Poveștile din copilărie ale personalităților din sport. Singura palmă primită de Gigi Becali și nostalgia lui Reghecampf după bomboanele cubaneze
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Astăzi e 1 iunie, ziua copilului! Libertatea a strâns mai multe povești ale celor care astăzi au ajuns extrem de cunoscuți. Cum a arătat copilăria Simonei Halep, Sandrei Izbașa sau Mirel Rădoi veți afla în poveștile spuse chiar de actorii principali. Poate cea mai spectaculoasă poveste îi aparține omului de afaceri, Gigi Becali, în prezent patronul echipei de fotbal FCSB.
Cuprins:
Becali n-a avut o copilărie ușoară, mai ales că cei din familia sa au avut probleme mari! Cei din familia Becali au fost torturați în pușcărie pentru că s-au opus colectivizării. Omul de afaceri a povestit un episod din copilărie. "Eu nu am avut jucării când eram copil. Jucăriile mele erau animalele, oile și munca. Eu cred că jertfa străbunilor mei s-a transformat în noroc pentru mine. Ei au suferit mult... Uneori mă gândesc de unde m-a ales pe mine Dumnezeu. Mama, când era însărcinată cu mine, făcea chirpici pentru casă. Umezeala aia din chirpici s-a transformat în dragoste, mântuire și bogăție pentru mine. Dragostea nu m-a lăsat. Și-acum fac anumite gesturi și apoi plâng în mașină, singur...", spune omul de afaceri.
Gigi Becali: Am băut lapte direct din găleată
Familia Becali a stat cinci ani în Săcălaz. În 18 iunie 1951, membrii ei au fost deportaţi în Bărăgan, alături de multe alte familii de aromâni. "Părinții mei locuiau la cort. Stăteam doi-trei ani într-un loc, apoi ne mutam. Când eu am făcut un an, părinții mei s-au mutat în Pipera. Mama e foarte blândă, nu m-a lovit niciodată. Era croitoreasă și îmi croia cele mai frumoase haine. Tata mi-a dat o singură palmă, că am scăpat oile. Am copilărit între salcâmi, porumb, grâu și oi. Am crescut prin livezi, între animale și m-am bucurat de fructele oferite de natură, am băut lapte direct din găleată și am muls oile de la 12 ani. Când a plecat din Săcălaz, tata n-a avut voie să ia cu el decât opt găini, doi cai, o vacă şi un porc", își aminște Becali copilăria.
În cartea "Becali şi Politica. Începuturile", pe care a scris-o atunci când era în spatele gratiilor în penitenciar, Becali povestește un alt episod din copilărie. "Tata şi-a dat repede seama cât de lacomi şi corupţi erau anumiţi activişti de partid, ofiţeri de Miliţie sau Securitate. Avea multe oi şi mult surplus de lapte, brânză, smântână, carne. Avea suficient de mult din toate ca să le dea plocoane tuturor celor cu care intra în contact. Veneau la el tot felul de mari figuri din ierarhia comunistă ca să cumpere produse de calitate, iar el le dădea cadouri. Ei i-au permis să-şi extindă afacerile, să devină furnizor pentru hoteluri şi restaurante, pentru case de protocol. Aşa a ajuns chiar să trimită berbecuţi în diferite ţări arabe, cu permisiunea autorităţilor. Pentru asta plătea şpăgi substanţiale, dar a ştiut cum să facă în aşa fel încât a trimis valută, dolari, în America, la rudele sale. Cel mai bun profesor de afaceri pe care l-am avut a fost tata", povestește Becali în cartea sa.
Simona Halep, fără păpuși și fără jucării
Ani de sacrificii și multe ore petrecute pe terenul de antrenament, fără jucării și păpuși. Așa arăta copilăria Simonei Halep, numărul 3 WTA. A pus mâna pe racheta de tenis la 4 ani și jumătate, atunci când și-a dorit să ajungă un mare sportiv. “De la 6 ani am început să fac antrenamente în fiecare zi. Am avut o viaţă și o copilărie pe terenul de tenis. N-am avut păpuși, n-am avut altceva! N-am cerut niciodată păpuși. Nu ţin minte să fi avut și alte jucării. Eu jucam fotbal, jucam tenis, făceam fileu din aţă, am găurit asfaltul și am băgat doi stâlpi și jucam tenis. Și în casă la fel, am făcut un miniteren de tenis și jucam cu fratele meu“, a povestit Simona într-un interviu pentru ProTV. ”Era o fetiţă harnică, modestă, talentată și inteligentă. Avea o inteligenţă nativă. Era harnică și conștiincioasă“, dezvăluie Ioan Stan, unul dintre antrenorii Simonei.
Mirel Rădoi, bătut de mamaie că a întârziat acasă
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României Under 21, Mirel Rădoi, a făcut o mulţime de năzbâtii atunci când era copil. Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, bunica acestuia, Gheorghiţa Dragomir, își aminte un episod: ”Avea vreo 8-9 ani. Trebuia să vină acasă la prânz, dar trecuse de ora 13, iar el nu apăruse. Intrasem în panică, nu știam ce e cu el, dacă a păţit ceva. Nu aveam cum să iau legătura cu el. După vreo 15 minute intră pe ușă. L-am luat imediat în primire. Atunci l-am bătut pentru prima și ultima dată în viaţă. L-am pus cu fundu’-n sus în hol și l-am bătut. El plângea și-mi zicea: «Mamaie, mamaie, nu mă mai bate! Promit să fiu cuminte». Și s-a ţinut de cuvânt. De-atunci, de fiecare dată când întârzia mă suna și mă anunţa. Cea mai fericită zi din viaţa mea a fost când m-a sunat soţia lui să-mi spună că-l pune antrenor la Steaua“.
Sandra Izbașa și viața departe de familie în cantonamente
Dubla campioană olimpică a României la gimnastică, Sandra Izbașa, și-a amintit cu plăcere despre copilărie. ”Îmi petreceam fiecare sărbătoare de 1 Iunie fie în parc, cu părinţii, fie la antrenamente. Ai mei încercau să mă facă să mă simt bine și mă duceau unde doream. Când am mai crescut, eram deja în lot și nu mai era chiar aceeași sărbătoare, noi munceam fie că era Paște, 1 Iunie sau Crăciun. Când eram un copil și-am plecat pentru prima dată la lot am avut încredere că voi reuși să-mi îndeplinesc un vis: să fiu cea mai bună… Mama mi-a zis să nu renunţ niciodată atunci când trec printr-un moment greu, ci doar atunci când îmi este ușor! Am avut zile în care mergeam fără chef în sală, dar de fiecare dată puneam cărămizile și lucram pentru un antrenament bun“, își amintește Sandra. Acum, ea e antrenoare la juniorii CSA Steaua.
Laurențiu Reghecampf, o copilărie în regimul Ceaușescu
Antrenorul celor de la Al Wasl, Laurențiu Reghecampf, nu uită cum aștepta să se coacă bananele pe dulapul casei din Târgoviște, cât era de înnebunit după bomboanele cubaneze și cum stătea la coadă la Alimentara pentru pâine, zahăr și ulei. A crescut în comunism și nu regretă: "Am prins vremurile în care se cumpărau lucruri de la magazin pe bază de cartelă. Cartonașul ăla pe care luam pâine, zăhăr, ulei, mălai și altele. Nu am cum să uit când primeam banane verzi și le puneam pe dulap, să se coacă. Abia așteptam să se facă bune și gustoase, să le mănânc. Astea au fost vremurile. Eu le-am trăit și eram atât de fericit când veneau în vizită rudele și prietenii și-mi aduceau banane și portocale. Și bomboanele cubaneze! Dar și cele de pom, pe care le primeam mereu de Crăciun. Ce gust aveau…".
