Peste 12.000 de sportivi s-au întrecut în probe de atletism, tenis, judo şi lupte greco-romane din cadrul campionatului.
La săritura cu prăjina, medalia de aur a fost câştigată de românul Ion Mocanu. Lucrează la Serviciul Circulaţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 din 2005. Dintotdeauna i-a plăcut să facă sport. Dacă în tinereţe a jucat fotbal şi a făcut judo, de 6 ani s-a apucat serios de atletism.

Aleargă câte două ore zilnic

“Alerg zilnic, minimum două ore. Pe stadion, prin parcuri. Îmi place şi mă relaxează”, ne-a spus Ion Mocanu. De trei ani participă la competiţii internaţionale, dar pentru anul acesta s-a antrenat mai intens, fiindcă a fost prima dată când a participat la decatlon. Iar la această probă a obţinut medalia de argint, devenind vicecampion mondial.
Dar şi la ştafetă 4×400 m a luat medalia de bronz. “Cred că (sportul – n.r.) e şi o moştenire de familie, pentru că mama mea mergea pe jos, prin sat, câte 7 km în ritm alert. Şi acum, la 87 de ani, tot vioaie e”, ne-a mai spus agentul local. Ion Mocanu se pregăteşte acum pentru competiţia de anul viitor, Campionatul European de Atletism al Poliţiştilor, care va avea loc în Spania.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.