Daniel Isăilă l-a avut elev la Astra pe Constantin Budescu, omul care i-a luat faţa lui Gigi Becali în ultimele zile în mass-media.

„Budescu e un tip special. E clar, are calități extraordinare. Are nevoie de continuitate, asta e cel mai important pentru el. Îl știu foarte bine și, cel puțin în ultimii ani, când l-am antrenat eu, a fost mereu la început de sezon printre golgheterii campionatului, printre cei mai buni pasatori, după care a avut o anumită scădere. Erau momente când îi ceream să facă fază defensivă, măcar ca poziţionare, iar când nu mai putea îl schimbam.

Cifrele lui nu sunt întotdeauna cele mai bune, asta este clar. Nu sunt nici cele mai elocvente întotdeauna. Nu e important cât alergi, ci eficiența cu care o faci.

Nea Puiu nu se supără pe Budescu pentru declaraţiile făcute. A dat dovadă de copilărie. De fapt, ăsta e Budescu.

Întotdeauna e nevoie de jucători valoroși, care pot să decidă jocul. De aceea, ușa îi este deschisă la echipa națională”. 

Budescu este cerut de toată România la naţională pentru dubla cu Ungaria şi Grecia, dar Anghel Iordănescu nu este prea mulţumit de parametri fizici şi îl ţine în joc de glezne pe decarul Astrei.”Budescu trebuie să înţeleagă că fotbalul nu este distracţie, e chin, muncă şi sacrificiu. Aşteptaţi şi veţi vedea dacă va fi convocat”.

„Îmi pare rău că n-am apucat să-mi fac parametri”, a spus ironic Budescu, după ce a fost înlocuit cu CSMS Iaşi. „Nu am verificat poşta să văd dacă am primit telegrama de convocare”, a mai marşat Budescu.

Fostul internaţional Ilie Dumitrescu nu-l vede pe Budescu în acest moment peste Lucian Sânmărtean.

„Budescu este valoros, poate face diferenţa, dar Sânmărtean a dat dovadă de eficienţă şi maturitate în ultimii doi ani. S-a cunoscut absenţa lui la meciul cu Irlanda. Aduce un plus. Ar fi ideal, ca antrenor, să poţi juca cu Sânmărtean şi cu Budescu. Acest lucru s-ar putea acasă, dar cu Ungaria, în deplasare, nu ai cum. Budescu este încă o soluţie în plus pentru selecţioner”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.