Joe Frazier a pierdut lupta cu cancerul de ficat. Citeşte-i povestea impresionantă!

Astfel, la 20 de ani, devine campion olimpic la amatori, la Olimpiada din Tokio, în 1964. Aproape firesc, în anul următor debutează la profesionişti, acolo unde erau şi banii adevăraţi. După o serie teribilă de 25 de victorii la rând – dintre care doar două obţinute la puncte, restul fiind prin KO – Frazier ajunge, la 16 februarie 1970, ”stăpânul” categoriei grele şi la profesionişti. Dar marele Muhammad Ali, numele musulman luat de Cassius Clay, cel care explodase cu geniul său sportiv în box, la mijlocul anilor 60, îşi termina suspendarea cauzată de refuzul de a lupta în războiul din Vietnam. Iar Ali pretindea – şi pe bună dreptate – centura de campion. Spre uimirea tuturor, la 8 martie 1971, în faţa a zeci de mii de spectatori entuziasmaţi, strânşi în legendara sală Madison Square Garden din New York, Frazier îl învingea clar pe Ali la puncte şi după ce, în repriza a 14-a, penultima, chiar îl pusese la podea.

Se năştea una dintre cele mai mari, dar şi frumoase, palpitante, rivalităţi din istoria sportului. Au mai urmat două meciuri senzaţionale între cei doi, dintre care ultimul, cel din 1975, e considerat de mulţi specialişti, drept cel mai pasionant şi teribil meci de box din toate timpurile. Dar până la ele, frazier avea să treacă, la 22 ianuarie 1973, prin chinul adus de forţa pumnilor unui alt titan al boxului, George Foreman, care i-a luat centura. În ciuda capacităţii sale de a încasa lociturile adversarilor, Frazier a resimţit, pur şi simplu, fiecare pumn ca de ciocan, trimis de Foreman care l-a tăvălit, pur şi simplu, încă de la început, de-a lungul şi de-a latul ringului, până să-i dea lovitura decisivă, în repriza a doua.

La începutul lui 1974, Frazier îl întâlneşte din nou pe Ali, dar centura de campion nu era pusă în joc, aparţinându-i încă lui Foreman. Ali câştigă, de această dată, la puncte, anunţând parcă marea victorie ce avea s-o obţină în legendara luptă din 30 octombrie 1974 din Kinshasa, capitala Zariului de atunci, când avea să-l execute magistral pe Foreman, în repriza a opta.
Fireşte, după un an, Frazier îl provoacă pe Ali. Socotelile financiare duc lupta tocmai la Manilla, în Filipine. La 1 octombrie 1974, acesta va fi locul celei mai crunte încleştări din istoria boxului, după cum sunt de părere mulţi specialişti, o bătălie rămasă în istorie sub numele de ”Thrilla in Manilla”. Un Frazier ca un uragan, venind mereu înainte, peste Ali, în ciuda unei perdele de lovuituri pe care le recepţiona în plin. 14 reprize a durat urgia, într-o vreme în care meciurile pentru titlu durau 15, nu 12 reprize, ca astăzi. La finalul acelei runde, Eddie Futch, antrenorul lui Frazier a decis ca elevul său să se oprească. Frazier era pur şi simplu desfigurat de lovituri dar a încercat să se împotrivească. ”Îl vreau, şefule”, a replicat Joe, care nu mai vedea cu un ochi şi arăta aproape inuman, dar Futch a rămas categoric, fiind sigur încă o rundă i-ar putea fi fatală lui Frazier. Ali însuşi abia a avut putere să ridice braţele, a învingător, iar mai târziu avea să declare că niciodată nu s-a simţit mai aproape de moarte ca în acel meci.

Cariera lui Frazier s-a sfârşit, practic, în acea seară, N-a mai boxat decât în două meciuri, într-unul incasând iarăşi o bătaie serioasă de la acelaşi George Foreman. Făcuse însă deja destule pentru ca deveni o ”icoană” boxului profesionist. Legenda l-a însoţit până la finalul vieţii care, iată, a venit ieri, din cauza unui necruţător cancer la ficat. ”Lumea a pierdut un mare campion”, a declarat Ali, la aflarea veştii, iar Foreman, cel care i-a fost ”naş” în ring, a conchis scurt şi emoţionant: ”Noapte bună, Joe Frazier! Te iubesc, prieten drag!”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE