3902-123580-calc.jpg„În anul 2005 am fost evacuată din imobilul în care locuiam. Casa a fost revendicată de proprietar. În prezent, stau într-o cameră de serviciu, de 6 mp, care a devenit multifuncţională: sufragerie, baie, dormitor. Plătesc chiria pe această suprafaţă 75 de euro, plus o întreţinere pe lună care practic este nejustificată, deoarece camera este la subsolul unui bloc. Din 2004, de când am întâmpinat probleme cu casa, m-am îmbolnăvit de hipertiroidie şi sunt în evidenţa Spitalului C.I. Parhon. De câteva luni am şi o problemă cu degetele de la o mână, care îmi amorţesc şi-mi deformează scrisul. Am câteva colaborări la câteva reviste. Spre ghinionul meu însă, la unele reviste, cei din conducere nu mai primesc materialele decât prin mail. V-am scris cu speranţa că oamenii cu suflet mare mă vor ajuta. Am nevoie de un calculator. Nu îmi trebuie un calculator nou, ci unul la care să-mi pot scrie textele”. Mariana Floarea, Bucureşti.

Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacţie, la numărul de telefon 021. 203.08.49

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.