Polițistul intrase luni dimineață în sediul Poliției Municipiului Dej, unde trebuia să înceapă tura ca ofițer de serviciu la poarta unității. Acesta s-a dus direct în camera de armament, și-a luat pistolul și l-a pus la tâmplă, chiar de față cu colegul pe care trebuia să îl înlocuiască în post. A apăsat pe trăgaci, glonțul i-a străpuns craniul și a ieșit prin geamul încăperii.

Imediat, colegii lui au sunat la 112, iar la fața locului a intervenit o ambulanță. Medicii l-au stabilizat și apoi l-au transportat la spitalul din Dej, de unde în cursul zilei de ieri a fost transportat la Cluj-Napoca.

„În jurul orei 07:50, la nivelul Poliţiei municipiului Dej a fost înregistrat un incident cu cadru. Un agent de poliţie a suferit leziuni grave, în urma folosirii armamentului. Conform primelor date, acesta s-ar fi împuşcat cu armamentul din dotare”, a anunţat Poliţia Judeţeană Cluj.

Medicii de la Clinica de Neurochirurgie din Cluj au confirmat verdictul dat la Dej de colegii lor, anume că polițistul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind menținut în viață doar de aparate. Acesta era în moarte cerebrală încă de când a fost internat pe secția de Terapie Intensivă a spitalului dejean.

INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile
Recomandări
INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile

Ulterior, medicii au stabilit că nu se poate interveni chirurgical pentru a salva viața bărbatului, astfel că a fost declarat decesul, marți dimineață.

Polițistul urma să împlinească 40 de ani în această lună, era căsătorit și avea un copil de 11 ani.

Potrivit unor surse din poliție, agentul care s-a împușcat în cap fusese citat la DNA Cluj pentru a da declarații în dosarul în care fostul său șef, fostul comandant al Poliției Municipiului Dej, Marton Elek, este cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupție.

Conform acelorași surse, Ovidiu O. era unul dintre polițiștii care l-au pontat fictiv pe Marton Elek ca fiind la serviciu, când de fapt acesta era acasă.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (1)

agee   •   01.11.2022, 20:34

Tragem concluzia că s-a comportat ca un milițian. Nu i-a ajuns că avea un salariu ca lumea, că mergea pe o pensie specială frumușică, i-a mai trebuit să și bage mâna până la cot în borcanul cu miere. Oricum, un gest laș, probabil ar fi luat cu suspendare, sigur, adio grade, pensie specială, dar ar fi trăit bine mersi. Așa lasă în urmă o familie traumatizată

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
Observatornews.ro
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
LIVE /  Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția. Update
FANATIK.RO
LIVE / Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția. Update
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix