Cunoscutul jurnalist indian, Rohit Brijnath, a avut ocazia de a juca două tiebreak-uri cu Simona Halep. Ziaristul a povestit experiența trăită.

”Am întâlnit geniul în după amiaza zilei de marți (17 octombrie), geniu ce deține un joc neiertător în precizie. În primul schimb al jocului, Simona a servit drept pe linie.

As.

Persoana din cealaltă parte a fileului eram eu și mă gândeam: oare ce s-a întâmplat cu mila? Dar pentru prima dată în viața mea am fost încântat să mi se servească un as.

Din postura de scriitor, vreau să interacționez cu cei mai buni, să investighez, să observ. Când cei de la WTA m-au întrebat dacă vreau să joc cu Halep, liderul mondial, am spus fără să clipesc: Da, desigur, când?

Apoi m-am panicat.

Halep, la un metru și 68 de centimetri ai săi, este mai scundă decât toate cele 11 sportive care au ajuns în fruntea ierarhiei WTA de la Justine Henin în 2008.

Sunt pe teren, la Singapore.

,,Un tiebreak?”, întreb. ,,Sigur”, îmi răspunde Simona.

Ea câștigă tiebreak-ul cu 7-2. ,,Hei, Simona, mulțumesc!”

,,Nicio problemă! Mai jucăm unul?”

”Da, te rog.”

În cel de-al doilea tiebreak m-a învins cu 7-0. N-am apucat să văd adevărata Halep. Nu am câștigat acest drept. La fileu, o întreb totuși, la ce procent a jucat împotriva mea. „80%”, spune. Zâmbesc”, a scris Rohit Brijnath pe site-ul www.straitstimes.com.

Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Recomandări
Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi

Simona Halep este favorita principală la câștigarea Turneului Campioanelor. WTA a anunțat valoarea premiilor, iar jucătoarea din Constanța poate lua 2,4 milioane de dolari. 


Citește și: EXCLUSIV/ Lui Alexandru Arșinel i-a fost rău și a fost luat cu ambulanța. ”Nu vreau să mă duceți la spital, trebuie să ajung la teatru!”

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.