Mergi direct la conținut »
Ambasadorul Iranului la București susține că avionul ucrainean s-a prăbușit din motive tehnice. Șeful diplomației nu a exclus varianta ca România să devină o țintă
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Ambasadorul Iranului la București susține că avionul ucrainean s-a prăbușit din motive tehnice. Șeful diplomației nu a exclus varianta ca România să devină o țintă

Ambasadorul Iranului la București susține că avionul ucrainean s-a prăbușit din motive tehnice. Șeful diplomației nu a exclus varianta ca România să devină o țintă

Într-o conferință de presă organizată vineri dimineață, la sediul ambasadei Republicii Islamice Iran la București, ambasadorul Morteza Aboutalebi a răspuns întrebărilor reprezentanților mass-media cu privire la cele mai noi acuzații legate de tragedia aviatică de la Teheran.

De Mircea Barbu,

  • Au fost discutate și aspecte ale securității României prin prisma parteneriatului strategic cu Statele Unite, în special prin prezența pe teritoriul țării noastre a scutului antirachetă de la Deveselu,
  • Un alt subiect a fost declarația președintelui României Klaus Iohannis de a sprijini o prezență NATO crescută în Orientul Mijlociu.
  • În limbaj diplomatic, voalat, Aboutalebi nici nu a infirmat, nici nu a confirmat dacă securitatea României este în pericol în acest moment din partea Iranului, lăsând să se înțeleagă că orice acțiune de atac din partea Statelor Unite sau a partenerilor săi va fi catalogată drept un act terorist, deci și răspunsul va fi unul pe măsură.

Diplomatul a susținut că generalul Soleimani era într-o formă de misiune diplomatică în Irak în acea zi, nicidecum acolo să plănuiască noi atacuri împotriva Statelor Unite. În plus, el a afirmat că e perfect normal ca un oficial de rang înalt să nu treacă prin controlul de rutină la aeroport și să fie escortat de milițiile șiite irakiene, așa cum a fost șeful trupelor de elită iraniene cu câteva momente înainte să fie asasinat de două rachete trase dintr-o dronă americană.

Afișul pus pe gardul ambasadei Iranului din București, în memoria generalului Soleimani

A susținut varianta accidentului tehnic în cazul avionului prăbușit

Discuția cu reprezentanții presei a început de la tragedia aviatică și cele mai noi acuzații aduse Iranului de către reprezentanții comunității internaționale, în special țările occidentale. Întrebat de „Libertatea” dacă, în eventualitatea că anchetatorii vor stabili că avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană, țara sa este dispusă să-și asume vina, acesta a susținut în continuare varianta unui accident tehnic.

Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani
Recomandări

Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani

 

Conform informațiilor oficiale de la guvernul iranian, accidentul a avut loc din cauza unei probleme tehnice la motor, care a apărut după decolarea de pe aeroportul din Teheran.

Morteza Aboutalebi, ambasadorul Iranului la București:

Diplomatul susține că nu are cunoștințe de nicio filmare apărută în spațiul public legată de acest accident, deși toată presa internațională, inclusiv în România, a prezentat pe larg clipul pe baza căruia guvernele occidentale au ajuns la concluzia că atacul ar fi fost de fapt cauzat de o rachetă iraniană trasă accidental în cursa de pasageri. 

Întrebat ce căuta generalul Soleimani în Irak, diplomatul a răspuns vag că acesta livra un mesaj premierului de la Bagdad din partea Arabiei Saudite. „Așa cum ați văzut cu siguranță în știrile oficiale, primul-ministru irakian a anunțat faptul că, în dimineața în care comandatul iranian se afla în Irak și a fost martirizat, acesta venisă să-i aducă un mesaj”.

Procedură normală pentru VIP

Întrebat de „Libertatea” de ce planul zborului a fost  ținut secret și de ce generalul Soleimani, când a aterizat în Bagdad, nu a efectuat procedurile vamale normale, evitând toate filtrele de securitate, totul având aparențele unei misiunii sub acoperire mai multe decât o vizită diplomatică, ambasadorul a spus că o astfel de procedură este normală pentru VIP-uri, inclusiv el apelând la astfel de tratament în trecut.

A fost înregistrat primul pacient infectat cu noul coronavirus din România. Detalii de ULTIMA ORĂ
Recomandări

A fost înregistrat primul pacient infectat cu noul coronavirus din România. Detalii de ULTIMA ORĂ

 

Dacă ar fi fost vorba ca generalul Soleimani să intre în mod incognito în Irak, cu siguranță nu ar fi zburat cu un avion cu un zbor civil. Dânsul a zburat de pe aeroportul internațional din Beirut către aeroportul din Irak și nu s-a folosit de aeroportul militar pentru acest lucru. Și este normal ca de exemplu eu, în calitate de ambasador, când efectuez zboruri să mă folosesc de anumite canale VIP.

Morteza Aboutalebi, ambasadorul Iranului la București:

România, viitor incert  

În contextul în care diplomatul iranian de la București a declarat că oricărei acțiuni viitoare a SUA împotriva Iranului, fie ea militară sau economică, i se va răspunde în termenii cei mai duri, jurnaliștii prezenți la conferință l-au întrebat în ce măsură România ar trebui să se simtă vizată.

„Așa cum am spus, orice forță a SUA, ca fiind declarată de Iran teroristă, dacă întreprinde acțiuni ce vor fi împotriva Republicii Islamice Iran, vom acționa ca atare”, a răspuns scurt și evaziv șeful diplomației iraniene la București.

Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș”, despre primul român infectat de coronavirus
Recomandări

Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș”, despre primul român infectat de coronavirus

 

Deși întrebarea a fost repetată de mai multe ori, în mai multe forme de reprezentanții mass-media aflați în sală, diplomatul a refuzat să clarifice dacă România va fi sau nu vizată pe viitor sau dacă interesele SUA în țara noastră vor fi în pericol.

La final, ambasadorul a declarat că la sediul misiunii diplomatice va fi deschisă o carte de condoleanțe pentru victimele tragedie aviatice și că îi așteaptă pe toți românii să vină și să semneze, încheind cu un elogiu adus generalului Qassem Soleimani ucis la începutul acestui an într-un atac cu dronă pe aeroportul din Bagdad.

Close
Închide
  Close