Sâmbătă au fost programate două semi-etape, prima, dimineaţa, contratimpul individual între Hármaskereszt şi Harghita Băi de 5.2 kilometri, iar după-amiaza, cea dea doua semi-etapă, pe ruta Miercurea Ciuc-Racu-Mihăileni-Frumoasa-Miercurea Ciuc. Etapa s-a încheiat în municipiu, pe circuitul stradal concurenţii făcând 17 ture.
Contratimpul individual a fost câştigat de Graşev Martin (Nessebar), bulgarul parcurgând cele 5.2 kilometri în 12 minute şi 42 secunde. Ciclistul de la Nessebar a fost urmat de Sergiu Cioban, de la Tusnád Cycling Team, iar liderul clasamentului general, Florian Bissinger (ARBÖ), a terminat pe locul trei.

Mult suspans în ultima semi-etapă 

Ultima semi-etapă a adus mult suspans, deoarece Bissinger avea sub jumătate de minut avans în faţa urmăritorilor săi.
După startul dat la Miercurea Ciuc, plutonul a rulat compact circa patru minute. În comuna Siculeni, 16 ciclişti s-au desprins de pluton şi până la revenirea lor în oraş au avut un avans de două minute şi jumătate. În circuit însă, plutonul a accelerat, avansul „cărătorilor” scăzand treptat la un minut. În ultimul tur, câştigătorul virtual al turului era Ioannis Tamouridis (Tableware), însă după sosire avea un handicap de două secunde după Bissinger.
Aşadar, câştigatorul ediţiei a cincea al Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc este Florian Bissinger, care a primit tricoul albastru Tuşnad. Cel mai bun sprinter şi totodată câştigătorul tricoului roşu Székelyföld a devenit Sosnitskyy Anatoliy (Kolls), iar tricoul galben Csíkszereda pentru cel mai bun căţărător a primit rutierul moldovean de la Tusnad Cycling Team, Alexander Braico. Cel mai bun rutier sub 23 ani a devenit Oleksandr Prevar (Kolls), el primind tricoul verde Fenestela 68.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.