Adrian Streinu Cercel a candidat la alegerile parlamentare din 6 decembrie pe lista PSD București. Acesta a ocupat poziția a doua, după Gabriela Firea, pe lista senatorilor.

După ce a primit mandatul de parlamentar, Adrian Streinu Cercel a demisionat din fruntea Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, funcție pe care o ocupa de mai bine de 19 ani, informează Digi24.

Cele două funcţii, cea de senator şi manager, sunt incompatibile, iar Adrian Streinu Cercel a trebuit să aleagă una dintre ele.

De asemenea, încă din timpul campaniei electorale, Adrian Streinu Cercel anunța că va demisiona din funcția de manager în momentul în care va intra în Parlament.

„În momentul când voi deveni membru al Parlamentului României voi părăsi această funcție”, declara acesta în luna octombrie.

Medicul a declarat în timpul campaniei electorale că specialişti trebuie să fie nu numai la nivelul spitalelor, ci şi acolo unde se fac legile care se vor aplica la nivelul unităţilor spitaliceşti.

Adrian Streinu Cercel a fost demis în aprilie de la șefia Comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID-19 din Ministerul Sănătății.

Mai mult, Cercel a fost subiectul unor investigații de presă, precum cea realizată de Rise Project în 2018, care arăta că fundația privată a lui Streinu Cercel a primit de la primii șapte producători mondiali de medicamente un milion de euro doar într-un an. Jumătate au fost retrași cash, în tranșe rotunde, uneori chiar la bancomatul din curtea spitalului.

Citeşte şi:

Iohannis, mesaj pentru români în Ajunul Crăciunului: Respectați restricțiile, dacă nu vreți să ajungeți la spital

Director științific OMS, despre momentul în care se va ajunge la imunizarea în masă: „Nu înainte de sfârşitul anului viitor”

Meghan Markle și prințul Harry au publicat fotografia de familie de pe felicitarea de Crăciun

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
Știrileprotv.ro
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Telekomsport
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)