Libertatea: La Europenele de la Berlin, Flavius Koczi a luat medalia de aur la sol, unul din aparatele tale preferate. Se poate vorbi acum de o concurenţă între voi?
Marian Drăgulescu: Mă bucur pentru Flavius, care a muncit mult ca să ajungă la această performanţă, dar eu nu urmăresc niciodată concurenţa, sincer să fiu. Sunt preocupat doar de ceea ce am eu de făcut, pentru ca exerciţiile pe care le execut să-mi iasă cât mai bine.
Ai început pregătirile pentru Mondialele din Japonia?
Lucrez la un exerciţiu la sol care va avea ca notă de plecare 6.90. Este ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Dacă totul va ieşi fără greşeală, sper să mă clasez din nou pe podium.
Are deja o săritură proprie
La Campionatele Europene, mulţi gimnaşti au executat săritura care îţi poartă numele. Cum apreciezi evoluţiile lor?
În general, au executat-o destul de corect. Au început să-mi prindă secretul. Este o săritură cu un ridicat grad de dificultate, iar dacă este corect făcută te poate urca pe podium.
Cât de mare va fi concurenţa la Campionatul Mondial?
La o astfel de competiţie vin cei mai talentaţi gimnaşti ai lumii, în frunte cu japonezii, chinezii şi americanii. Concurenţa va fi foarte mare, dar, repet, pe mine mă interesează doar exerciţiile mele.
Ai spus că spre finalul carierei vrei să pregăteşti o săritură ca la circ.
M-am gândit mai bine şi nu cred că are rost să încerc o astfel de săritură, pentru că totul trebuie făcut fără greşeală în gimnastică. Trebuie să îmbini gradul ridicat de risc al elementelor cu perfecţiunea lor, ceea ce nu este deloc uşor. Este mai bine să merg cât pot de sus cu riscul, dar, cu condiţia ca acesta să fie controlabil.