La televiziunile noastre de știri nu există dezbateri. Așa-zisele talk-show-uri, mai cu seamă cele din prime time, sunt niște înșiruiri de monologuri debitate de invitați.
Scenariul este aproape identic la fiecare televiziune. Moderatorul are în studio vreo patru-cinci invitați. „Sinteza zilei” (Antena 3 CNN) și „Culisele statului paralel” (Realitatea Plus) aduc chiar și zece într-o seară. Record. Să-i mai punem la socoteală și pe cei „luați” prin telefon sau prin conexiune video. Sunt „oameni de casă” ai televiziunii, agreați și verificați de conducere, astfel încât să urmeze strict politica editorială: politicieni, analiști, experți, profesori, generali în retragere, comentatori, ziariști prieteni cu moderatorii, formatori de opinie, chibiți și propagandiști deghizați.
Toți au un aer grav, încruntat și responsabil, pentru că subiectele discutate sunt de maximă importanță pentru țară, pentru popor. Ar fi indecent să apară vreunul cu un rânjet până la urechi, că doar nu se află la o emisiune de comedie. Paradoxal, tocmai această postură îmbățoșată îi transformă involuntar în niște actorași chemați să presteze într-o comedie.
Moderatorul lansează o întrebare către un invitat. De fapt, nu este o întrebare, ci o introducere cu fraze lungi, alambicate, pentru a ridica „nivelul intelectual”: o peltea, o polologhie și, abia în final, se lipește și o biată interogație, ceva de genul: „Care-i părerea dumneavoastră?”.
Introducerea lăbărțată nu este întâmplătoare. Dimpotrivă, urmărește să sugereze răspunsul invitatului, precum și linia și conduita acestuia: așa trebuie să răspunzi! Pelteaua moderatorului nu este, în fapt, prezentarea contextului, ca să priceapă telespectatorii, ci pregătirea unui răspuns așteptat. Mai mult, introducerea dezvăluie și părerea moderatorului care, chipurile, s-a documentat, este pregătit, și-a „făcut temele”. (Sanchi!) Așa-i la modă: moderatorul își exprimă opiniile, iar invitatul nu face decât să i le confirme.
Interlocutorul din studio așteaptă ca ziaristul să-și încheie perorația, apoi răspunde disciplinat la așa-zisa întrebare. Răspunsul este un lung monolog, în care sunt expuse multe păreri și foarte puține idei. De aici vin irelevanța și banalitatea intervenției. După ce analistul sau expertul și-a golit rezervorul de păreri, moderatorul trece la următorul invitat, cu o altă pseudo-întrebare, după același tipic. Avem astfel un șir plicticos de monologuri care umplu timpul de emisie.
Ilustrative sunt programele de la Digi24 (Cosmin Prelipceanu), TVR Info și Euronews România, care, sub ambalajul corporatist, ascund o grămadă de banalități. La aceste televiziuni, PSD și AUR sunt inamicii vinovați de crizele în care se zbat românii. Dar banalități sunt deversate și la România TV (Victor Ciutacu) și Antena 3 (Mihai Gâdea), numai că aici ambalajul este unul românesc, isteric, de mahala: „de-al nostru, din popor”. De pildă, linșajul la care sunt supuși Ilie Bolojan și USR este evident la cele două televiziuni dirijate de PSD. Agenda PSD este la vedere la aceste stații. CNA n-a intervenit în ultimele luni ca să tempereze aceste campanii virulente, bazate mai degrabă pe opinii decât pe fapte; probabil, n-a primit ordin. La Realitatea Plus, de când Călin Georgescu nu mai are acces, s-a instalat un nesfârșit parastas, iar formatul emisiunii moderate de Anca Alexandrescu produce niște monologuri anoste și pline de frustrări.
Dezbaterile lipsesc din televiziuni pentru că nici moderatorii, nici invitații lor nu știu să discute, să dialogheze, să schimbe idei. Avem de-a face cu niște măcănitori, mai mult sau mai puțin stilați, cu ifose și pretenții de atotștiutori, majoritatea semidocți și bârfitori, care n-au mai pus mâna pe o carte (de specialitate) de mulți ani și au o cultură politică precară și, poate cel mai grav lucru, rupți de realitatea în care se zbat românii. Așa cum clasa politică este ruptă de viața românului obișnuit, așa și această elită de „intelectuali”, chemați pe criterii dubioase ca să-și dea cu părerea despre orice și despre nimicuri, trăiește departe de lumea reală.
Dezbaterea la TV este de mult îngropată. (Dar a fost vreodată vie în presa noastră?) Doar propagandă și linșaje mai există la televiziunile de știri. Jurnaliștii nu mai știu să pună întrebări relevante și să conducă discuții memorabile pentru că agendele le sunt făcute și servite de grupurile de interese. Ei au tupeu (la greu), dar n-au curaj. Curajul le-a fost amputat de politica patronilor, când s-au angajat. Iar invitații lor se simt confortabil la televiziuni: vin ca să-și verse monologurile cu voluptate. Partidele plătesc, iar televiziunile monologhează.
Cu ce rămân telespectatorii după aceste șiruri nesfârșite de monologuri? Practic, cu nimic. Nici nu contează audiența. Important este că televiziunile și-au făcut treaba prin impunerea unor agende prestabilite: telespectatorii trebuie să rămână cu agendele principale, construite pe monologuri pline de păreri, atacuri și etichetări. La rândul lor, spălați pe creier de atâtea păreri, românii care mai trăiesc cu telecomanda în mână adorm seara cu păreri deja adoptate, iar a doua zi dimineața constată că părerile nu le țin de foame și nu le pot folosi la plata întreținerii. Păreri inutile, generate de monologuri pe stoc.
Televiziunea nu moare, dar merită să fie evitată. Pe termen nedefinit.