Consiliul de conducere al Agenției Spațiale Europene (ESA) urmează să analizeze această idee marți, la sediul său din Paris. De asemenea, Agenția Spațială Europeană va aproba probabil în această săptămână un studiu de trei ani pentru a vedea dacă existența unor ferme solare uriașe în spațiu ar putea funcționa și ar fi rentabilă.
În timp ce mai multe organizații și alte agenții spațiale au analizat ideea, așa-numita inițiativă Solaris ar fi prima care va pune bazele unui plan practic de dezvoltare a unui sistem de generare a energiei regenerabile bazat pe spațiu.
„Ideea de energie solară din spațiu nu mai este una de ficțiune. Potențialul există și acum trebuie să înțelegem cu adevărat calea tehnologică, înainte de a putea fi luată decizia de a continua cu încercarea de a construi ceva în spațiu”, a spus doctorul Sanjay Vijendran de la ESA, cercetătorul care conduce inițiativa Solaris.
Potrivit doctorului Ray Simpkin, care este cercetătorul-șef al Emrod, firma care a dezvoltat sistemul de transmisie wireless, tehnologia este sigură.
„Nimic nu va fi ars. Puterea este răspândită pe o zonă atât de mare încât, chiar și la intensitatea sa de vârf în centrul fasciculului, nu va fi periculoasă pentru animale sau oameni”, a precizat Ray Simpkin.
Programul face parte dintre numeroasele propuneri luate în considerare de miniștrii cercetării la reuniunea Consiliului ESA de la Paris, care va decide bugetul pentru următoarea fază a planurilor agenției spațiale pentru explorarea spațiului, monitorizarea mediului și comunicații.
Directorul general al ESA, Josef Aschbacher, a declarat pentru BBC că energia solară din spațiu ar putea fi de un ajutor „enorm” pentru a rezolva viitoarele probleme legate de energie.
„Trebuie să ne transformăm în economii neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon și, prin urmare, să schimbăm modul în care producem energie și mai ales să reducem partea combustibililor fosili din producția noastră de energie. Dacă se poate face acest lucru din spațiu și spun dacă am putea, pentru că nu am ajuns încă acolo, ar fi absolut fantastic, pentru că ar rezolva o mulțime de probleme”, a precizat Josef Aschbacher.
O evaluare a guvernului Marii Britanii, independentă de planul ESA, a transmis că e posibil până în 2040 să existe sateliți care să producă energie la fel ca o centrală electrică, aproximativ 2 GW, la fel ca estimările Agenției Spațiale Europene.
FOTO: ESA – European Space Agency
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ffcaa6aaa0cbb9c2568b2973e250512.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e16a8089b9fe7463aebced27ce856ed5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_db92bb8ce16cb6e3705204a6b1457f40.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eb0c4499d61b031db5a066596dbbe67a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e79038030d949bd16e7965ff4cd252d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_779be9959deab9f85d66dfff065f5824.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_79a6a2e38294b44e5a16e2fba516053e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d18f37ef3bcf640af028f4163550bd2c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_39f394c4fe287f2c39bf9a8dffe5db22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2e05c5a473a6b07a0ca5fba9a351fe57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6175739a850ba43d41889e2535d6c3fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_75170a5cecb785192fe4642b646e26ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_ef821b5e511a33890010195e7af039dd.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8b559f7a83db0a5faeafc8fb721800e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_48cf961394c0f0faba3e26f36bfff505.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_630751873948665683898790b58bc02c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_9139eae5186d262596756d0e9fb26e38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_01cb6276d84ddbf4d74251472903badc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_c1df3b3a57139adc47ef918a4d426ae0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_27b03d0aafa903191900e8a38215cabd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9132456abe9e1bbf034600a34a253de3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/satelit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ed5c31fb8e017f231044acc821ee93aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2de8c0ba2c77c201567ebf7d9282972c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/alexandru-rogobete-ministrul-sanatatii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/bor-si-a-lansat-propriul-netflix--foto-captura-video.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_5069f9fa9310ec2c34f3a96e1373d8d4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0b7c71f1d8dc52061bf7b2ecc5862b0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9660d742bab1996250ca58c1f8a2390b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_b50eca79135d4a68f7082eae5fcc4302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vocea-romaniei-finala-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/chirila-si-alessia-pop-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3c3a06c4b5875932a0f91504ac642884.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9d388878247b5436a4ddb13c3162474e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0ae48b251a7b409545b102ae395f5489.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/silviu-vexler-a-rupt-portretele-lui-eminescu-goga-eliade-si-kogalniceanu-in-parlament-ce-spune-institutul-elie-wiesel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/datorie-istorica-acumulata-de-primaria-sectorului-1--george-tuta-vinovatii-vor-explica-in-instante-e1766172941467.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/femeie-face-flotari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-20-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/fabrica-transformata-in-opera-de-arta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/retete-de-caltabos-pentru-craciun.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/trei-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/tineri-canta-colinde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/pesteaprajit-farfurie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colinde-scurte-pentru-copii-usor-de-invatat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/darryl-nirenberg-ambasador-sua-romania-e1766171411919.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/grup-de-ciori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/lift-blocuri-4-etaje-romania-cazanciuc-tusa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ultimele-pregatiri-pe-a7--foto-facebook-cristian-pistol-e1766165880245.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vanghelie-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/papa-francisc-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ceausescu-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/bolojan-hepta.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.