Principalul suspect în cazul deraierii trenului este un fost angajat CFR care a fost retrogradat cu doar câteva luni în urmă.

Fostul angajat CFR, suspectat de către poliţişti, locuieşte în localitatea Cârcea şi este diagnosticat cu afecţiuni psihice. La această oră, angajatul CFR este anchetat de procurori, potrivit Realitatea TV.

Conform informaţiilor furnizate de Gheorghe Frăţică, unul din liderii de sindicat al Regionalei CFR Craiova, principalul suspect nu mai lucrează în cadrul SNCFR din 2006, după ce nu a mai trecut teste psihologice la care angajaţi din siguranţa feroviară sunt obligaţi să se supună, informează evz.ro.
0-184575-2.jpg

Update ora 10.30:

15 pasageri au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, iar în acest moment au mai rămas sub îngrijiri medicale doar doi. Aceştia vor primi consiliere psihologică deoarece au suferit un atac de panică.

 

 

Doi jandarmi care se aflau în tren au anunţat accidentul. O comisie de anchetă va stabili cauzele accidentului. Deraierea ar fi fost produsă din cauza lipsei unor şuruburi de la şină.

0-184574-1.jpg

Locomotiva şi opt vagoane ale unui tren de călători au deraiat, în această dimineaţă, la câteva minute de la plecarea din Gara Craiova. 13 persoane persoane au fost duse cu ambulanţele la spital în urma incidentului.

Accidentul a avut loc în jurul orei 2.30, în dreptul localităţii doljene Cârcea. Trenului accelerat 1692, se îndrepta de la Timişoara la Bucureşti.

0-184576-3.jpgCei aproximativ 300 de pasageri care se aflau în garnitură au fost evacuaţi cu ajutorul jandarmilor, unii călători spunând că a durat circa 20 de minute până au reuşit să iasă din tren.

Trenul e în continuare pe şine şi nu poate fi mutat până când ancheta asupra accidentului nu va fi terminată la faţa locului.

Întreaga circulaţia între Craiova şi Caracal a fost blocată. Toate trenurile de pe această rută au fost deviate, prin Piatra Olt.

Motivele accidentului rămân un mister. Conductorul trenului a declarat că circula cu viteză regulamentară (100 km/oră) şi că nu a avut niciun obstacol în faţă.

Foto: Mediafax

Citeşte şi: Radu Berceanu: Accidentul feroviar de la Craiova, cauzat de „un act intenţionat”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.