16 români bine pregătiți patrulează zi de zi între două țări care au dus patru războaie în ultimii nouă ani: „De obicei, localnicii ne roagă să intrăm în casele lor”

Rufe la uscat lângă mașini de patrulare

Timp de mai multe ore, reporterul Libertatea a mers în patrulare cu mai mulți membri ai misiunii UE, ajungând în locuri izolate și aflate la doar câteva sute de metri de granița cu Azerbaidjanul. Zone cu război și pace în același teritoriu.

Misiunea Uniunii Europene în Armenia (EUMA) are cartierul general în Yeghegnadzor, un oraș liniștit cu aproximativ 7.000 de locuitori, aflat la 125 de kilometri de capitala Erevan. Conform Google Maps, drumul Erevan-Yeghegnadzor durează minimum două ore. L-am parcurs însă în doar o oră și jumătate, grație lui Meht, șoferul armean foarte bonom, care știe câteva sute de cuvinte în engleză și are abilități de condus demne de un pilot de curse. 

Sediul EUMA a fost amplasat într-o clădire impunătoare a unei foste universități. Îți dai seama că ai ajuns pe strada unde se află cartierul general al misiunii din clipa în care vezi parcate pe ambele laturi zeci de mașini de teren cu sigla EUMA. Inclusiv lângă parterul unui bloc vechi, în fața unor sârme cu rufe puse la uscat, sunt oprite două Toyota Land Cruiser aparținând Misiunii. Alăturarea rufe la uscat – mașini de patrulare pare cumva desprinsă dintr-un film de Kusturica.

Azerbaidjanul este notificat din timp

Trebuie spus că în afară de cartierul general, EUMA are șase baze de operațiuni avansate în Yeghegnadzor, Jermuk, Martuni, Kapan, Goris și Ijevan. Misiunea are și un birou de legătură la Erevan. EUMA este desfășurată și operează exclusiv pe teritoriul recunoscut internațional al Armeniei, fiind o misiune civilă neexecutivă și neînarmată care își coordonează toate activitățile cu autoritățile armene. Azerbaidjanul este notificat din timp în ceea ce privește programul săptămânal al misiunii și patrulările.

De la lansarea Misiunii UE în Armenia au fost organizate peste 7.000 de patrule, care se împart în două secțiuni: de evaluare a situației de securitate de-a lungul frontierei și de securitate umană care vizează ferme, sate și orașe mici. De aproape trei ani, de când echipele Misiunii UE patrulează în zona de frontieră lungă de 1.000 de kilometri, conflictele s-au redus extrem de mult. 

În ianuarie 2025, Consiliul Uniunii Europene a prelungit primul mandat de doi ani al misiunii cu încă doi ani, până pe 19 februarie 2027. Al doilea mandat va implica până la 225 de persoane, dintre care 166 personal internațional și 59 personal local. Observatorii și experții civili ai EUMA provin din 25 de state membre ale UE și din Canada. 

În prezent, Misiunea UE în Armenia are 208 membri, iar 16 dintre aceștia sunt români. De altfel, numeric, România este a treia țară ca reprezentare, după Germania și Suedia. Iar românii care lucrează aici au o vastă experiență în misiuni internaționale, fiind unanim apreciați.

Peisaje de vis pe șoseaua montană

Doi români foarte apreciați s-au numărat și printre membrii Misiunii UE alături de care reporterul Libertatea a mers în patrulare. Este vorba de Mihaela Gherasim – șefă adjunctă a operațiunilor și de comisarul-șef Marius Roman – ofițer de operațiuni. 

După briefingul obligatoriu de la sediul EUMA ne-am urcat în două SUV-uri Toyota Land Cruiser și am pornit la drum spre destinația finală a misiunii de patrulare, satul Khachik, aflat la 30 de kilometri de cartierul general EUMA, la o altitudine de 1.900 de metri altitudine, chiar la granița cu Azerbaidjanul, statul vecin aflat în conflict cu Armenia de mult timp.

Drumul, care are numeroase serpentine, te duce cu gândul la Transfăgărășan. E cumva un paradox: peisajele fugite parcă din rai sunt atât de pline de frumusețe, liniște și pace, încât cu greu îți vine să crezi că mergi într-o zonă de conflict. Sau, ca să îl parafrazăm pe Tolstoi, război și pace în aceeași zonă. 

La un moment dat, ne abatem puțin de la drum, mașinile merg pe un drum plin de noroi, iar după aproximativ 200 de metri ne oprim. Panorama din față îți taie respirația. În depărtare se vede Azerbaidjanul. 

O patrulă durează în jur de cinci ore

Mihaela Gherasim lucrează pentru Misiunea UE în Armenia din iulie 2023, iar din mai 2024 a fost numită șef adjunct al operațiunilor, una dintre cele mai importante funcții din cadrul EUMA. 

„Înainte am fost în misiunea de monitorizare a UE în Georgia și în ultimii patru ani în Georgia am fost șef al celui mai mare birou de teren din orașul Gori. Programul meu zilnic este foarte încărcat, merg în patrule, așa cum facem astăzi, am diverse întâlniri, supraveghez organizarea planificării departamentului, îl sprijin pe șeful misiunii în prezentarea de informații vizitatorilor, particip la interviuri, am întâlniri cu colegi din alte departamente, întâlniri cu persoane din afara misiunii. 

Așadar, este un amestec interesant de activități de birou și de patrulare. De asemenea, vizitez bazele de operațiuni. În medie, o patrulă durează în jur de cinci ore, dar se poate întâmpla ca unii colegi să stea mai mult pentru că se întâmplă ceva pe teren și trebuie să urmărească situația. 

De asemenea, trebuie să pregătească patrula dimineața și vehiculele, apoi după-amiaza, când se întorc, vehiculul trebuie spălat și realimentat, raportul de patrulare trebuie scris, deci cinci ore sunt pe teren, dar nu înseamnă că termină în cinci ore de serviciu, deci mai au de lucru înainte și după”, povestește Mihaela Gherasim.

Satul de la capătul lumii

După mai bine de 40 de minute de mers cu mașinile, vedem în depărtare, în mijlocul pustietății, zeci de case răsfirate neregulat. Am ajuns în Khachik, satul aflat chiar la granița cu Azerbaidjanul, într-o zonă unde forțele armene și azere ocupă diverse poziții de jur împrejur, la mai puțin de 2 kilometri de sat. 

Transpiră senzația că ai ajuns la un capăt al lumii, cu peisaje de pus în ramă, dar și cu multă sărăcie și cu amprenta unor conflicte vechi azero-armene. În sat nu este niciun drum asfaltat. Cimitirul care îl mărginește îți dă senzația neobișnuită că este mai mare ca dimensiuni decât satul.

Prezența umană e rarefiată. Puținii localnici cu care ne intersectăm când trecem printre case ne salută zâmbitori. În anumite locuri, impactul vizual te duce cu gândul la un decor de film vechi, cu mașini vechi probabil de pe vremea lui Brejnev ori Gorbaciov, case ce stau să cadă și garduri neregulate.

Oprim chiar lângă o poziție armeană, în fapt, o groapă largă de peste 10 metri care are în față un zid improvizat de pământ și pietriș peste care au fost puse câteva zeci de cauciucuri improvizate. Un mic avanpost pentru orice eventualitate beligerantă.

Luăm un binoclu de la unul dintre membrii Misiunii UE și vedem pe culmi, de jur împrejur, atât pozițiile azere, cât și pe cele ale forțelor armene. E o liniște ce maschează tensiunea conflictului mocnit. 

Stabilitate, „în special pentru localnici”

Comisarul-șef Marius Roman este ofițer de operațiuni în cadrul Misiunii UE în Armenia, având aici un mandat de un an. Anterior, a fost doi ani în misiune în Georgia.  

„În timpul verii trecute au fost mai multe incidente, câteva focuri au lovit și animale ale localnicilor, câteva case au fost atinse de gloanțe. Acum, situația este destul de calmă, de câteva luni nu au mai fost incidente. Rolul Misiunii UE este de a asigura prezență și vizibilitate în aceste zone mai sensibile pentru a preveni un eventual nou conflict. 

Asigurăm stabilitate, în special pentru localnici, care de cele mai multe ori ne-au și confirmat că sunt bucuroși că suntem aici, că se simt mult mai în siguranță. Feedbackul de la oameni a fost mereu unul pozitiv.  

La începutul anului, ne-au întrebat în repetate rânduri dacă se va prelungi Misiunea Uniunii Europene și dacă noul mandat va fi aprobat. Oamenii din zonă sunt foarte informați, sunt la curent cu ce se întâmplă”, spune Marius Roman.

„Localnicii își doresc ca Misiunea UE să rămână aici mai mult”

Din februarie 2023, interacțiunile Misiunii UE în Armenia cu armenii din diferitele localități aflate în zona de graniță au evoluat în bine. 

Misiunea UE în Armenia este eminamente civilă. Încă de la început, sătenii i-au primit bine, dar s-au arătat puțin confuzi cu privire la ceea ce poate face o misiune civilă acolo, în Armenia. 

„Cu timpul, au înțeles că misiunea UE în Armenia a adus stabilitate, iar situația de securitate s-a calmat. Anul trecut am avut o revizuire strategică și, în urma revizuirii strategice, s-a luat decizia de a prelungi mandatul Misiunii cu încă doi ani, iar în timpul acestei revizuiri strategice pot spune că mulți oameni, chiar și aici, la supermarket sau în zona în care locuiesc, ne-au întrebat dacă Misiunea va putea rămâne mai mult. Colegii noștri din patrulă vorbesc, de asemenea, cu localnicii și toată lumea este fericită să aibă Misiunea aici și să audă că ea poate rămâne mai mult”, a explicat Mihaela Gherasim. 

De fiecare dată când merg în diferite sate armene de la graniță, membrii Misiunii sunt foarte bine primiți.

Zeci de soldați armeni înarmați întâlniți în drum

„De obicei, când mergem în patrulă, localnicii ne roagă să intrăm în casele lor, sunt foarte fericiți să discute cu noi la o cafea sau să ne ofere o gustare. Am întâlnit odată un domn în vârstă care a spus că este foarte fericit când vede patrula deplasându-se periodic pe străzile satului, se simte mai în siguranță și speră că vom putea patrula satul chiar mai des decât o facem până acum. 

Vorbim despre un sat care este situat clar la graniță și în trecut puteau auzi împușcături în timpul nopții, așa că a fost foarte liniștitor pentru el când ne-a văzut chiar și în timpul nopții venind în sat și rămânând acolo”, adaugă Mihaela Gherasim.

Când membrii Misiunii UE merg în zona de frontieră unde sunt tranșeele, este obligatoriu să poarte cască de protecție și vestă antiglonț, iar mașinile cu care merg sunt blindate.  

Uneori, din cauza ninsorilor abundente, patrulele Misiunii UE trebuie să pună pe mașini lanțuri de zăpadă. Iar acele patrulări sunt foarte solicitante din punctul de vedere al off-roadului și al condițiilor de iarnă, chiar și pentru a ajunge într-o locație de la graniță unde echipele Misiunii merg pentru a observa.

Înainte de a ajunge în satul Khachik, vremea a fost una capricioasă, cu o ușoară ceață și nori. Acum, chiar înainte să plecăm de aici, e soare. Pe drumul de întoarcere, la câteva sute de metri de Khachik, ne întâlnim cu zeci de soldați armeni înarmați care fac pregătire în zonă. O dovadă palpabilă – nu-i așa? – că „pace” e un termen relativ și că aici e o zonă unde pentru a avea pace trebuie să fii constant într-o stare de veghe.

Istoria conflictului armeano-azer. Patru războaie în ultimii nouă ani

În ultimii 40 de ani, conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia pentru regiunea Nagorno-Karabah a dus la două războaie majore și mai multe confruntări violente de scurtă durată.

Primul război din Nagorno-Karabah (1988–1994) a fost cel mai lung și mai sângeros conflict, izbucnit în perioada declinului Uniunii Sovietice, soldat cu victoria forțelor armene, care au preluat controlul asupra regiunii și a teritoriilor adiacente.

Războiul de Patru Zile (2016) a fost o escaladare violentă în luna aprilie, soldată cu sute de victime, care a fost oprită printr-un acord de încetare a focului mediat de Rusia, fără a schimba semnificativ linia frontului.

Al doilea război din Nagorno-Karabah (2020), cunoscut și sub numele de „Războiul de 44 de zile”, a început în septembrie 2020. Azerbaidjanul a recucerit porțiuni semnificative din teritoriu, conflictul încheindu-se cu un armistițiu semnat pe 10 noiembrie.

Ofensiva azeră din 2023 a fost o operațiune militară rapidă de 24 de ore (19-20 septembrie) prin care Azerbaidjanul a preluat controlul total asupra enclavei, ducând la dizolvarea instituțiilor separatiste armene și la exodul populației armene din regiune.

Pe lângă aceste conflicte principale, au existat numeroase incidente de frontieră și ciocniri armate la scară mai mică de-a lungul deceniilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro