Ce poți face dacă vecinul tău își bate soția? Schimbările legislative care o protejează pe victimă

De câte ori pereții subțiri ai apartamentului au lăsat să treacă până în liniștea casei noastre țipetele unei femei bătute, plânsul și durerea? De câte ori am tresărit la urletele animalice ale unui vecin către soția sau copiii lui? De câte ori am așteptat ca pereții să tacă și să ne vedem din nou de viața noastră?  Tot de atâtea ori am fost complice la violență. Nu neutri, ci complici. Apărători ai unei vorbe absurde potrivit căreia rufele murdare se spală în familie.

Cronică românească de familie

La 7 dimineața, o fetiță încearcă să spună ceva printre lacrimi. În timp ce o voce bărbătească se înalță un etaj mai sus. Bărbatul înjură fără oprire. Se pare că l-a enervat că fetița îi spunea ceva de „buni”. Încerc să adun puzzle-urile unei conversații, să înțeleg ce se întâmplă. Se face liniște. Mai adorm jumătate de oră. Apoi sună ceasul și plec la muncă.

E miezul nopții. Mi-am pus un film. Dintr-o dată, mă trezesc în mijlocul unor bufnituri, unor țipete, uși trântite. O femeie plânge înăbușit. Strigătele se plimbă dintr-o cameră în alta și eu fac în cap traiectoria nebuniei unui bărbat scăpat de sub control. Aștept liniștea. Adorm.

Au trecut aproape două luni cu episoade de acest fel. Cam trei pe săptămână. Începe să mă doară lașitatea mea. Într-o noapte am mers desculță prin bloc să identific apartamentul. E chiar cel de sub apartamentul meu. Apartamentul 23.

Este ora 20.00. Prăjeam niște cartofi. Și începe iar scandalul. Ce fac? De ce nu fac? Dacă îl enervez mai tare pe nebun? Și când toate gândurile astea mă duceau spre a abandona din start orice acțiune, pun mâna pe telefon și sun la 112. Sunt direcționată imediat către poliție. Mi se spune că ajung în 10 minute. Așa se și întâmplă. Le fac intrarea în bloc, le explic, mă legitimez. Mă asigură că agresorul nu va afla cine a făcut plângerea. Le spun că sunt dispusă să semnez și plângere. Și îi las să-și facă treaba. Închid televizorul și ascult. Vorbesc. Vecinul agresor începe să țipe. Vorbesc iar. Se face liniște. Nu am aflat ce a descoperit poliția, dar sper să rămână atenți la apartamentul 23 și după plecarea mea. Peste trei zile m-am mutat din bloc. În trei zile n-am mai auzit zgomote. Dar au mai fost tăceri dintr-astea. Oare am făcut bine să sun la poliție?

112 sau Asistența socială, serviciile care pot ajuta rapid o victimă a violenței

Andreea Bragă, directorul executiv la Centrul Filia, un ONG care militează pentru înnăsprirea legilor pentru agresori și pentru politici eficiente de intervenție, zice că da. „Dacă noi ca martori la violență nu intervenim, agresorul își continuă în liniște treaba, nefiind deranjat de nimic și atunci consideră că este îndreptățit să facă acest lucru. Suntem într-o societate în care credem că spațiul privat este foarte important și că rufele murdare nu se spală în public și atunci avem o reticență să intervenim în casa cuiva. Este important să sunăm la 112 ori de câte ori suntem martori la o agresiune asupra unui om sau dacă știm că viața cuiva este pusă în pericol sau este amenințată. Dacă ne este teamă că vor exista repercursiuni asupra noastră, atunci putem să sunăm la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul respectiv sau sectorul respectiv și să anunțăm că are loc un incident violent și chiar dacă nu se întâmplă în acel moment, poate știu de vecina mea că a fost agresată acum o săptămână sau acum o lună și atunci este bine să intervenim”, explică directorul Centrului Filia. Apelul la Asistență Socială poate fi de asemenea anonim.

Este cu atât mai mult o idee bună să suni la 112, cu cât acum au mai multe pârghii să acționeze în cazurile de violență. Polițiștii pot emite un ordin de restricție provizoriu de cinci zile prin care agresorului i se interzice să se apropie la o distanță de mai puțin de 100 de metri de victimă și copiii acesteia. Până acum, presiunea de a avea o reacție era pusă doar pe victimă, ea trebuia să ceară ordin de restricție. Acum, chemat la fața locului, polițistul poate decide, pe baza unui chestionar de evaluare a riscurilor, dacă trebuie îndepărtat agresorul. Există posibilitatea ca acesta să dispună pe loc evacuarea agresorului din domiciliu. O victorie legislativă obținută în ani mulți în care societatea civilă a ieșit în stradă sau a stat pe la ușile oficialilor. După ani mulți în care femei au plătit cu viața.

De ce nu îl reclamă victima pe agresor?

„De ce nu pleacă? De ce nu merge ea la poliție? Înseamnă că îi place!”. Sunt sentințele crude ale martorilor pasivi. „De ce nu pleacă?” o întreb și pe Andreea Bragă. „În primul rând, agresorul nu se trezește peste noapte să lovească pe cineva. Violența escaladează încetul cu încetul, prin control asupra partenerei, gelozie excesivă, jigniri, violență psihologică, amenințări de distrugere de bunuri sau că o să le facă rău copiilor sau animalelor de companie, până în punctul în care victima începe să creadă lucrurile acelea și să creadă despre ea că nu este în stare de nimic, că nu este bună de nimic, că toate lucrurile astea se întâmplă din vina ei. Și atunci intră într-o dependență psihologică de agresor care este mai complicată, de fapt. Întotdeauna, după un episod de agresiune exploziv, la o zi-două, o săptămână, agresorul vine spășit, pentru că simte că pierde controlul asupra victimei și spune că nu va mai face niciodată, că nu s-a putut controla, că îi pare rău, să-i mai dea o șansă, pentru copii”, explică tiparele activista.

De multe ori, când este părăsit, agresorul devine în stare de orice și violența poate escalada. Evaluând riscurile, multe femei aleg să rămână în relația respectivă. Potrivit unui studiu realizat în SUA, o victimă se poate întoarce până de nouă ori la agresor, până să plece definitiv. Și aceste femei au nevoie înainte de toate de sprijin și înțelegere.  Aproape 60% dintre români tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. Iar la fiecare 30 de secunde o femeie este victima violenței în familie în țara noastră. Doar că situația nu trebuie să rămână în familie.

Citește și:

Singurul român care va alerga între Los Angeles și Las Vegas, 550 de kilometri! „Am avut pantofi cumpărați de la second-hand și peticiți de cizmar”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE