După operațiunea în forță a mascaților, ieri dimineață, din Vama Moravița, zeci de polițiști de frontieră, dar și suspecți de contrabandă cu țigări au fost aduși, ca pe bandă rulantă, la sediul DIICOT Timiș, care instrumentează cazul.
Potrivit anchetatorilor, ”șpaga” era cuvântul de ordine în Vama Moravița, polițiștii de frontieră ajungând să funcționeze ca un grup infracțional. Ei își cereau partea din contrabanda de anvergură, însă lua mită, printre altele, și pentru facilitarea ieșirii din țară a unor infractori dați în urmărire.
Doi ani i-au monitorizat ofițerii DGA și procurorii DIICOT pe polițiștii și traficanții care făceau parte din filieră, relevă Opinia Timișoarei. Aceștia au încasat șpăgi chiar în timp ce pe rolul instanțelor se desfășurau procesele polițiștilor și vameșilor care au fost ridicați în 2011 din Moravița cu elicopterul, în cea mai mare acțiune anticorupție de până atunci în România. ”Tradiția” încasatului de șpăgi, așadar, s-a menținut, polițiștii ajungând să ia mită orice sume – de la 5 lei până la sute de euro.
”La nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Moravita lucrătorii de poliție s-au constituit de-a lungul timpului într-un grup infracțional organizat având că scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, menite să ducă la obținerea unor surse ilicite de venit din sprijinirea și favorizarea activităților infracționale derulate la Punctul de Trecere a Frontierei dintre România și Serbia. Din cercetări, a rezultat că aceste activități acopereau întreagă paletă a spectrului infracțional derulat prin punctul de trecere al frontierei, de la activități de contrabandă cu țigări în diferite modalități, trecând prin toate celelalte activități infracționale constatate de-a lungul timpului, respectiv favorizarea unor treceri ilegale de frontieră de către migranți, favorizarea ieșirii din țara sau a intrării unor persoane date în urmărire internațională prin nepunerea în executare a consemnelor date pe numele acestor persoane. De asemenea, contrabandă favorizată de lucrătorii de Poliție viză mai multe categorii de mărfuri, nu doar țigările, cum se cunoaște în accepțiunea comună a acestui termen. S-a constatat, de asemenea, activități de contrabandă cu produse de lux, în speță ceasuri Rolex, poate fi un exemplu, care erau introduse în România fără plată taxelor vamale, cu sprijinul lucrătorilor de Politie”, a explicat procurorul-șef DIICOT Timiș, Alex Florența.
După razia din vamă, dar și la domiciliile suspecțior, zeci de persoane au fost conduse la audieri, la sediul DIICOT, ia 26 de oameni au fost reținuți – 18 polițiști de frontieră și 8 persoane suspectate de trafic de țigări.
Toti cei 26 care au fost trimiși după gratii pentru 24 de ore au fost împărțiți în trei locații de arest: la IPJ Timiș, la IPJ Arad și la IPJ Caraș-Severin.
Foto: Opinia Timișoarei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_160aae80d252def31056af3f84601e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76282fa0e5438fda09f78c355982d6a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_98e28539403c9c84ed151f05a165d8b9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/06/vamesi-3.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/06/vamesi-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/drona-tulcea-e1776401167402.webp)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/viata-pacientilor-dependenti-de-dializa-este-pusa-in-pericol-prin-blocarea-unor-licitatii-suspecte--foto-geminigeneratedimage-scaled.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a422a4767982437d1460a2246984ed7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dafb092c0f326e5988fa0bc39909170b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/cristina-spatar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andrei-bortica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vaccin-covid-pfizer.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/durere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/10/conflict-munca-shutterstock1209564136-copy-scaled-e1729282256127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/catuse-si-ciocan-judecator-e1773857995950.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1085254914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/politie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-sua-6-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/invierea-lui-lazar-icoana.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.