Familiile au fost scoase cu forța din Ungaria după ce solictările de azil le-au fost respinse, arată sursa citată, potrivit Mediafax.

Deportarea altor cinci cetăţeni afgani a fost suspendată în urma unei contestaţii a Comitetului Helsinki din Ungaria la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, ONG pentru apărarea drepturilor omului, arată Reuters.

Agenţia ONU pentru Refugiaţi a transmis că acţiunile autorităţilor ungare de a forţa două familii să părăsească ţara reprezintă „o încălcare flagrantă a legilor internaţionale şi europene”.

Potrivit legislaţiei ungare, solicitările de azil ale refugiaţilor sosiţi dintr-o ţară considerată sigură de Budapesta sunt respinse, a transmis agenţia ONU.

Aceşti oameni au fost puşi într-o situaţie imposibilă”, a declarat Andras Lederer, un reprezentant al Comitetului Helsinki. … „Fie să se întoarcă la Kabul, fie să plece în Serbia, târziu, în mijlocul nopţii. Biroul ungar pentru Imigraţie şi Azil a comunicat că cele 11 persoane au ales să plece în Serbia.

Autorităţile sârbe au cazat cele două familii afgane într-un centru de primire refugiaţi, a transmis Agenţia ONU pentru Refugiaţi.


Citește și: Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar! Poliția confirmă


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.