MENIU CAUTĂ
, de Mihai Niculescu

Actriţa Lori Loughlin din ”Full House” pledează nevinovat în scandalul admiterii pe șpagă la universități

Distribuie

Actriţa Lori Loughlin din serialul 'Full House' pledează nevinovat în procesul admiterii pe șpagă la mai multe universități de prestigiu din SUA. Actrița și soțul ei, designerul Mossimo Giannulli, au depus un set de documente la dosar în sprijinul poziției adoptate la proces.

Însă, Felicity Huffman, una dintre protagonistele serialului de televiziune ”Desperate Housewives” a pledat vinovat. Actrița a acceptat să meargă la închisoare, dar pentru o sentință blândă, orientată către minimul prevăzut de legea penală americană, din care se vor mai scădea alte 12 luni.

Lori Loughlin, cunoscută pentru rolul său din serialul de televiziune ”Full House”, şi soţul său, designerul Mossimo Giannulli, au depus mai multe documente la un tribunal federal din Boston, solicitând renunţarea la dreptul de a apărea în instanţă în cadrul unei audieri. Soții nu au depus şi pledoariile prin care îşi recunosc vinovăţia.

Actriţa şi soţul ei fac parte dintr-un lot de 50 de persoane acuzate de participarea la o schemă prin intermediul căreia mai mulţi părinţi bogaţi și-au ajutat copiii să obţină locuri în universităţi prestigioase precum Yale, Georgetown şi Universitatea din California de Sud (USC).

Potrivit anchetatorilor americani inculpații au apelat la fraudarea testelor de admitere şi la darea de mită.

Consultantul în domeniul admiterii în universităţi din statul California William ”Rick” Singer a pledat vinovat la acuzaţiile de facilitare a fraudării testelor de admitere şi de mituire a antrenorilor care să îi prezinte pe acei copii drept talente promiţătoare în anumite sporturi, relatează Agerpres.

Lori Loughlin (54 de ani) şi Giannulli au acceptat să-i plătească lui Singer suma de 500.000 de dolari pentru ca cele două fete ale cuplului să fie recrutate în echipa de canotaj a USC, au precizat procurorii, deşi tinerele nu practicau acest sport la nivel competiţional, în scopul facilitării admiterii în prestigioasa universitate.

În total, 33 de părinţi au fost acuzaţi în scandalului admiterii în universităţi. Dintre aceştia, 14 au acceptat să pledeze vinovat, printre care şi Felicity Huffman, una dintre protagonistele serialului de televiziune ”Desperate Housewives”.


Citește și: ”Prinții” dezmoșteniți ai unuia dintre cei mai bogați români i-au rupt degetul și i-au furat laptopul omului de încredere pe care tatăl lor l-a lăsat să execute testamentul!


 

Comentarii