Suedezii s-au declarat nemulțumiți de deciza luată de Comisia de Disciplină a UEFA, lucru care a generat reacția acidă a președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

„Am reuşit să demonstrăm că nu avem rasism în fotbalul românesc, iar echipa naţională şi suporterii săi nu vor sancţionaţi ca urmare a acuzaţiilor de rasism venite din partea delegaţiei suedeze. A fost premeditată toată această campanie”, a declarat Răzvan Burlșeanu la finalul Comitetului Executiv al FRF de miercuri.

Șeful din Casa Fotbalului a continuat: ”Mă aşteptam ca federaţia suedeză să recunoască decizia UEFA, care este una corectă. Dar cred că suedezii ar trebui să-şi vadă de problemele pe care le au acasă, mă refer la nivelul înalt de infracţionalitate pe care nu l-au rezolvat, înainte să se uite la un presupus act rasist în România. În fotbalul românesc avem destule probleme, dar în niciun caz nu se poate spune despre suporterii noştri că sunt rasişi”.

Răzvan Burleanu a dezvăluit apoi că a avut niște contre cu reprezentanții Federației de Fotbal din Suedia.

„Cu federaţia din Suedia am avut nişte contre destul de puternice în această perioadă, pentru că noi chiar am fost foarte deranjaţi de această abordare. Toate discuţiile care au fost legate de rasism înainte de meci a fost un act premeditat din partea suedezilor”, a spus Burleanu.

”Ei au apărut cu nenumărate declaraţii în presa din Suedia că le este teamă de acest aspect la meciul cu România. Aşa că noi ne bucurăm de decizia Comisiei de Disciplină a UEFA pe care o considerăm corectă”, a conchis președintele FRF.

Răzvan Burleanu, după ce Suedia ne-a acuzat de rasism: ”A fost premeditată toată această campanie”
România – Suedia / FOTO: Hepta

În min. 81 al întâlnirii România – Suedia, arbitrul italian Daniele Orsato a oprit meciul timp de un minut pe motiv de scandări cu caracter rasist la adresa atacantului suedez de culoare Isak, iar de la instalaţia de amplificare s-a transmis un avertisment către suporterii români prin care au fost atenţionaţi că există riscul întreruperii definitive a partidei în cazul în care asemenea incidente se repetă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații