Irak și Qatar au terminat la egalitate, scor 1-1. Pentru a se decide câștigătoarea Grupei C s-a trecut la prelungiri și s-a ajuns la loviturile de departajare.

Aici, dramatismul a atins cote maxime. Ambele echipe au transformat primele două penalty-uri, iar pe al treilea l-au ratat. Apoi, Irak a irosit din nou șansa golului, iar Qatar a marcat. Scorul era 3-2 pentru Qatar după patru execuții, iar seria a cincea urma s-o înceapă Irak. Dacă se rata, Qatar se califica.

Moți a fost detronat! Un jucător din Qatar a apărat incredibil un penalty cu piciorul!

Shehab Mamdouh, portarul celor din Qatar, a apărat șutul lui M. Mohammed. Jucătorii și staff-ul celor din Qatar au izbucnit, crezându-se deja calificați. Dar bucuria le-a fost stricată de fluierul strident al arbitrului.

Acesta a observat că portarul Shehab Mamdouh a ieșit aproape „ metru din cadrul porții înainte de execuție, astfel că a decis repetarea acesteia.

Mai mult, portarul Mamdouh a fost avertizat cu un cartonaș galben. Cum era al doilea avertisment, Mamdouh, care apărase trei lovituri de departajare, a fost eliminat. În poarta celor din Qatar a intrat căpitanul Nasser Abdulsalam.

Acesta a apărat șutul lui M. Mohammed cu piciorul. Și, astfel, Qatar s-a calificat după un meci cu un scenariu care le provoacă și acum coșmaruri steliștilor, care n-au uitat cum Moți i-a eliminat din postura de portar al formației Ludogoreț!

CITEȘTE ȘI: 

Simona Halep și iubitul ei petrec vacanța de iarnă împreună. ”E o situație delicată”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.