Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost trimişi în judecată 33 de inculpaţi din care 20 de farmacişti şi nouă medici pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, luare şi dare de mită şi spălare de bani.
Procurorii spun că mai mulţi medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 2.000.000 de lei.
Astfel, anchetatorii au stabilit că farmacistul, care de regulă era dirigintele de farmacie sau coordonatorul de zonă, stabilea o legătură cu un medic specialist sau de familie, ulterior, medicul prescrind în mod constant numeroase reţete false cu valoarea compensată. Reţetele erau eliberate pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi şi care nu solicitaseră vreun tratament.
Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontată a medicamentelor fără ca acestea sa iasă fizic din stoc. Sumele de bani decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate, provenite din comiterea infracţiunilor de înşelăciune, erau „spălate” prin introducerea într-un circuit comercial licit.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.