Tatăl, mama și sora mai mare ai lui Emilian Celin Ciobanu, 19 ani, au murit pe loc în mașina în care se aflau, care a fost lovită de o Toyota condusă de o tânără. Autoturismul Toyota a intrat pe contrasens cu viteză, noaptea, și Fordul în care se aflau românii a fost aruncat de pe șosea, în șanț, ajungând un morman de fiare.

„M-am trezit brusc fără familie”, a declarat băiatul, într-un interviu acordat jurnalistei Alessia Piovesan, de la Rai.

Tânăr român rămas singur pe lume. Mama, tatăl și sora lui au murit în același accident, în Italia
Emilian, alături de părinții și de sora lui. Foto: Facebook

Duminică seara, Emilian a mers la culcare. Părinții lui, tatăl, Francisc, în vârstă de 45 de ani și mama, Tatiana, de 40 de ani, plecaseră la gara din Mestre pentru a o lua pe sora lui, Diana Francesca, de 21 de ani, care se întorcea dintr-o excursie în Toscana.

„Pe la ora 2.00 noaptea m-au trezit carabinierii, au venit acasă și mi-au spus: «Condoleanțe, părinții tăi au murit»”, îşi aminteşte Emilian coşmarul pe care l-a trăit când a primit vestea.

Tânăr român rămas singur pe lume. Mama, tatăl și sora lui au murit în același accident, în Italia
Emilian, în interviul acordat pentru Rai News. Foto: Captură video

În ciuda durerii imense, băiatul vrea să-și amintească mereu de ai lui. Spune că vrea să pregătească un videoclip cu fotografiile lor și muzica pe care o iubeau. Mai presus de toate, vrea să continue școala, Institutul Tehnic Pacinotti din Mestre, „pentru că ei și-ar fi dorit asta” .

Familia Ciobanu trăia de mult timp în Italia, dar la Jesolo s-au stabilit de circa un an. „Mama mea lucra la Veneția, ca femeie la curățenie, iar tatăl meu era șomer, avusese un accident la locul de muncă și avea probleme la un braț”, a povestit tânărul.

Nenorocirea a avut loc duminică, la ora 23.30, pe teritoriul localității Portegrandi, comuna Quarto dAltino. Familia de români se afla într-un Ford Focus, în momentul în care s-au ciocnit cu o Toyota Yaris, condusă de Jyotika Piaser, o tânără de 29 de ani. Aceasta se întorcea de la un bar și a intrat pe contrasens fără urme de frânare.

În urma impactului devastator, întreaga familie de români a murit loc, la fel și tânăra din cealaltă mașină.

Tânăr român rămas singur pe lume. Mama, tatăl și sora lui au murit în același accident, în Italia
Mașina în care au murit părinții și sora lui Emilian. Foto: Vigili del Fuoco Veneto

Emilian a fost de acord ca organele părinţilor şi ale surorii lui să fie donate. Tânărul român este încă elev la Institutul Tehnic Pacinotti din Mestre, dar deja se gândește să își găsească un loc de muncă, pentru a-și asigura traiul de zi cu zi. „Va trebui să-mi găsesc un loc de muncă, am de plătit chiria casei, dar aș vrea să termin și școala”, a mărturisit băiatul.

Familia Ciobanu era originară din comuna Hălăucești, județul Iași, iar Emilian are intenția de a repatria corpurile neînsuflețite ale părinților săi și al surorii. „Părinții mei sigur ar fi vrut să fie înmormântați în România”, a mai spus tânărul.

Citeşte şi:

VIDEO / Cabină de camion rabatată de pe șasiu când șoferul a frânat, în Satu Mare

Un român și-a umplut rezervorul cu benzină, în loc de motorină și martorii au chemat poliția, în Austria

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
"Ne vei lipsi în fiecare zi". Lacrimi pentru Maia, fetiţa unor români stabiliţi în Anglia, care a murit la trei ani după ce a luat o bacterie în România
Observatornews.ro
"Ne vei lipsi în fiecare zi". Lacrimi pentru Maia, fetiţa unor români stabiliţi în Anglia, care a murit la trei ani după ce a luat o bacterie în România
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
Cum să adormi în două minute. Tehnica militară care îi ajută pe soldați
Știrileprotv.ro
Cum să adormi în două minute. Tehnica militară care îi ajută pe soldați
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale