George Copos, fostul patron al echipei Rapid, a şocat, astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti, când a venit în faţa instanţei, în cârje.
Apărătorii săi au explicat că omul de afaceri trebuie să se deplaseze în acest fel, după ce ar fi suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul stâng.
Astăzi au fost audiaţi ca martori Cosmin Contra, actual antrenor la Petrolul Ploieşti, Nicolae Badea, fost preşedinte al FC Dinamo, Sică Puşcoci şi Gheorghe Pecheanu.

Ce a explicat Cosmin Contra în faţa instanţei

„Atunci a fost un acord între părţi, între mine, Ioan Becali, ca impresar, Borcea, ca şi director al Dinamo, şi Nicolae Badea, ca preşedinte, în sensul că dacă aduc o sumă mai mare de 800.000 de dolari în contul clubului, să primesc eu restul. Urma ca ceea ce depăşea suma să-mi fie virat în cont de clubul beneficiar al transferului. Însă, eu am semnat un contract pe patru ani, suma ce mi s-ar fi cuvenit a mers către un contract de imagine. Precizez că din suma totală de 1.800.000 de dolari, 800 de mii au intrat în contul clubului Dinamo, iar un milion de dolari mi se cuveneau mie. După doi ani, m-am transferat la AC Milan şi am renunţat la acel contract de imagine”, a explicat Cosmin Contra.
Foto: Vlad Chirea
La 20 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să trimită dosarul transferurilor de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care, în noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.
Instanţa supremă a admis atunci recursurile făcute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu şi a desfiinţat „în totalitate” decizia prin care aceştia au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti în 12 noiembrie 2012.
Potrivit motivării deciziei ICCJ de rejudecare a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a respins toate probele cerute în dosarul transferurilor de jucători, nu i-a ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi.
Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.
Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.
Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali şi Cristi Borcea au primit câte şapte ani de închisoare cu executare, George Copos – cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica – patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gigi Neţoiu – câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.
Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB. Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI