Comisia de Disciplină are stabilită o ședință pentru astăzi, dar cazul nu va fi pus pe rol, fiind prea ”cald”, iar ordinea este deja hotărâtă, astfel că dosarul urmează să primească termen pentru începutul anului viitor, cel mai probabil (instituția mai are o singură ședință în 2015, programată vineri).
Dacă va fi găsit vinovat că ”a pariat pe sportul pe care-l practică”, așa cum scrie la regulament, Mihai Costea (27 de ani), fost atacant la Steaua și la Universitatea Craiova, riscă o suspendare din activitate de până la doi ani.
Totuși, circuitul de descoperire și de pedepsire, în cazul persoanelor care comit astfel de delicte sportive, este destul de șubred și se fracturează, la un moment dat. Cum se procedează? Comisia de Integrigtate din cadrul FRF sesizează Comisia de Disciplină. Cum face rost de probe ”Disciplina”? Pleacă de la informațiile din presă, apoi se duce la instituțiile care dețin informațiile importante (ONJN, casele de pariuri). Doar că aceste instituții nu se subordonează FRF, așa că refuză să ofere informații cu caracter personal, pentru că ar încălca legile. Doar Parchetul sau Poliția pot cere astfel de informații.
Aici intervine ruptura. FRF face, apoi, adrese către MTS și către MAI, eventual la Parchet. Nefiind fapte de natură penală, ci doar de natură sportivă, Parchetul nu se bagă. Și așa moare totul. Fără probe concrete, nu pot fi dictate pedepse. Dar și când există toate argumentele din lume să se taie în carne vie, precum în cazul antrenorului Liviu Petrache, care-și bătea jucătorii, intervin interesele oficialilor federali. Bruta ieșeană a scăpat, fiindcă era prieten cu un angajat al FRF, Ciprian Paraschiv. AICI, detaliile cazului.
În ce stadiu se află cazul Stoican-Napoli
Să luăm cazul antrenorilor Flavius Stoican și Nicolo Napoli, descoperit de ”Gazeta Sporturilor”. Situația lor s-a discutat la Comisia de Disciplină, dar primul termen n-a adus decât o amânare.
FRF caută să facă dovada că aceștia au jucat la pariuri sportive, nu la poker sau altele. ”Nu îi putem face vinovați de orice. Nu le este interzisă toată activitatea de pariere”, spun oficialii federației, pe bună dreptate.
Cazul lui Costea este însă și mai flagrant, iar el ar trebui să fie soluționat iute, mai ales că se cunosc data și ora la care acesta a pariat într-o agenție ”Fortuna” (25 noiembrie, ora 17.32).