Gică Popescu le-a declarat jurnaliştilor că a primit o citaţie, însă nu ştie în ce dosar a fost chemat la Parchet. El a mai spus însă că are doar calitate de martor, urmând să se edifice despre ce este vorba abia când va ajunge în faţa procurorilor.

Din câte se pare, Popescu e martor în dosarul în care George Copos, fostul patron al Rapidului, e acuzat de plagiat de jurnalistul Cătălin Parfene. Volumul „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, care l-a ajutat pe George Copos să scape de 30 de zile din condamnarea primită în Dosarul Transferurilor, are acelaşi titlu cu teza de masterat din 2005 a angajatului FRF, Cătălin Parfene, teză care a fost coordonată de profesorul doctor Stelian Brezeanu, cel care l-a îndrumat şi pe Copos pentru volumul său.

Cum Popescu a fost coleg de celulă la Penitenciarul Rahova cu George Copos, ”Baciul” a fost chemat la audieri, pentru a da detalii despre cum a conceput ”nea George” cartea. De asemenea, ar urma să fie audiat alt coleg de carceră, Mihai Stoica, actualul oficial al Stelei.

Gică Popescu a fost condamnat în martie 2014 la trei ani şi o lună de închisoare, în Dosarul Transferurilor. Condamnarea a venit cu o zi înainte de alegerile de la FRF. ”Baciul” n-a mai candidat și a fost ales Răzvan Burleanu. El a fost eliberat condiţionat în noiembrie 2015, după ce a stat în spatele gratiilor 611 zile. Are interdicție un an an de a mai lucra în fotbal.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Săptămâna trecută, Popescu și Hagi au fost în Rusia, pentru a negocia preluarea echipei. ”Baciul” ar urma să fie director sportiv, ”Regele” – antrenor.

Lucrarea ştiinţifică ”Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVI)”, de 119 pagini, pe care omul de afaceri a elaborat-o în penitenciar, fiind condamnat la patru ani închisoare,i-a adus 30 de zile de libertate.

La data de 10 septembrie 2014, George Copos a semnat un angajament prin care susţinea că nu a plagiat, precizează parchetul.

Ulterior, în 29 septembrie 2014, dată la care a fost publicată lucrarea, George Copos „şi-a însuşit fără drept, în parte, opera unui alt autor şi a prezentat-o conducerii Penitenciarului Bucureşti- Rahova ca o creaţie intelectuală proprie”, susţin procurorii într-un comunicat de presă. În aceeaşi zi, Copos „a solicitat conducerii Penitenciarului Rahova acordarea zilelor câştig urmare a publicării lucrării cu caracter ştiinţific menţionată mai sus, pe care a anexat-o cererii, determinând astfel comisia de liberare condiţionată să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să aprobe astfel cererea şi să acorde cele 30 de zile de câştig”, mai precizează parchetul.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Funcția Waze de care puțini șoferi din România știu că este disponibilă. Te scoate dintr-o mare încurcătură și ocolește toate ambuteiajele
FANATIK.RO
Funcția Waze de care puțini șoferi din România știu că este disponibilă. Te scoate dintr-o mare încurcătură și ocolește toate ambuteiajele
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
FANATIK.RO
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Știrileprotv.ro
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Observatornews.ro
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI