Antrenorul Anton Petrea a „înţepat” adversarele din ultimele etape ale contracandidatelor la titlu ale „roş-albaştrilor”, Viitorul şi Dinamo.

”Din punctul meu de vedere, acest final de play-off a fost unul previzibil. Mă refer la modul de exprimare al unor echipe în ultimele jocuri. E normal, unele echipe nu mai au aceeaşi motivaţie, nu mai niciun obiectiv şi probabil interesul pentru aceste meciuri nu mai este acelaşi”, a atacat Petrea.

„Secundul” lui Laurenţiu Reghecampf e sigur că Astra lui Marius Şumudică va face totul pentru a încurca FCSB-ul luni seară.

„Lucrurile vor sta cu totul altfel luni. E cunoscută adversitatea celor de la Astra faţă de Steaua. Se vor motiva, toată lumea vrea să câştige contra Stelei. Ne aşteaptă un meci greu, suntem conştienţi că vom primi o replică foarte bună din partea Astrei. Cred că suntem pregătiţi să facem faţă. Suntem obligaţi să câştigăm, după ultimele rezultate înregistrate în acest play-off, şi vom vedea după meci care mai sunt şansele. N-are de ce să fie presiune, nici pe jucători, nici pe altcineva. Trebuie să jucăm şi să câştigăm cele două meciuri care au rămas şi vom vedea ce se întâmplă în celelalte meciuri”, a mai declarat Anton Petrea.

Laurențiu Reghecampf este suspendat pentru ultimele două etape, din cauza protestelor de la finalul meciului Dinamo – FCSB 2-1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.