Fundaşul a vorbit în ţara natală, pentru cotidianul sportiv Ole, despre scurta sa experienţă în Liga 1, după ce petrecuse patru ani la echipele de rezerve ale lui Atletico Madrid.
În vârstă acum de 33 de ani, Mantovani a semnat în iulie 2010 un contract pe doi ani cu ASA Tîrgu Mureş, care abia promovase în primul eșalon, însă nu a mai apucat să debuteze pentru echipa pregătită pe atunci de Adrian Falub.
Fotbalistul spune că a fost forţat să-şi rezilieze contractul şi a ajuns în cele din urmă în Spania, la Cultural Leonesa.
În prezent Mantovani joacă în Primera Division, la Leganes (locul 9 după 11 etape).
„Am stat o lună în România, la Tîrgu Mureş! Am fost o săptămână în probe şi mi-au făcut contract pe doi ani. După trei săptămâni am avut primul meci. La echipă erau trei spanioli şi eu. Am pierdut, dar echipa a jucat bine. Eu nu am putut să intru pentru că nu primisem cartea verde. A doua zi am avut o discuţie în care părea că vine războiul. Feţe lungi, antrenorul ne certa, toţi tăceau!
Mă gândeam: „Dar am jucat bine ieri…”. Miercuri le-au zis spaniolilor şi mie că trebuie să plecăm pentru că banii pe care conta clubul nu mai există, că au plecat toţi sponsorii.
Ne-am opus şi în momentul ăla au luat-o razna! Seara am avut o întâlnire la care directorul sportiv a apărut cu un bătăuş de culoare, înalt de vreo 20 de metri! Ne-au zis: „Trebuie să renunţaţi pentru că vă va fi foarte rău aici. Vă schimbăm apartamentul şi vă trimitem în mahala. Vă plătim contractul, dar vă vom face viaţa imposibiă!”.
A doua zi am semnat şi m-am întors în Spania, unde am semnat cu Cultural Leonesa. Bărbatul de culoare ne făcuse lucrurile foarte clare”, povesteşte Martín Mantovani în Ole.
Doi dintre cei trei spanioli erau Carlos Casquero și Edu Espada.
Citește și: Telefoane pe care să le cumperi de Black Friday 2017