Adrian Paunescu a fost cu fiul si nepotii langa WTC

Pentru mine, la data de 11 septembrie a inceput alta varsta, o varsta alba… A inceput iarna. M-am dus in SUA dupa 30 de ani si tocmai faceam elogiul stabilitatii americane. Chiar cu o zi inainte de dezastru, de prapad, de aceasta nemasurata crima, am fost la „Gemeni” cu Ana-Maria, cu Andrei si cu niste veri si nepoti. Copiii s-au urcat in turn… Am primit mai tarziu filmele si le-am privit cu groaza… puteam fi acolo, in timp ce se loveau avioanele devenite tinte vii. Ana si Andrei erau foarte fericiti. Cu un aparat de filmat, ei cautau de acolo, de sus, din turn, reprezentarea libertatii si o gasesc… Statuia Libertatii. Aveau sa coboare si aveam sa mergem intr-o librarie de la poalele „Gemenilor”, de unde mi-am luat niste carti, foarte dragi si, culmea, niste albume foarte ieftine. Am luat o carte de versuri si cel mai mult am citit o poezie care povesteste despre o cetate puternica, o cetate cu o civilizatie de otel. Si finalul poeziei este urmatorul: „si acum trenurile trec pe langa acea cetate, care e ruina si numai sobolanii mai pasesc prin ruine”. Asa e poezia. A fost obsesia mea premonitorie. Libertatea pe care am simtit-o pana in 11 septembrie nu am mai putut-o simti, nici in zilele urmatoare, fireste. La hotel eram controlati si cand intram, si cand ieseam. Era o permanenta stare de instabilitate, de suspiciune. M-am si mutat. Oricum, nu se mai putea sta in hotel din cauza fumului gros. Americanii devenisera brusc altfel de oameni, devenisera ca noi. Dar m-a impresionat insa si puterea de mobilizare a societatii americane. De atunci incoace nu au aparut decat intrebari… nici un raspuns. Si, totusi, America ramane speranta lumii, capul familiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE