Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a confirmat faptul că TVR va intra în insolvenţă, după ce va fi modificată în procedură de urgenţă Legea de funcţionare a televiziunii.
Potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, intrarea în insolvență a Televizunii Naționale, va fi reglementată prin procedura de urgență înaintată astăzi, în Parlament.

„Şi pot să vă spun mai mult – că până luni voi pregăti pachetul de modificări legislative la legea de funcţionare a televiziunii, în aşa fel încât această procedură să poată să fie demarată – procedura de insolvenţă – care apără televiziunea de creditori într-o anumită formulă, cu următoarea menţiune – vreau să fac o mică paranteză: legea insolvenţei poate să ducă pentru societăţile comerciale inclusiv la faliment – ei bine, voi pune o prevedere explicită, potrivit căreia Televiziunea Publică nu poate să fie declarată în faliment, având în vedere că este o instituţie de interes public”, a spus Tăriceanu la TVR.

„Luni, această propunere de modificare legislativă va fi, nu pot să spun că am convingerea, dar am speranţa că este susţinută larg, de un larg spectru politic. Va fi depusă în procedura de urgenţă şi sper cât de repede să putem realiza aceste modificări încât să uşurăm situaţia”, a mai afirmat Tăriceanu. Acesta a precizat că Legea de funcţionare a TVR va fi modificată în regim de urgenţă.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, recent, în cadrul dezbaterii pe tema situaţiei financiare din TVR, că televiziunea publică se află în acest moment într-o situaţie „disperată” şi trebuie găsite de către Parlament soluţii imediate, dar şi pe termen lung, iar Guvernul este deschis pentru a-şi aduce contribuţia.

Cioloş a explicat că este nevoie de decizii pe termen foarte scurt pentru salvarea televiziunii, dar Parlamentul ar trebui să îşi asume şi decizii pe termen mediu şi lung, precum şi decizii „strategice”, cu privire la soarta TVR.

Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, social-democratul Georgică Severin, vrea să separe funcţia de director general al TVR şi SRR de cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al societăţilor, potrivit unui proiect de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV depus la Parlament la sfârşitul lunii februarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.