Cinci persoane au fost rănite, vineri după-amiază, în urma unui accident produs pe DN2, în comuna Goleşti, din judeţul Vrancea şi în care au fost implicate trei autovehicule, între care o autoutilitară care s-a răsturnat.
În accident au fost implicate o autoutilitară, un camion şi un Volkswagen Passat. În urma impactului autoutilitara s-a răsturnat pe partea dreaptă, blocând un sens de mers.

În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite. Patru dintre răniţi au fost preluaţi de ambulanţe, iar cel de-al cincilea, un bărbat de 44 de ani care are un traumatism cranian, suspiciune de fractură gambă şi dureri lombare, a fost preluat de SMURD, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duţă.

La faţa locului au ajuns mai multe autosanitare de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, echipaje SMURD, dar şi o autospecială de stingere incendii şi o autospecială pentru transport victime multiple. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean ”Sfântul Pantelimon” din Focşani, potrivit Realitatea.net.

Traficul pe DN 2, în centrul comunei Goleşti, se desfăşoară cu dificultate, din cauza accidentului

Citește și: Călugăr mort într-un accident rutier pe DN2

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.