Libertatea: Nadia, cum ţi se par actualele Campionate Mondiale?
Nadia Comăneci: Spre deosebire de competiţiile precedente de acest nivel, cred că acum durează prea mult şi sunt foarte obositoare pentru toţi sportivii.
Ce părere ai despre această bătălie în patru, la feminin, între Rusia, China, SUA şi România?
Rusia are într-adevăr o echipă foarte puternică. Sunt gimnaste valoroase, greu de învins. În privinţa echipei României, eu cred că fetele noastre au şanse să urce pe podium, chiar dacă lupta va fi una foarte strânsă.
Mizează pe cel puţin două medalii
Crezi că româncele pot spera şi la alte medalii?
Sunt convinsă că fetele antrenate de Octavian Bellu şi de Mariana Bitang vor obţine cel puţin două medalii. Cred mult în şansa Anei Porgras, care are un exerciţiu bun la bârnă, şi în Sandra Izbaşa, care ar putea scoate un rezultat favorabil la sol.
Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finalele pe aparate…
Îmi pare sincer rău pentru el, mai ales că avea un culoar bun în a-şi apăra cele două titluri mondiale cucerite anul trecut la sol şi la sărituri. Am fost surprinsă, dar am înţeles că a venit la Rotterdam cu ceva probleme de sănătate. Cred că şi acestea şi-au pus amprenta pe evoluţiile lui. Marian Drăgulescu este un gimnast foarte talentat şi îşi va reveni destul de repede