3861-115048-vilaremake.jpg

Când inspectează şoseaua Câmpu lui Neag – Băile Herculane, aflată în curs de construire, 3861-115042-baseuricani.jpgşi o face extrem de des, preşedintele Traian Băsescu trage întotdeauna la acelaşi hotel. Aflat într-un decor sălbatic, lângă o cascadă şi înconjurat de munţi, la câţiva kilometri de oraşul minier Uricani, complexul este proprietatea lui Ion Firiza, afacerist gorjean aflat, în urmă cu câţiva ani, în centrul unor mari scandaluri. Cel mai des, preşedintele ajunge în zonă cu elicopterul, atunci când vremea permite zborul.

Aparatul aterizează de obicei pe stadionul din Uricani sau pe un platou din apropierea oraşului, iar suita îşi continuă drumul cu autoturismele. Ultima vizită a lui Băsescu la “cuibuşorul” de lângă Uricani s-a petrecut acum câteva luni, când, alături de soţia şi de fiica lui cea mică, preşedintele a participat şi a jucat la nunta fetei afaceristului gorjean.

Şeful statului preferă să doarmă la mansardă

3861-115043-basecamera.jpgTraian Băsescu doarme la mansardă, într-o clădire nouă a complexului hotelier. Camera este simplă, toaleta – la fel. În memoria televizorului sunt doar două posturi TV. În imediata apropiere a camerei se află o sală de protocol, unde şeful statului şi suita sa iau masa, dar în care sunt organizate şi anumite întâlniri de lucru pentru inspectarea lucrărilor la DN 66A. Aici se găsesc un aparat de proiecţie şi o tablă cu trepied, care îl ajută pe preşedinte să înţeleagă mai uşor explicaţiile “drumarilor”. Câteodată, Băse mai mănâncă şi în restaurantul hotelului, situat într-o clădire veche, alăturată.

Prietenia dintre Băsescu şi Firiza durează de ani buni şi se pare că a luat naştere în 1999, odată cu startul lucrărilor la DN 66A, şosea care va lega Valea Jiului de Băile Herculane. Acest drum este considerat de către preşedinte extrem de important pentru eficientizarea circulaţiei către vestul ţării şi pentru turismul din zonă. Prietenia cu şeful statului s-a dovedit de bun augur pentru gorjean. Deşi, la un moment dat, firma care administrează complexul preferat al lui Băsescu s-a aflat în situaţie de faliment, iar clădirile şi terenurile fuseseră scoase la vânzare, Firiza a reuşit să redreseze afacerea. Bunăoară, clădirea în care trage Băsescu când ajunge în Valea Jiului este proaspăt renovată şi echipată modern. După 2004, gurile rele au spus că amiciţia cu şeful statului îl va propulsa pe Firiza în funcţia de prefect de Gorj, însă acest lucru nu s-a întâmplat.3861-115044-papanasi.jpg

«Papanaşii Băsescu» au devenit celebri la Uricani

Deşi preşedintele României nu e mofturos la mâncare, gazdele ştiu că de pe masă nu trebuie să lipsească niciodată rachiul de prune şi papanaşii cu dulceaţă de afine şi multă, multă smântână. De altfel, denumirea sub care aceştia au devenit celebri în zonă e “Papanaşii Băsescu”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.