Ada Petcu, artista care a pariat totul pe muzică: „Mă interesează să spun adevărul meu, nu să bifez formule de hit”

Am stat de vorbă cu Ada despre cum a început pasiunea ei pentru muzică, ce înseamnă pentru ea autenticitatea și cum arată, din interior, lupta pentru a-ți face loc într-o industrie plină de provocări. 

Ada a reușit să-și construiască o comunitate în mediul online de 141.000 de urmăritori pe TikTok, respectiv 64.000 pe Instagram. 

Afișul care i-a schimbat destinul

Libertatea: Care a fost momentul în care ai descoperit pasiunea pentru muzică și când ai început să compui propriile piese?
Ada Petcu: Prima mea amintire legată de cum a început parcursul meu cu muzica e de când aveam 5 ani. La grădiniță fiind, mergeam cu mama spre casă și am văzut pe jos un afiș cu note muzicale pe care scria „DO RE MI”. Era frumos colorat, așa că l-am ridicat și i l-am dat mamei mele. L-a luat și mi-a zis: „Măi mami, astea-s cursuri de muzică, să te învețe să cânți”. Iar atunci i-am spus că vreau și eu. 

Evident că nu avea vreo speranță că aș fi eu vreo mare cântăreață, dar a zis să mă ducă la cursuri dacă tot îmi doream atât de mult. Și uite-așa a început parcursul meu cu muzica și nici că s-a mai oprit vreodată. Din acel moment nu a trecut o zi în care să nu cânt, să nu studiez, să nu ascult muzică, să nu mă informez despre acest subiect sau să scriu versuri.

– Ai trecut de la operă la rock.
– „Do Re Mi” a fost prima școală de canto pe care am urmat-o. După care am mers la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești. Acolo am făcut și canto, și pian. După ce am absolvit cursurile acestei școli, am continuat atât pianul, cât și canto cu o altă profesoară, Adina Sima, care este mezzosoprană. Ea mi-a descoperit talentul pentru muzica clasică, așa că am cântat operă, ca soprană, vreo 4 ani.

Mi-a plăcut extraordinar de mult să încerc să cânt operă, întrucât am simțit că mă face să mă autodepășesc continuu. Iar când îmi ieșea câte un pasaj dintr-o operă, eram în culmea fericirii. Totodată, simțeam că lumea se uita cu un alt fel de respect la mine când cântam operă, spre deosebire de alte genuri muzicale.

La un moment dat am simțit că vreau să aprofundez și alt stil muzical.

A fost momentul când am schimbat profesoara de canto, am mers la un alt profesor, la o altă școală, și m-am apucat de muzica rock. El era mare fan al stilului rock: îi plăcea cântatul în belt, tare, cu efecte pe voce. Așa că am învățat de la el „cum să urlu” pe piese într-un mod plăcut auzului.

Cu toate astea, simțeam că începuse să îmi afecteze corzile vocale modul în care cântam, pentru că era clar că după orele de canto nu era normal să iau pastile de gât nonstop, să mă doară gâtul, să fiu răgușită. Dar am continuat să fac canto cu el până am terminat liceul și m-am mutat la București pentru a începe facultatea, The Entrepreneurship Academy.

Păstrează peste 1.000 de fișiere cu linii melodice

– Când ai început să compui?
– Pe parcursul școlii și al liceului am scris o mulțime de poezii. Îmi aduc aminte că, mereu de zilele de naștere ale părinților mei, le scriam poezii, dar niciodată nu am încercat să scriu piese până în anul al doilea de facultate. Și de atunci nu m-am mai oprit. Am peste 1.000 de fișiere cu linii melodice și încercări de melodii în telefon.

Eu îmi scriu propriile piese, iar până acum am lansat 9 melodii. Iubesc să scriu muzică și să îi las pe oameni să își spună povestea prin piesele mele. Muzica a fost și va fi mereu totul pentru mine. M-a ajutat în cele mai grele momente și m-a bucurat de fiecare dată. Eu trăiesc pentru și prin muzică.

Toate piesele pe care le-am lansat sunt scrise de mine și pornesc din propria mea experiență. Eu cred că un artist nu este artist în totalitate dacă nu își scrie propriile piese. Pentru că fiecare melodie scrisă de tine este un moment de vulnerabilitate, un moment în care alegi să îți cauți în amintiri și în trăirile pe care le-ai avut, să le rupi din tine și să le pui în versuri, iar mai apoi să le oferi oamenilor. Eu vreau ca oamenii să mă cunoască prin piesele mele.

– Povestește-ne despre aventura ta cu muzica bisericească. 
– Cât eram în gimnaziu, am cântat și în corul bisericii, iar apoi am fost voce principală în biserică. Asta e o chestie pe care foarte puțini oameni o știu despre mine, dar mie chiar îmi plăcea să fac asta. Se organizau foarte multe concursuri între parohii și îmi aduc aminte că eu am reprezentat parohia Argeșului și Muscelului.

Am mers la extraordinar de multe concursuri de canto prin toată țara, dar și în străinătate – în Bulgaria, Rusia (Moscova), Lituania etc.

Uram din toată inima mea concursurile de canto. Mi se păreau penibile: copii care se luptau între ei pentru un premiu care, oricum, era deja promis din cauza orgoliilor profesorilor de canto pe care îi aveau. Nu am înțeles și nu o să le înțeleg niciodată. Singura chestie este că m-au învățat cu scena și cu oamenii încă de foarte mică. Și m-am îndrăgostit pe loc de senzația de a fi pe scenă, de a fi ascultată de oameni, de a simți toate privirile lor, toată adrenalina pe care o trăiam… Iubeam scena, iar oamenii mă iubeau pe mine acolo. Și ăla a fost un sentiment de care m-am îndrăgostit din prima.

A participat la „Vocea României”

– Ne poți povesti experiența de la „Vocea României”?
– Despre experiența de la Vocea României pot spune doar atât: a fost impulsul de care aveam nevoie ca să îmi dau seama că nu un concurs te face artist, ci tot ceea ce faci după el. Sunt mulți care au câștigat Vocea României sau care au ajuns până în finală/semifinală, cu voci absolut incredibile, despre care nu s-a mai auzit nimic din momentul în care au ieșit din concurs. Și, în același timp, sunt artiști imenși, care umplu stadioane întregi și au hituri internaționale, dar care nu au participat vreodată la un concurs de acest gen.

Cred foarte mult în ideea că „soarta ți-o faci tu cu mâna ta” și că degeaba ai o voce deosebită, o carismă incredibilă și toate atuurile de care ai nevoie ca să ajungi artist, dacă tu singur nu lupți zi și noapte, 24/7, pentru visul tău. Sunt uși care nu mi s-au deschis și a trebuit să intru pe geam, sunt artiști din industrie care acum 5 ani nu mi-au dat nicio șansă și mi-au spus să mă las cât mai repede, au fost oportunități care mie nu mi s-au oferit, mi-am dezamăgit familia când am renunțat la medicină pentru a-mi urma visul.

Dar nu m-am plâns. Din contră, toate acestea m-au ambiționat. Pentru că toate la un loc m-au forțat să ajung cine sunt astăzi, m-au disciplinat într-un mod în care nimic pe lumea asta nu o putea face, mi-au creat această gândire de „nimic nu e imposibil”. Și de aceea, cred că am arătat până acum, prin tot ceea ce am lansat și tot ceea ce am făcut, că nimic nu e imposibil. Trebuie doar să vrei suficient de tare, încât să nu treacă o zi în care să nu faci măcar un pas în direcția visului tău.

Colaborarea decisivă cu Irina Rimes

– Cum a fost când Irina Rimes a ales ca tu să cânți piesa „Prostuțo”? Ce crezi ca a convins-o să te aleagă?
– La un moment dat, în anul 2 de facultate, am avut o sesiune de feedback cu coach-ul meu de la facultate, Dragoș Buzzi, care mi-a spus că e foarte mândru de mine că am evoluat atât de mult pe partea de business, că îmi fac propriii mei bani și că pe partea academică stau atât de bine. Dar mi-a pus o întrebare la final: „Unde e muzica, Ada? Ai renunțat la ea în mod conștient pentru că nu mai voiai asta sau ai băgat-o sub un preș și ea e încă acolo, dar îți e frică să intri pe geam doar pentru că ușa e închisă?”.

Și în momentul ăla mi-am dat seama că mă sabotez singură. Că eu vreau muzică. Și că o să regret din toată inima mea dacă nu fac ceva în direcția asta. Iar din acel moment, am zis că, după aproape 16 ani de cântat, dau ultima șansă muzicii, dar de data asta o să o fac pe bune, indiferent de efort, de nivelul de dificultate, fără scuze și fără „cum ar fi fost dacă”.

În momentul ăla, m-am dus la doi colegi cu un an mai mici decât mine, care aveau o agenție de marketing pentru businessuri, și le-am zis că eu vreau să ajung artistul numărul unu din România, iar apoi să intru pe internațional. Le-am zis că nu știu cum să fac asta, dar știu că trebuie să fac content, pentru că asta e singura chestie pe care nu am încercat-o și care ține în totalitate de mine. 

Nici eu, nici ei nu aveam nicio legătură cu industria muzicală, nu știam pe nimeni din industrie și nici măcar nu știam cum se face o piesă. Dar, cu toate astea, am creat o echipă de 3 și ne-am băgat de nebuni în această industrie, făcând chestii de dimineața până seara, toate ca să mă aducă pe mine artistul nr. 1 din România. Alex și David mă ajută cu scripturile pe social media, cu filmatul clipurilor, cu meetingurile pe care le am, să gândim împreună strategii, etc. Formăm o echipă întru totul și sunt sigură că unul dintre principalele motive pentru care lucrurile merg atât de bine este că îi am alături de mine, nu sunt singură, și sunt niște tineri la fel de motivați și de sinceri ca și mine. Ca într-un start-up: nu ideea de business, ci echipa face totul.

Am început să postez pe social media content inspirat de la artiștii din afară, să fac muzică în studio și să îmi scriu propriile versuri. Mi-am format o echipă alături de care imposibilul chiar nu mai pare atât de greu de atins, ba chiar și eșecurile dor mult mai puțin.

Am cântat în metrou. Pe stradă. Pe acoperiș. Pentru prăjituri gratis. În mall-uri și oriunde am apucat. Am încercat să dau de artiștii preferați, să cânt piesele lor cu ei și să cer de la ei sfaturi despre industria din România.

Datorită poveștii puternice pe care eu și echipa vrem să o transmitem, precum și a determinării pe care o avem, am reușit prin propriile forțe să ajungem la TV, la radio, la podcast. Fără pile, fără relații. Oamenii au rezonat atât de tare cu mesajul pe care noi îl transmitem pe internet, încât au trimis mesaje la radiouri ca să ne cheme.

După care a urmat piesa secretă a Irinei Rimes, pe care am obținut-o de la ea.

Despre „Prostuțo”, piesa secretă a Irinei Rimes:
În seria de artiști preferați la care am încercat să ajungem se afla, bineînțeles, Irina Rimes. În mai 2023, în cadrul unui concert pe care l-a avut într-un club la mare, am încercat să trecem de bodyguarzi ca să ajungem să cântăm cu ea.

Ulterior, în luna iulie, David, din echipa mea, mi-a spus să mă uit într-un podcast în care a participat, pentru că vorbește despre o piesă pe care a vrut să o facă drept cadou unui fan acum 2 ani, dar nu a dat-o încă.

Iar acela avea să fie momentul care să îmi schimbe viața cu totul. Am zis că o să fac tot ce îmi stă în putință ca să obțin acea piesă, fără limite. M-am uitat la ce au făcut ceilalți care au încercat să o obțină și nu au primit-o, motiv pentru care noi am creat o trilogie: 3 clipuri în care am intrat pe ascuns în conservator, am sunat la peste 30 de școli de muzică și am fost la magazinul de instrumente Muzica, toate ca să cântăm „piesa secretă a Irinei Rimes”.

Clipurile au devenit virale, au adunat milioane de vizionări și, pentru că oamenii au rezonat atât de mult cu povestea pe care noi o transmitem, i-au dat tag-uri în masă Irinei, i-au scris mesaje în privat etc.

În august, Irina a anunțat public că, datorită comunității pe care am reușit să o creez (care a bombardat-o cu mesaje), a decis să îmi ofere mie piesa. Și așa a ieșit piesa „Prostuțo”.

Devenise deja o misiune a întregii comunități de oameni, nu mai era doar despre mine și dorința mea de a obține piesa. Am luptat, împreună cu oamenii mulți care s-au strâns în comunitate, pentru piesa secretă a Irinei Rimes, ne-a oferit-o și, în noiembrie 2023, am lansat-o. Am filmat primul clip. Am început să îmi scriu primele piese și să rup bucăți din mine pentru a le pune pe hârtie. Am fost la TV. Am fost la podcast. Am fost la radio. Mi-am auzit piesa în club. Am ales să fiu artist independent. E greu. Poate mai greu decât am crezut.

Și astea sunt doar în linii mari câteva aspecte pe care le-am reușit împreună cu băieții. Fără bani, fără relații. Datorită poveștii pe care o dăm mai departe. Dacă e ceva ce m-a învățat 2023, e că totul este despre oameni. Iar eu cred că am reușit să am cea mai tare comunitate și, alături de ei, am construit toate astea. Da, nu e un secret, e multă muncă și răbdare în spate ca visele tale să devină realitate.

Pentru mine, artistul nr. 1 nu înseamnă cei mai mulți bani generați, ci numărul de oameni care vin și îmi zic că muzica mea i-a vindecat, că s-au regăsit în ceea ce cânt și spun și pe care povestea mea i-a inspirat ca să își atingă visul.

Mai e până la artistul nr. 1, dar eu și echipa vom da tot ce putem, și, alături de oameni faini, o să ne bucurăm de proces.

Cât de importante sunt platformele de socializare

– Crezi că platforma TikTok te-a ajutat să ajungi la artiști și să devii mai cunoscută?
– Cred foarte mult în faptul că TikTok-ul și toate platformele de social media au un rol foarte important în cariera unui artist în 2025. În zilele noastre, mai mult decât vreodată până acum, poți prin muncă multă și consecvență să ajungi artist foarte cunoscut de talie internațională și independent. 

Un exemplu care m-a inspirat foarte mult este Russ. El este un artist care și-a construit singur cariera, fără un label mare în spate(fără o casă de discuri în spate) la început, postând constant muzică pe SoundCloud, iar mai târziu folosind platforme ca Instagram și TikTok pentru a-și promova piesele. A lansat o piesă pe săptămână timp de ani de zile și, prin consecvență și o relație autentică cu fanii, a reușit să ajungă cunoscut internațional. Ce mi se pare puternic la el e că și-a păstrat independența și controlul creativ, iar asta e ceva ce îmi doresc și eu.

Cred că una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face un artist la început de drum este să aștepte să fie descoperit sau să creadă că are nevoie de un label ca să reușească. În realitate, e mai important ca oricând să îți promovezi constant piesele, să fii prezent pe social media și să creezi o comunitate în jurul muzicii tale. Platformele de azi îți dau puterea să ajungi direct la oameni, fără filtre, iar dacă ești activ, autentic și perseverent, poți să-ți construiești singur drumul. Fiecare postare e o oportunitate – nu știi niciodată cine o vede sau unde poate ajunge.

În 2025, nu mai este suficient să fii talentat – trebuie să știi să te și prezinți ca un brand, să spui o poveste, să-ți aduci publicul în lumea ta. Asta înseamnă să postezi fragmente din piese, procesul din studio, gândurile din spatele versurilor, tot ce te face real. Lumea se conectează la oameni autentici, nu la perfecțiune.

În cazul meu, platformele de social media au fost esențiale. Am reușit să fac sute de mii de vizualizări la piesele pe care le-am lansat tocmai pentru că am ales să postez constant fragmente din muzica mea, din procesul meu, din viața mea ca artist independent. Oamenii au descoperit piesele mele pentru că le-am pus acolo – nu pentru că a venit cineva să mă descopere.

Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că publicul s-a conectat nu doar la muzica mea, ci la povestea mea – la cine sunt eu cu adevărat, la vulnerabilitate, la mesajul pe care îl transmit. Social media mi-a permis să fiu sinceră, să construiesc o relație reală cu oamenii, și cred că de asta acum am fani adevărați, nu doar „followers”. Sunt oameni care cred în misiunea mea, în mesajul pe care îl duc, și care mă susțin în fiecare etapă.

Pentru mine, totul a pornit de la ideea de from zero to hero. Postez procesul – nu doar rezultatul final. Studio, încercări, greșeli, emoții, idei. Și cred că asta face diferența. Oamenii vor să fie parte din drum, nu doar să vadă produsul final. Așa se construiește loialitatea și, în timp, o comunitate care chiar contează.

„La început am primit doar refuzuri”

– Care este mesajul piesei „Pot mai mult”?
– Piesa „Pot mai mult” vine dintr-o nevoie reală de a spune povestea mea exact așa cum a fost – fără filtre. Nu este doar un vers motivațional, ci un adevăr personal. A fost foarte greu să cred în mine într-o industrie în care nu cunoșteam pe nimeni. Nu aveam familie, prieteni sau vreo conexiune care să-mi deschidă uși. A trebuit să o iau de la zero, să-mi construiesc singură toate relațiile, să-mi fac propria echipă, să intru pe geam acolo unde ușile mi-au fost închise. La început am primit doar refuzuri. Și a trebuit să cred eu în mine suficient de tare încât să merg mai departe, chiar și când nimeni altcineva nu o făcea. Mi-am dat seama că uneori e suficient să crezi tu. Atât. Un om. O viziune. Un vis.

„Pot mai mult” este despre a rupe toate vocile care ți-au spus că nu o să reușești. Este despre a nu accepta limitele pe care societatea sau alții vor să ți le impună. Și, da, este și despre mine – despre faptul că trebuia să dau admitere la Medicină, după patru ani de pregătire intensă, dar am ales să renunț la acel drum și să-mi urmez visul în muzică, oricât de greu a fost. 

Poate și mai important de spus este că, deși eram foarte bună la matematică, biologie și, în general, la științele exacte, toată lumea din jurul meu era convinsă că voi avea un viitor strălucit într-un domeniu „sigur” – ca medic, inginer sau bioinginer. Toți sperau că o să urmez o carieră stabilă, predictibilă, una care oferă siguranță financiară și profesională. Și, cumva, era de înțeles – așa suntem învățați, să mergem pe drumul cel mai sigur. Doar că eu simțeam în mine că nu acolo îmi este locul. Și chiar dacă am ales o industrie imprevizibilă, riscantă, în care rata de succes e foarte mică, am ales să cred în mine. Am ales să risc totul pentru ce iubesc. Pentru că știam că, dacă nu o fac, o să trăiesc cu regretul că nu mi-am dat nicio șansă.

Recent am lansat și un challenge pentru mine însămi: să lansez o piesă la fiecare două săptămâni. Nu pentru că vreau să scot hituri, ci pentru că vreau să scot piese reale. Piese prin care oamenii să se regăsească, să-și spună propria poveste mai departe. Am înțeles că oamenii nu caută perfecțiunea. Oamenii caută autenticitate. Caută să se conecteze cu cine ești tu cu adevărat. Și eu asta vreau: ca oamenii să mă cunoască prin versurile mele, prin tot ce trăiesc și pun în muzică.

Acum, piesa „Pot mai mult” nu mai e doar a mea. Este a oamenilor. Este pentru fiecare om care vrea mai mult de la viață, care nu acceptă „nu se poate”, care face imposibilul posibil. Pentru cei care nu se lasă definiți de frici, limite sau etichete. Piesa asta e pentru ei. Și e începutul unei povești pe care vreau să o spun piesă cu piesă, din două în două săptămâni, fără mască, fără teamă.

– Ce planuri de viitor ai? Ce proiecte mai ai?
– Lansăm muzică reală, autentică, care chiar spune ceva și care lasă o urmă. Nu vrem să facem doar piese care trec ușor pe lângă tine și nu-ți rămân în minte. Vrem ca fiecare piesă să fie o experiență, o emoție, o poveste în care oamenii se pot regăsi. Pentru mine, muzica trebuie să fie sinceră – altfel nu are sens. De aceea am și ales să mi-o scriu singură.

În plus, ne dorim să fim din ce în ce mai aproape de publicul nostru. Așa că, pe lângă muzică, vrem să creștem și pe partea de content – nu doar clipuri scurte pe social media, ci și conținut de format lung pe YouTube, care să arate mai mult din ce suntem noi, din proces, din poveștile din spatele pieselor. Vrem ca oamenii să ne cunoască mai profund, nu doar prin fragmente.

Spre finalul anului ne dorim să începem și concertele. Simțim că, treptat, se adună suficient de multă muzică, suficientă emoție, cât să putem oferi un show real, care să conecteze publicul cu ceea ce facem. Ce știm sigur este că show-urile și concertele pe care vrem să le facem nu vor fi doar simple interpretări live ale pieselor. Ne dorim ca fiecare concert să fie ca o poveste – o experiență completă, emoționantă, care să atingă oamenii în profunzime. 

Încă nu avem totul gândit de la A la Z, dar știm clar că vrem ca publicul să simtă că intră într-o altă lume. Să intre ca într-o transă, ca într-o magie, și să iasă de acolo mai buni, mai luminoși, mai conectați cu ei înșiși. Ne dorim ca muzica să le aprindă ceva în suflet, să-i bucure, să-i vindece, să le dea curaj. Pentru noi, muzica are puterea să schimbe oameni – și vrem ca fiecare concert să dovedească exact asta.

Iar de la începutul anului viitor, planul este să începem să lansăm și muzică în engleză. Pentru că vrem să ieșim pe plan internațional. Vrem ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți oameni, indiferent de țară sau limbă. Muzica e limbaj universal – și cred că, dacă e sinceră, poate sparge orice barieră. Dar despre asta veți vedea mai multe anul viitor.

„Oamenii potriviți vor apărea”

– Sfaturi pentru tinerii care își doresc să facă muzică?
– În primul rând, sfatul meu pentru orice tânăr care își dorește să facă muzică este să înceapă. Să nu aștepte să se simtă „gata” sau „perfect”, pentru că perfecțiunea nu vine niciodată. Trebuie să începi cu ce ai, unde ești, și să înveți din mers. Nimeni nu are toate răspunsurile la început – dar toți au un prim pas.

Apoi, e esențial să înțeleagă că e suficient să creadă ei în visul lor. Poate să nu creadă nimeni altcineva. Pot să vină 100 de refuzuri. Poate să nu fie susținuți nici de familie, nici de prieteni. Dar dacă în tine arde un vis suficient de tare, e datoria ta să-l urmezi. Să muncești pentru el zi și noapte, noapte și zi, 24 din 7. Să nu treacă o zi fără să faci un pas în direcția acelui vis. Pentru că dacă te ții de el, oamenii potriviți vor apărea. Se vor lipi de povestea ta. Vor simți adevărul tău.

Să posteze constant pe social media – să nu le fie teamă să se expună. Platformele sunt unelte. Folosește-le. Nu doar pentru promovare, ci pentru conexiune. Oamenii caută emoție, nu perfecțiune. Caută adevăr. Așa că fă muzică autentică, muzică reală. Nu te concentra pe „ce prinde”, ci pe ce simți. Muzica sinceră e cea care rămâne.

În plus, învață. Citește despre industrie. Învață cum funcționează drepturile de autor, distribuția, contractele. Cunoaște-ți drepturile și nu te lăsa păcălit(ă). Un artist puternic este un artist informat. Nu e suficient doar talentul – ai nevoie de disciplină, de strategie, de mentalitate de antreprenor. Ești un business în sine. Un alt lucru extrem de important este să învețe când să fie artiști și când să fie oameni de business. Cariera muzicală nu e doar despre inspirație și emoție – e și despre strategie, disciplină și decizii clare. 

Trebuie să învețe să-și trateze cariera ca pe un business real, cu obiective, planuri, termene și responsabilitate. Să nu se atașeze prea mult emoțional de piesele lor – chiar dacă e imposibil să nu simți ceva profund pentru ce creezi, nu trebuie să te pierzi în asta. O piesă nu e „copilul tău”. Nu trebuie să pui toată presiunea pe ea, să crezi că asta trebuie să fie hitul și, dacă nu e, să te demoralizezi complet. Așa nu funcționează lucrurile.

Succesul real vine din consecvență și din disciplina de a crea mereu, de a testa, de a lansa, de a învăța. E un maraton, nu un sprint. Iar hiturile vin din proces, nu din presiune. Dacă vrei să ajungi un artist de talie înaltă, trebuie să înveți să te comporți și ca un profesionist: să știi când să creezi din suflet și când să iei decizii raționale, chiar dacă uneori sunt grele.

Și, poate cel mai important: ai răbdare. Nu te compara. Fiecare are ritmul lui. Cea mai periculoasă capcană e să te grăbești sau să te pierzi uitându-te la alții. Fii atent(ă) la drumul tău, la vocea ta, la mesajul tău. Pentru că doar tu poți spune povestea ta așa cum trebuie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

– Este ceva ce nu te-am întrebat și ai vrea să împărtășești cu noi?
– Da, cred că ce n-am apucat să spun încă e legat de decizia mea de a lansa o piesă la fiecare două săptămâni. Pentru mine, nu e doar o strategie de marketing, nu e despre algoritm sau despre cum să „rămân relevantă”. Am început acest challenge pentru că am simțit că trebuie să dau drumul la tot ce am ținut în mine atâția ani. Vreau să scot muzică sinceră, reală, care vine din trăirile mele, nu muzică făcută după rețete sau trenduri. Nu mă interesează să bifez formule de hit – mă interesează să spun adevărul meu.

În același timp, ritmul ăsta alert mă forțează să creez sub presiune și mă ajută să rămân conectată cu procesul creativ în cel mai autentic mod. Mă obligă să nu mă mai perfecționez obsesiv, să las controlul și să scot pur și simplu ce am de spus, în forma în care vine. Pentru mine, fiecare piesă e ca o eliberare – o etapă dintr-un jurnal emoțional pe care îl împărtășesc cu lumea.

Ce e frumos e că am început să descopăr și lucruri noi despre mine. Faptul că sunt mai disciplinată decât credeam, că pot fi vulnerabilă fără să mă tem și că, atunci când nu mai încerci să fii pe placul tuturor, ajungi exact la oamenii care trebuie să te audă. Muzica a început să mă vindece, nu doar să mă definească. Asta e, de fapt, miza cea mai mare pentru mine acum – să scot din mine ce e mai adevărat și, în același timp, să ofer ceva valoros celor care ascultă.

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro