CTP spune ce urmează dacă România pierde 770 de milioane de euro din PNRR din cauza legii salarizării

 8 comentarii

Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră că România riscă să piardă nu doar sutele de milioane de euro din PNRR, ci și încrederea piețelor financiare, iar „salariile și pensiile nu se vor mai putea plăti”, dacă legea salarizării nu va fi adoptată până pe 31 august, susține el.

„Mai bine fără 770 milioane euro, decât să avem o lege a salarizării care nu crește salariile, ba chiar le micșorează, zic sindicatele, PSD, AUR, UDMR cu trompetele lor. Ce nu conștientizează toți aceștia este că nu „doar” vom pierde cele 770 milioane, ci, mai mult ca sigur, în urma ratării PNRR, agențiile de rating vor degrada România la categoria Junk, nerecomandată investitorilor și împrumutătorilor internaționali”, a scris CTP marți, 25 august, pe Facebook.

„Astfel, salariile și pensiile nu că nu vor crește, nu se vor mai putea plăti”, crede Cristian Tudor Popescu.

Reamintim că proiectul legii salarizării trebuie adoptat de Parlament în această săptămână, înainte de termenul-limită de 31 august pentru PNRR. Totuși, șansele ca legea să ajungă la vot în Parlament sunt foarte mici, după cum a spus președintele PSD, Sorin Grindeanu.

„Mi se pare foarte greu, foarte greu, dacă nu spre imposibil, ca acum să mai putem să venim, până mâine, până poimâine, cu o formă a legii care să fie aprobată și în Senat, să treacă și peste cele 24-48 de ore de posibile contestări la Curtea Constituțională și, dacă se trece și de acest lucru, să ajungă să fie promulgată. Sunt niște termene aproape imposibil de îndeplinit”, a afirmat Grindeanu pe 24 august.

La rândul său, consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, după discuțiile de săptămâna trecută de la Palatul Cotroceni, că proiectul legii salarizării „îndeplineşte în principiu toate obligaţiile asumate de România prin PNRR şi satisface toate constrângerile fiscale pe care le avem”. „Ceea ce aş vrea să rămână este că în clipa de faţă, acest proiect este la partide, el nu este asumat de nimeni, este o variantă în discuţii. Vom vedea în zilele următoare dacă cele patru partide vor reuşi să ajungă la un consens sau nu”, a adăugat Burnete.

Iar premierul interimar Ilie Bolojan a spus săptămâna trecută că proiectul noii legi a salarizării nu a fost respins de Comisia Europeană. „Nu au respins propunerea, au făcut anumite observații și au pus niște semne de întrebare și niște clarificări care sunt de bun-simț”, a adăugat el.

De legea salarizării depind 770 de milioane de euro din PNRR

Reamintim că, pe 17 iulie, Ministerul Muncii, condus interimar de liberalul Dragoș Pîslaru, a publicat spre consultare noua variantă a proiectului legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice.

Ministerul a susținut că salariile nu vor scădea, dar angajații din Sănătate și Educație au spus că lucrurile nu vor sta așa cum le prezintă politicienii.

Termenul-limită pentru adoptarea în Parlament a noii legi a salarizării este 31 august. În caz contrar, România riscă să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    gabiprossi 25.08.2026, 15:03

    Bravo nea Tudorica, cu asta i-ai omorat pe toti!?!

  • Avatar comentarii

    viorel57 25.08.2026, 15:34

    Hai mai iesi la pensie odată!Guru al apocalipsei

  • Avatar comentarii

    csaba 25.08.2026, 16:38

    Acești bani oricum sunt pierduți PSD și sindicatele vor mana din cer, ce a fost odată nu se va mai repeta și pierde România dar ce contează pentru grindeanu și liderii sindicali au furat destul și pentru strănepoți! După ei potopul ce mai contează!

  • Avatar comentarii

    ROSALINDA 25.08.2026, 16:39

    nu-i interseaza pe politicieni ca nu maivin banii, ei fura de aici din tara, pana la alegeri, ca apoi vin alti hotzi, numiti aur

  • Avatar comentarii

    22Roda 25.08.2026, 16:44

    Țara asta este a nimănui, ca un copil orfan... cei care au sărăcit-o s-au îmbogățit și puțin le pasă de norodul care votează de 36 de ani politicieni josnici și corupți, și acum dacă ne rupem gâtul, Grindeanu&Co vor avea pe cine da vina...au dus tot și toate în pragul dezastrului și hoții strigă hoții, ei vor fi la adăpostul cutiilor de pantofi iar restul... Vă doresc somn ușor, dragi tovarăși și preteni 😐

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Ultimele știri
16:05
5 Știri Imobiliare.ro: Cum avansează șantierele din estul Capitalei și ce se întâmplă cu prețurile locuințelor în UE?
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește