Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tonul este un pește cu un gust plăcut, se combină ușor cu multe ingrediente și poate fi folosit în salate, sandvișuri, paste, sosuri sau aperitive. Este o sursă bună de proteine, iar sub formă de conservă poate fi păstrat mult timp și folosit atunci când vrem să punem repede o mâncare bună pe masă. E bine să știm, totuși, cum să citim conserva de ton pe care o cumpărăm din supermarket, ea poate conține detalii foarte importante despre originea și calitatea peștelui.
Cuprins:
- Ce informații găsești pe o conservă de ton
- Ce este zona FAO
- Ce spune și ce nu spune zona FAO despre conservă
- Ce tipuri de ton se găsesc în conserve
- De ce este utilă denumirea științifică pe conservă
- Bucăți întregi, bucăți sau ton mărunțit
- Ton în suc propriu, în apă sau în ulei
- Greutatea netă și greutatea după scurgere
- Cum citești lista ingredientelor
- Declarația nutrițională de pe eticheta conservei cu ton
- Metoda de pescuit și mențiunile despre sustenabilitate
Ce informații găsești pe o conservă de ton
Denumirea de pe partea din față a conservei este doar primul lucru pe care îl observăm atunci când vrem să cumpărăm ton. Pentru a înțelege ce achiziționăm însă, trebuie să citim și informațiile scrise pe lateralul sau pe spatele conservei. Acolo se găsesc lista ingredientelor, cantitatea netă, masa produsului după scurgerea lichidului, valorile nutriționale, termenul de valabilitate și condițiile de păstrare.
Pe etichetele conservelor de ton apar uneori denumiri precum skipjack, yellowfin sau albacore, alături de numere precum FAO 51, FAO 71 ori FAO 77. Aceste informații arată ce specie se află în conservă și din ce parte a oceanului provine captura. Tot pe etichetă putem afla cât ton conține produsul, în ce lichid este păstrat, câtă sare are și dacă bucățile sunt întregi sau mărunțite. Odată înțelese aceste detalii, devine mult mai ușor să alegem conserva potrivită pentru o salată, un sandviș sau o mâncare gătită.
Ce este zona FAO
Atunci când pe eticheta unei conserve apare mențiunea ”FAO 71” sau ”FAO 51”, numărul indică regiunea din care a fost capturat peștele. Este codul atribuit unei porțiuni din mările și oceanele lumii.
Aceste zone au fost stabilite de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, cunoscută prin prescurtarea FAO. Pentru a putea urmări capturile și compara datele despre pescuit la nivel internațional, organizația a împărțit apele lumii în mai multe regiuni mari, iar fiecăreia i-a atribuit un număr. Acest sistem este folosit pentru a înregistra mai clar unde au fost capturate diferitele specii de pește.
Printre zonele care apar mai des pe conservele de ton se numără:
- FAO 34 – partea central-estică a Oceanului Atlantic;
- FAO 37 – Marea Mediterană și Marea Neagră;
- FAO 41 – partea sud-vestică a Oceanului Atlantic;
- FAO 47 – partea sud-estică a Oceanului Atlantic;
- FAO 51 – partea vestică a Oceanului Indian;
- FAO 57 – partea estică a Oceanului Indian;
- FAO 61 – partea nord-vestică a Oceanului Pacific;
- FAO 71 – partea central-vestică a Oceanului Pacific;
- FAO 77 – partea central-estică a Oceanului Pacific;
- FAO 81 – partea sud-vestică a Oceanului Pacific;
- FAO 87 – partea sud-estică a Oceanului Pacific.
Lista și hărțile acestor regiuni pot fi consultate pe platforma Comisiei Europene. Atunci când zona FAO este menționată, eticheta devine mai transparentă. Consumatorul poate afla din ce ocean provine peștele și poate căuta informații mai amănunțite despre pescuitul speciei respective în acea regiune.
Ce spune și ce nu spune zona FAO despre conservă
Numărul FAO indică locul general al capturii, dar nu arată și dacă pescuitul a fost sau nu sustenabil. În interiorul aceleiași zone pot exista mai multe populații de ton, nave diferite și metode de pescuit cu efecte diferite asupra mediului.
De asemenea, zona FAO nu arată unde a fost fabricată conserva. Tonul poate fi prins în Oceanul Pacific, procesat într-o țară din Asia și ambalat pentru o companie din Europa. Adresa firmei trecută pe ambalaj arată cine răspunde pentru comercializarea produsului, nu neapărat locul capturii.
Ce tipuri de ton se găsesc în conserve
”Ton” nu desemnează o singură specie. Sub această denumire sunt comercializați mai mulți pești înrudiți, cu dimensiuni, gusturi și texturi diferite. Regulile europene permit folosirea denumirii de ton pentru speciile din genul Thunnus, precum și pentru skipjack, Katsuwonus pelamis.
Cele mai folosite pentru conserve sunt tonul skipjack, tonul yellowfin și tonul albacore. FAO le menționează drept principalele trei specii utilizate pentru conservare.
Tonul skipjack sau tonul dungat
Skipjack, cu denumirea științifică Katsuwonus pelamis, este una dintre speciile întâlnite cel mai des în conservele obișnuite. Pe unele etichete poate apărea sub numele de ton dungat, ton listao sau pur și simplu skipjack.
Este un ton mai mic decât yellowfin, albacore sau bigeye și se reproduce relativ repede. Carnea sa are o culoare mai închisă, un gust pronunțat și o textură care se desface ușor. Se potrivește bine în salate, paste, sandvișuri, sosuri și umpluturi, mai ales când tonul urmează să fie amestecat cu alte ingrediente.
Skipjack este folosit frecvent pentru conservele cu bucăți mici și are, de obicei, un preț mai accesibil. Acest lucru nu înseamnă că este o specie inferioară din punct de vedere nutritiv. Diferența ține mai ales de aspectul cărnii, dimensiunea peștelui, cererea de pe piață și modul în care este prezentat produsul.
Fiind o specie de dimensiuni mai mici și cu o viață mai scurtă decât tonii mari, skipjack tinde să acumuleze mai puțin mercur. Cantitatea exactă poate varia însă de la un pește și de la o zonă la alta.
Tonul yellowfin
Yellowfin, Thunnus albacares, este recunoscut după înotătoarele sale gălbui. Este un pește mai mare decât skipjack și are o carne mai deschisă la culoare, fermă și cu un gust mai plăcut.
În conserve este întâlnit adesea sub formă de bucăți mari și fileuri. Este potrivit atunci când vrem ca tonul să rămână vizibil în farfurie, de exemplu lângă legume sau într-un aperitiv. De regulă, conservele de yellowfin sunt ceva mai scumpe decât cele de skipjack, mai ales dacă sunt ambalate în ulei de măsline și conțin bucăți întregi.
Denumirea ”yellowfin” este mai precisă decât simplul cuvânt ”ton”. Dacă pe ambalaj apare și numele Thunnus albacares, nu mai există îndoială asupra speciei folosite.
Tonul albacore sau tonul alb
Albacore, Thunnus alalunga, este cunoscut și ca ton alb, deoarece are carnea mai deschisă decât celelalte specii folosite pentru conserve. Gustul este delicat, iar textura este densă și plăcută. În unele țări, conservele de albacore sunt considerate produse de categorie superioară.
Pe etichetele produselor importate poate apărea expresia „white tuna”.
Albacore este un pește mai mare și mai longeviv decât skipjack, astfel că poate acumula mai mult mercur. Pentru persoanele care consumă ton foarte des, alternarea speciilor este o alegere mai potrivită decât cumpărarea exclusivă a conservelor de ton alb.
Tonul bigeye
Bigeye, Thunnus obesus, este o specie de dimensiuni mari, apreciată în special pentru preparatele din pește crud, dar poate fi folosită și la conservare.
Se întâlnește mai rar în conservele obișnuite decât skipjack sau yellowfin. Pentru că este un prădător mare și trăiește mai mult, poate acumula cantități mai ridicate de mercur. EFSA include bigeye și tonul roșu printre speciile mari de ton la care acumularea mercurului merită o atenție mai mare.
Tonul roșu
Tonul roșu este reprezentat de mai multe specii, printre care tonul roșu de Atlantic, Thunnus thynnus, tonul roșu de Pacific, Thunnus orientalis, și tonul roșu sudic, Thunnus maccoyii.
Este foarte apreciat pentru sushi și sashimi și are o valoare comercială ridicată. Din acest motiv, apare rar în conservele obișnuite. Dacă un producător folosește ton roșu și menționează acest lucru, produsul se află de obicei într-o categorie de preț mai mare.
De ce este utilă denumirea științifică pe conservă
Denumirile populare diferă de la o țară la alta și nu sunt întotdeauna folosite în același fel. Numele științific elimină această neclaritate. Katsuwonus pelamis înseamnă skipjack, Thunnus albacares înseamnă yellowfin, iar Thunnus alalunga înseamnă albacore, indiferent de limba în care este scris restul etichetei.
Pentru conserve, afișarea numelui științific nu este obligatorie în toate situațiile. Comisia Europeană precizează că, spre deosebire de peștele neprelucrat, conservele trebuie să poarte denumirea alimentului, iar numele științific poate fi adăugat voluntar.
O conservă care menționează atât specia, cât și zona de pescuit oferă mai multe informații decât una pe care scrie doar ”ton în suc propriu”. Totuși, eticheta mai detaliată nu este neapărat dovada unui produs mai gustos sau mai bun. Ea arată în primul rând un grad mai mare de transparență.
Bucăți întregi, bucăți sau ton mărunțit
Felul în care este prezentată carnea contează atât pentru aspect, cât și pentru utilizarea ei. Regulile europene de comercializare diferențiază mai multe forme ale tonului conservat.
Tonul ”întreg” este format dintr-o felie compactă. Este potrivit pentru salate și platouri în care dorim bucăți frumoase, care nu se destramă imediat.
Tonul ”bucăți” conține fragmente care își păstrează structura și au o anumită dimensiune. Este una dintre cele mai practice variante pentru consumul obișnuit.
Fulgii de ton sunt fragmente mai mici și de dimensiuni diferite, dar la care se mai observă structura cărnii. Se amestecă ușor cu maioneză, cremă de brânză, paste sau sosuri.
Tonul mărunțit conține particule mici și relativ uniforme. Este potrivit pentru umpluturi și paste tartinabile, dar poate părea mai puțin consistent într-o salată.
Aceste denumiri nu sunt simple descrieri. Regulamentul european definește formele de prezentare și limitează, de exemplu, proporția de fulgi permisă într-o conservă vândută drept ton întreg sau bucăți.
Ton în suc propriu, în apă sau în ulei
Lichidul din conservă influențează gustul, textura și valoarea energetică a produsului.
Tonul în apă sau saramură are, în general, mai puține calorii decât tonul în ulei. Este o alegere practică pentru salate, sandvișuri și rețete în care urmează să adăugăm separat ulei sau alt sos. Merită verificată cantitatea de sare, deoarece două produse aparent asemănătoare pot avea valori destul de diferite.
Expresia ”în suc propriu” sau ”natural” poate desemna tonul păstrat în lichidul rezultat în timpul preparării, în apă ori într-o soluție salină. Regulile europene permit ca această categorie să includă și plante aromatice, condimente sau arome naturale.
Tonul în ulei este mai fraged și are un gust mai bogat. Pe lista ingredientelor trebuie verificat tipul de ulei folosit. ”În ulei de măsline” înseamnă că lichidul de acoperire este format numai din ulei de măsline, fără amestecarea lui cu alte uleiuri. Formula ”în ulei vegetal” poate desemna ulei de floarea-soarelui, rapiță sau un amestec, iar tipul trebuie căutat în lista ingredientelor.
Dacă uleiul este scurs, conserva va avea mai puține calorii decât atunci când este consumat tot conținutul, dar o parte din grăsime rămâne în carne.
Greutatea netă și greutatea după scurgere
O conservă poate avea o greutate netă de 160 de grame, dar această cantitate include și apa, saramura sau uleiul. Pentru a afla cât ton cumpărăm efectiv, trebuie urmărită masa netă după scurgere.
De exemplu, între două conserve de 160 de grame poate exista o diferență vizibilă, una poate avea 112 grame de ton, iar alta 104 grame. Dacă vrem să comparăm prețul real, este mai util să raportăm costul la cantitatea scursă, nu la greutatea totală a ambalajului.
Standardele europene prevăd și o proporție minimă de pește în recipient. Pentru prezentările obișnuite, raportul dintre greutatea peștelui după sterilizare și greutatea netă trebuie să fie de cel puțin 70% în cazul conservelor naturale și de cel puțin 65% pentru alte lichide de acoperire.
Cum citești lista ingredientelor
O conservă simplă poate avea numai câteva ingrediente: ton, apă sau ulei și sare. În variantele aromatizate pot apărea legume, sos de roșii, condimente, plante aromatice, lămâie ori alte ingrediente.
Ingredientele sunt enumerate în ordinea descrescătoare a cantității folosite. Dacă pe partea din față este evidențiat uleiul de măsline, ardeiul sau un alt ingredient, procentul acestuia trebuie de regulă precizat.
Peștele este un alergen și trebuie evidențiat în lista ingredientelor, de obicei prin caractere îngroșate sau printr-un alt mod care îl face ușor de observat. O listă scurtă este mai ușor de înțeles, dar nu orice ingredient suplimentar reprezintă o problemă. Important este să știm ce cumpărăm și dacă produsul se potrivește cu rețeta în care dorim să-l folosim.
Declarația nutrițională de pe eticheta conservei cu ton
Tonul conservat este o sursă bună de proteine, iar cantitatea de carbohidrați este în mod obișnuit foarte mică. Diferențele mai importante dintre produse apar la grăsimi, calorii și sare.
Tonul în apă are de regulă mai puține grăsimi, în timp ce cel în ulei poate avea o valoare energetică mai mare. Cantitatea de proteine rămâne, în general, apropiată, cu condiția să comparăm aceeași cantitate de produs scurs.
Sarea merită citită cu atenție, mai ales dacă tonul este consumat frecvent sau este adăugat într-o salată cu măsline, brânză, capere ori alte ingrediente sărate.
Pentru o comparație corectă, valorile trebuie citite la 100 de grame, nu numai pe porție. Porția aleasă de producător poate fi diferită de la un produs la altul.
Metoda de pescuit și mențiunile despre sustenabilitate
Pe unele conserve de ton apar informații precum ”pole and line”, ”FAD free”, ”dolphin safe” sau ”pescuit sustenabil”. Ele se referă, în general, la felul în care a fost prins peștele și la măsurile luate pentru a reduce efectele pescuitului asupra mediului.
Prin pescuit sustenabil se înțelege, în linii mari, capturarea peștelui într-un ritm care permite populației respective să se refacă, prin metode care limitează prinderea accidentală a altor animale și afectarea ecosistemului marin. Specia de ton, zona de pescuit, starea populației din acea zonă și metoda folosită sunt toate importante. De aceea, simpla precizare a zonei FAO nu dovedește că tonul a fost pescuit sustenabil, dar oferă o informație necesară pentru evaluarea provenienței sale.
Mențiunea „pole and line” arată că tonul a fost prins cu undița, de regulă de pescari care folosesc mai multe lansete de pe o ambarcațiune. Poate fi mai costisitoare și are un randament mai mic decât pescuitul cu plase foarte mari, motiv pentru care conservele care poartă această mențiune pot avea un preț mai ridicat.
Plasele-pungă, numite în engleză ”purse seine”, sunt folosite pentru a înconjura un banc de pești. După ce plasa este așezată în jurul bancului, partea de jos se strânge asemenea unui săculeț, astfel încât peștii nu mai pot ieși. Această metodă permite capturarea unei cantități mari de ton într-un timp scurt și este utilizată frecvent pentru skipjack și yellowfin.
Efectele pescuitului cu plase-pungă diferă în funcție de locul în care este așezată plasa. Uneori, pescarii urmăresc bancurile de ton care înoată liber. În alte cazuri, plasele sunt întinse în jurul unor obiecte plutitoare care atrag peștii. Acestea se numesc dispozitive de concentrare a peștilor, iar pe etichete apar sub prescurtarea FAD, de la denumirea engleză „fish aggregating device”.
În jurul unui astfel de dispozitiv se pot aduna nu numai tonii căutați de pescari, ci și exemplare tinere, rechini, broaște țestoase sau alte specii marine. Din acest motiv, pe unele ambalaje apare mențiunea ”FAD free”. Ea arată că tonul nu a fost capturat în jurul acestor dispozitive, ci, de regulă, din bancuri care înotau liber.
Expresia „dolphin safe” arată că, pentru obținerea produsului, au fost respectate anumite reguli menite să evite capturarea sau rănirea delfinilor. Mențiunea a apărut în special în legătură cu pescuitul de ton din estul Oceanului Pacific, unde bancurile de ton yellowfin pot înota în apropierea grupurilor de delfini.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
