Halep n-a mai fost jucătoarea lucidă, pu- ternică şi exactă din “optimi” şi din “sferturi”. Ba chiar a fost derutată, astfel că semifinala n-a durat decât 83 de minute. Chiar ea a recunoscut asta. “Radwanska s-a răzbunat pe Halep”, a titrat wtatennis.com, site-ul oficial al forului care patronează tenisul feminin. Pentru Simona, regrete nu există. Ar fi şi culmea! De mâine va fi cea mai tare româncă în topul WTA.
«Un turneu fantastic»
“A fost un meci greu. Agnieszka a fost mai bună decât mine azi. Este o mare jucătoare şi este mereu dificil să joc împotriva ei. Eu am început meciul moale, nu am fost pregătită de joc. A fost un turneu fantastic, nu sunt tristă că am pierdut”, a concluzionat Simona Halep. În finală a ajuns şi italianca Flavia Pennetta (favorită 20), care a dispus de chinezoaica Na Li (favorită 1) cu 7-6 (5), 6-3.

A ratat o căruţă de bani, dar intră în istorie!Stop joc! Drumul Simonei Halep la Indian Wells a fost barat în semifinale

Halep se întoarce acasă cu un premiu de 225.000 de dolari şi mai bogată cu 390 de puncte WTA, situaţie care o propulsează, de luni, de pe 7 pe locul 5 în clasamentul mondial, cea mai înaltă poziţie ocupată vreodată de o româncă (şi Irina Spîrlea a fost pe locul 7, în 1997). Prezenţa în finală i-ar fi asigurat 500.000 de dolari şi 650 de puncte, iar câştigarea turneului – 1.000.000 de dolari şi 1.000 de puncte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.