Ionuţ Popa a fost invitat de pilotul Mihai Leu să participe la Raliul Aradului 2018, în calitate de copilot. A acceptat, deşi recunoaşte că îi este teamă să circule cu viteză şi nu a mai urcat niciodată într-o maşină de raliu.

„Păi normal că am emoţii. I-am şi spus lui Mihai că îmi e frică, dar mă bazez pe el”, a spus Ionuţ Popa, înainte de a îmbrăca echipamentul special, ignifug, şi a urca în maşina de raliu.

Mihai Leu l-a asigurat că nu are de ce să îi fie teamă, dar a recunoscut că niciodată nu se uită la kilometraj când conduce maşina de raliu.

Având câteva kilograme în plus, Ionuţ Popa nu a încăput cu totul în combinezonul de cursă. Nici casca de protecţie nu a intrat foarte uşor, dar până la urmă s-a putut echipa corespunzător pentru a urca în maşina de curse, în dreapta lui Mihai Leu.

„Sunt bine făcut, aşa-i? Ăia care merg în cosmos, fără aer, cum or fi pregătiţi? Cred că tot sunt transpirat”, a spus antrenorul de fotbal, glumind pe seama faptului că s-a chinuit aproape 20 de minute să se echipeze.

La start, Mihai Leu a plecat ca din puşcă, lăsând urma sa o dâră de colb care s-a ridicat la câţiva metri înălţime, iar vuietul motorului turat la maximum s-a auzit la câţiva kilometri depărtare. A mers atât de tare încât antrenorul echipei UTA Arad nici nu a mai putut să respire. De altfel, la finalul cursei, Ionuţ Popa a povestit cum a rămas fără răsuflare în momentul în care bolidul a plecat de pe loc.

”Euroins a confundat România cu Bulgaria”. Șefii ASF ajung azi în fața instituției care îl reprezintă pe omul cu cea mai înaltă funcție dintr-o democrație: cetățeanul
Recomandări
”Euroins a confundat România cu Bulgaria”. Șefii ASF ajung azi în fața instituției care îl reprezintă pe omul cu cea mai înaltă funcție dintr-o democrație: cetățeanul

„Primele 30 de secunde n-am avut aer. Cred că dacă băga cineva un cuţit în mine, nu mai aveam emoţii. Dar dup-aia mi-am… Prin valoarea lui, conduce extraordinar. Mi-a asigurat liniştea. Dup-aia mi-a părut rău că s-a terminat şi nu a fost mai lungă. Într-adevăr, este un bărbat adevărat când conduce aşa”, a spus Ionuţ Popa, spre amuzamentul celor din staff-ul lui Mihai Leu şi al jurnaliştilor prezenţi la Raliul Aradului 2018.


Citește și:

EXPERIMENT / Cât timp stă blocat un şofer pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului – VIDEO

Nevasta româncă a șefului Ferrari rupe tăcerea despre Ion Țiriac. „Este singurul român care își permite”
GSP.RO
Nevasta româncă a șefului Ferrari rupe tăcerea despre Ion Țiriac. „Este singurul român care își permite”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara din NATO care va intra în războiul Rusia-Ucraina: „Vom fi nevoiţi să ne alăturăm acestui conflict”
Playtech.ro
Țara din NATO care va intra în războiul Rusia-Ucraina: „Vom fi nevoiţi să ne alăturăm acestui conflict”
Fiica Stelei Popescu a rupt acum tăcerea. Ce s-a întâmplat cu vila de 200.000 de euro, lăsată în urmă de marea actriță
Viva.ro
Fiica Stelei Popescu a rupt acum tăcerea. Ce s-a întâmplat cu vila de 200.000 de euro, lăsată în urmă de marea actriță
Simulare Evaluarea Națională 2023. Subiectele la limba română, publicate astăzi
Observatornews.ro
Simulare Evaluarea Națională 2023. Subiectele la limba română, publicate astăzi
Un mort și mai multe persoane rămase fără ochi după ce și-au pus picături produse în India. Ce s-a descoperit în flacoane
Știrileprotv.ro
Un mort și mai multe persoane rămase fără ochi după ce și-au pus picături produse în India. Ce s-a descoperit în flacoane
Simulare Evaluare Națională 2023. Subiecte și barem la limba și literatura română. Ce le-a picat elevilor
FANATIK.RO
Simulare Evaluare Națională 2023. Subiecte și barem la limba și literatura română. Ce le-a picat elevilor
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
'Nu aș fi meritat. A fost primul bărbat din viața mea'. Matilda Pascal Cojocărița, bătută de soț și nevoită să urce pe scenă, după ce și-a pierdut părinții
Unica.ro
'Nu aș fi meritat. A fost primul bărbat din viața mea'. Matilda Pascal Cojocărița, bătută de soț și nevoită să urce pe scenă, după ce și-a pierdut părinții
Horoscop 20 martie 2023. Capricornii au ocazia să intre în contact cu oameni de la care au ce învăța, dar doar dacă le recunosc valoarea
HOROSCOP
Horoscop 20 martie 2023. Capricornii au ocazia să intre în contact cu oameni de la care au ce învăța, dar doar dacă le recunosc valoarea
Ce e aplicația NABU și cum îi ajută pe copiii ucraineni
PUBLICITATE
Ce e aplicația NABU și cum îi ajută pe copiii ucraineni