Ziarul a filmat unele dintre vilele și complexurile Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).
Aceasta a făcut publice, la finalul lunii iunie, listele cu firmele și partidele care închiriază imobile de la regie, în vreme ce lista cu persoane fizice nu conținea nume de demnitari, ci doar adresele, suprafața imobilelor, modalitatea de atribuire, perioada și sumele primite de stat.
Libertatea a analizat însă listele împreună cu experți imobiliari și a selectat cele mai flagrante cazuri semnalate de aceștia. Experții în cauză au solicitat anonimatul.
Vile de lux
Prima la care am ajuns se situează pe strada Herăstrău, nr. 40, în București. Aici este o vilă cu o suprafață de 164 de metri pătrați pe care regia primea 862,69 de euro pe lună.
Prețul este mult sub media pieței: conform datelor de pe portalul Imobiliare.ro, prețul minim în zonă este de 2.000 de euro, media este în jur de 4.000, iar în anumite cazuri se ajunge la 10.000 de euro, în funcție de dotări. Conform datelor RAAPS, vila era în proces de eliberare.
A doua vilă este situată tot în zona Primăverii, la doi pași de Televiziunea Română, pe strada Lev Tolstoi, la numărul 27. Aici se închiriază o suprafață de 167,75 de metri pătrați cu 940 de euro pe lună, plus 883,13 lei. Conform RAAPPS, aceștia din urmă includ amortizările și o serie de prestări servicii.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vila-raapps-2-1024x684.jpeg)
Al treilea caz este un apartament de 123,37 de metri pătrați situat într-o vilă de pe șoseaua Kiseleff, în centrul Capitalei. Conform RAAPPS, chiria este de 573,67 de euro pe lună, la care se adaugă 2.284 de lei servicii și amortizări. Potrivit regiei, imobilul urma să fie eliberat la 27 iunie 2026.
Pe portalul Imobiliare.ro, la același număr 55, se află de vânzare un apartament de 60 de metri pătrați la 598.000 de euro într-o vilă istorică, astfel că valoarea celui închiriat de stat cu puțin peste o mie de euro este de 1-1,2 milioane de euro.
Apartamente în blocuri de stat
Pe strada Mihai Eminescu la numărul 124 se află un bloc cu zeci de locuințe închiriate de stat. Unul dintre acestea are 206,85 de metri pătrați, fiind alocat „pe perioada mandatului” cu zero euro, dar la care se adăuga un cost de 1.319 lei pentru amortizări și costuri de întreținere.
Practic, un apartament cât trei apartamente normale se închiriază cu mai puțin decât dă un om obișnuit pe o garsonieră la periferie.
În același bloc, un caz similar: apartament de 143,75 de metri pătrați, atribuit direct în 2012 „pe perioada mandatului” cu zero euro chirie, la care se adaugă 1.488 de lei costuri de amortizare și servicii.
În fine, pe strada Icoanei, nr. 110, se află un alt bloc deținut de regie. Aici regăsim un apartament de 70,62 de metri pătrați atribuit în 2004 pe perioadă nedeterminată la 335 de euro pe lună.
La câteva ore după publicarea listelor cu imobile închiriate de demnitari, acestea au dispărut de pe site-ul RAAPPS, după ce persoanele în cauză s-au adresat instanței și au blocat publicarea lor prin hotărârea Curții de Apel.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c1d241aa0db85d9ca898d795f2148f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4ba2525f468b90f95a7b41a5246dba9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_eff546472cb37e529b7b89900a162bae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_acafe8a49f85667869d03c4f36d52d31.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0071ac7d227c9e491e6999205b1b5185.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_fb419587345ff041ac6a4ce778c5891f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_98d6ef4f0e532d8245a83f24098b72fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastisan-burduja-la-interviurile-libertatea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantpsdcongres00inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alberto-grecu-daniel-chiorean-ispite-masculine-insula-iubirii-2026-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ducesa-catherine-gettyimages-1248944447.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ed218575f301edac16fe0ffa76457325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9292f20be95914b554d5a4e98c862726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8df21519310cd666ec31190e5b0fc051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/1gettyimages-2178429424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/prosoape-baie-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-15-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/bancnote-euro-bilet-loto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/in-ce-tari-europene-din-afara-ue-poti-calatori-doar-cu-buletinul-in-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/care-este-diferenta-dintre-empatie-si-simpatie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-sa-congelezi-ardeii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/cristian-boureanu-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/arsente-rus-si-victima-mariana-sotia-lui.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/drona-alerta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/castel-avrig2-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
corectorul 17.07.2026, 10:35
Daca nu va documentati, pareti superficiali in fata cunoscatorilor. Casele RAPPS sunt alocate demnitarilor pe chirii modice, intrucat demnitarii au dreptul legal de a-si deconta chiriile de la institutia angajatoare. Prin urmare, chiriile acestor proprietati nu pot concura cu cele de pe piata libera, in masura in care acestea sunt suportate, in final, din bugetul institutiilor publice.
MAutorngt1 17.07.2026, 11:03
Aceste vile de lux, nu se inchiriaza si oamenilor. Acel raapps, o reminiscenta a partidului comunist, le “inchiriaza” numai nescolarizatilor de prin “partide”, militie, securitate, “justitie”, etc., cei din gasca autococotata prin fruntea bucatelor – ciolanului de ros. Sigur, acesti indivizi, “platesc” chiriile din sinecure nesimtite sau din pensii nesimtite. Nesimtitii! Era ticalosilor!
FC.SteauaB 17.07.2026, 11:32
Trai pe vatrai la ordinarii astia de bugetari doar ca pe banii nostri. Ati uitat sa precizati ca cei care stau acolo pe chiriile alea ridicole sunt tot bugetari de ai lor. Bugetarii in Romania sunt ca un fel de secta numai ai lor putand fi bugetari iar posturile de taiat frunze la caini de la stat fiind transmise din generatie in generatie numai alor lor.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.