul CM.
Oaspeţii merg mai departe, pentru că este greu de crezut că în ultima etapă din grupă, care programează meciurile Italia – România și Austria – Finlanda, se pot întâmpla minuni.
Antrenorul Omer, portarul Iancu și interul Racoțea, la raport, după ratarea calificării în play-off-ul CM de handbal.
Min. 60: Final de meci, 32-29 şi România ratează calificarea în play-off la un gol!
Min. 59: 32-29. Finalul este incendiar
Min. 57: Austria mai punctează o dată, 31-28
Min. 55: 31-27
Min. 53: 31-26
Min. 53: Românii par de neoprit, 31-25!
Min. 52: Iancu apără un 7 metri!
Min. 52: 30-25!
Min. 51: Oaspeţii profită de omul în plus şi mai punctează o dată, 29-25. La acest scor suntem calificaţi în play-off
Min. 50: Ramba ia cartonaş roşu, iar austriecii marchează, 29-24
Min. 49: Ramba face 29-23
Min. 48: Mocanu mai punctează o dată, după ce austriecii marcaseră, 28-23
Min. 47: Mocanu face 27-22
Min. 46: Ramba mai înscrie o dată, după ce oaspeţii punctaseră şi ei, 26-22
Min. 45: 25-21
Min. 43: Mocanu înscrie de două ori şi duce scorul la 25-20! Perioadă extraordinară pentru tricolori. Oaspeţii au solicitat time-out
Min. 41: Sadoveac face 23-20
Min. 40: 22-20
Min. 39: Austriecii punctează şi ei, dar Mocanu face 22-19
Min. 39: Ramba mai marchează o dată, 21-18
Min. 38: Oaspeţii punctează, dar Ramba reface diferenţa, 20-18
Min. 37: Racoţea face 19-17
Min. 36: 18-17
Min. 34: 17-17
Min. 32: Sadoveac egalează, iar Racoţea face 17-16
Min. 31: 15-16
A început repriza secundă
Min. 30: 15-15. Pauză. Avem nevoie de o victorie la patru goluri pentru a ne califica în play-off
Min. 29: Egalăm la 15
Min. 29: Bucuria a ţinut puţin, austriecii au trecut iarăşi în avantaj, 14-15!
Min. 28: Se face 14-14. Ramba este eliminat 2 minute
Min. 26. Pauza a fost un sfetnic bun. România a reuşit să întoarcă rezultatul, 14-13!
Min. 25: Aihan Omer a cerut încă un time-out
Min. 24: Ramba înscrie, 12-13
Min. 23: Suntem într-o situaţie extrem de delicată, austriecii mai punctează o dată, 11-13
Min. 22: 10-12
Min. 20: 9-11
Min. 18: Nu reuşim deloc să ne apropiem de austricei, 8-11
Min. 16: Am dat un gol, dar am luat imediat două, 7-10!
Min. 14: Austria mai punctează o dată, 6-8. Time-out solicitat de antrenorul nostru, Aihan Omer
Min. 12: Înscriem, dar oaspeţii ne dau gol şi ei imediat, 6-7
Min. 10: Ghionea egalează, dar austriecii profită din nou de omul în plus şi mai înscriu o dată, 5-6
Min. 8: Oaspeţii trec în avantaj, profitând de o superioritate numerică, 4-5
Min. 8: Austria egalează, 4-4
Min. 7: Ghionea marchează pentru 4-3
Min. 6: 3-3
Min. 5: Austria profită de o indecizie a noastră în atac şi întoarce rezultatul, 2-3
Min. 3: România conduce cu 2-1
A început meciul
România se duelează joi, de la ora ora 18.00, cu reprezentativa Austriei într-un meci contând pentru grupa II de calificare la Campionatul Mondial de handbal din 2017.Aflată pe locul secund în grupă, România are nevoie de o victorie la patru goluri diferență (în tur a fost 24-27) pentru a urca în fotoliul de lider înaintea ultimei etape (Italia – România și Austria – Finlanda). Prima clasată în grupă se califică în play-off, unde va întâlni una dintre forțele Europei pentru calificarea la turneul final din Franța.
Naționala de handbal masculin a Austriei a efectuat miercuri două antrenamente în Sala Lascăr Pană, din Baia Mare. Oaspeții s-au declarat foarte multumiți de condițiile găsite în România.
Adversarii tricolorilor de joi au părut totodată foarte relaxați la ședințele de pregătire. Deși a lăudat jocul in viteză al românilor, tehnicianul islandez Patrekur Jóhannesson mizează pe un meci egal, rezultat care le-ar asigura austriecilor calificarea în play-off.

Austria are in lot mai multi jucători naturalizați și, în ultimii ani, a participat la cinci turnee finale de Campionat European sau Mondial.
Bilete la meciul cu Austria costă 20 lei și se pot achizitiona online pe site-ul eventim.ro sau de la casele de bilete ale Sălii Lascăr Pană (orar 10.00-18.00 joi).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
Viva.ro
Cu ce femeie superbă, tânără și cunoscută este logodit ministrul de Finanțe Alexandru Nazare. Puțini au știut că ea este jumătatea politicianului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
Unica.ro
La un an de la moartea soțului ei, vedeta e însărcinată! „Mi-am dorit”. Puțini știau că și-a refăcut viața atât de repede, după tragedia prin care a trecut. O să fie mamă la 42 de ani, pentru prima dată
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
Elle.ro
Bucurie mare pentru vedeta noastră! A fost cerută în căsătorie într-un loc spectaculos. Primele declarații: „Pentru totdeauna”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
De ce nu a fost Nicușor Dan la înmormântarea lui Mircea Lucescu. A spus abia acum cu subiect și predicat: “Eu nu am vrut să duc într-o…
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
Avantaje.ro
Cele 4 cuvinte pe care Teo Trandafir le-a spus despre situația Mihaelei Rădulescu! Atât, 4 cuvinte care cântăresc greu! Nimeni nu se aștepta la asta! 👇
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
Tvmania.ro
„Vă invit la mine... acasă!” Mihaela Rădulescu a deschis ușile apartamentului din Monaco. Detaliul ascuns în sufragerie care i-a lăsat MASCĂ pe toți
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_07c20e49235e59e6c1468e64d13aa70e.png)
Adevarul.ro
Reforma companiilor de stat, sub tirul economiștilor: „O iluzie păguboasă care perpetuează sistemul căpușă. Singura cale este privatizarea”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_11369884b608653ae03855e30add7ddd.jpg)
Fanatik.ro
Cum a ajutat Mircea Lucescu mai multe persoane în timpul vieții sale, fără să vorbească public: ”Mi-a întins mâna și mi-a spus ‘Se face’. A doua zi am avut banii”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
Financiarul.ro
Studiu șocant OpenAI: CatGPT a mințit deliberat în 13% din cazuri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
Elle.ro
Bianca Censori șochează cu un nou look indecent. Soția lui Kanye West a apărut fără lenjerie intimă și purtând doar ciorapi transparenți pe străzile din Paris. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
Unica.ro
Soarta nu iartă pe nimeni! Așa a ajuns să arate acum celebra femeie de afaceri! În scaun cu rotile și cu o geantă de lux în brațe, e de nerecunoscut / Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
Viva.ro
Da! Este chiar ea! Incredibil cum arată Elena Băsescu acum. A fost surprinsă de fotografi așa cum puțini se așteptau să o vadă vreodată! Gestul care i-a lăsat pe toți cu gura căscată
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
TVMania.ro
Mihaela Rădulescu, dezvăluiri cutremurătoare despre familia lui Felix: „Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie!”. Umilită și acuzată de furt după pierderea bărbatului iubit
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
ObservatorNews.ro
EXCLUSIV. Unde se vor antrena românii din "armata voluntarilor", plătiţi cu 4.000 de lei pe lună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Mihaela Rădulescu, anunț uriaș! După un an în care a fost lovită din toate părțile, vine și prima veste superbă! ”În loc să-mi pierd mințile, am decis să..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
Wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
Redactia.ro
Imapcarea momentului in showbiz..Vedeta noastra s-a intors la fostul sot. Imaginile care ii dau de gol
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
KanalD.ro
BREAKING NEWS | Un elicopter s-a prăbușit la scurt timp după decolare! Opt persoane și-au pierdut viața
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Cum vrea Mihai Chirica să cheltuie banii ieșenilor în 2026? Bugetul Primăriei, pus în dezbatere publică: creșteri, reduceri, deficit uriaș. Aveți idei? Faceți propuneri!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_58f990323085458067938994310f3f94.jpg)
Fanatik.ro
Adrian Ropotan, imagine rară cu soția și fiul lor, Ivan. Micuțul a furat toate privirile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
Spotmedia.ro
Premieră: Capsule de dormit la Economy în avion. Poți să sforăi liniștit, dar nu ai voie nici să mănânci și nici să dormi… în doi
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/01/AMR_0334.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/01/AMR_0031.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzinarie-romania-25-martie-2026-e1776490307525.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muzeul-regiunii-portilor-de-fier-din-drobeta-turnu-severin-obiecte-disparute-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/catalin-neamtu-la-romanii-au-talent.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/clarisa-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ministru-florin-barbu-valiza-louis-vuitton-mii-euro-cadou-nu-cunosc-marca-e1776486308886.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.