”Noi am sunat ieri dimineață la 8.21, am mai sunat la 14.30 și ultima dată, aseară. După 27 ore a venit o ambulanță acasă. Eu sunt în izolare de marți, cea mică, de joi. Automat nu aveam voie să ieșim din casă. Prima dată mi s-a comunicat că o să vină în cursul zilei. Având în vedere că copilul are astm, să vedem ce tratament vom urma”, a declarat Mădălina Anton, mama fetiței pentru Digi 24.

Femeia din Oradea spune că în tot acest timp fata ei a avut o temperatură de 39 de grade, iar starea ei de se agrava de la o oră la alta.

”Situația a degenerat, eu am sunat la 112, la serviciul medical, în condițiile în care eram deja nervoasă, mi s-a închis telefonul în nas. Am mai sunat o dată, răspunsul a fost halucinant, că dacă nu vreau să aștept, să îmi iau copilul să îl testez cu bani, să nu aștept să îl fac gratis. Asta deși eu am spus că sunt în izolare”, a mai explicat femeia.

A sunat și la DSP Oradea: ”Doamna de acolo mi-a spus că nu are cum să sune ea la ambulanță, mi-a sugerat să sun la medicul de familie, să sune el la ambulanță”, a mai explicat femeia.

UPU SMURD Bihor justifică situația prin faptul că serviciul de ambulanță ar fi suprasolicitat.

”Nu e singurul caz care se rezolvă după 36 de ore. (…) Cam de mai mult de o săptămână, odată ce în Bihor se aplica regula că fiecare echipaj care ajunge la un caz să recolteze, brusc a crescut numărul solicitărilor pentru testare, de peste 10 ori.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Săptămâna asta au fost peste 230 apeluri doar pentru testare, e clar că echipajele de urgență nu pot face față la testări în acest ritm. Atunci se prioritizează”, a declarat Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor pentru Digi 24.

În Bihor, sâmbătă, au fost înregistrate 240 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, iar rata de infectare la mia de locuitori a ajuns la 3,21.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI