Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați joi noapte să intervină pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Dacia, la un accident rutier produs între un autoturism, taximetru, și o ambulanță.
În urma coliziunii, ambulanța s-a răsturnat într-o groapă a șantierului de reabilitare a sistemului de termoficare din zonă.
În ambulanță, se aflau patru persoane: un șofer și o asistentă, alături de un copil de 5 ani, pacient, însoțit de mama lui, în drum spre spital. Toate persoanele din ambulanță au fost transportate la spital.
Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la fața locului pentru a acorda primul ajutor și a ajuta la transportul celor patru victime la unitatea medicală.
Mai mulți martori spun că taximetristul circula cu viteză și în intersecție a lovit ambulanța, care circula su semnale acustice și luminoase pornite.
„Au rezultat patru victime, din care: asistenta, șoferul (membri ai echipajului SAJ) și pacientul, un minor, împreună cu mama. Victimele sunt conștiente, au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la spital”, a declarat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
„Asistenta are traumatism craniofacial si de membru superior, ambulanțierul are traumatism toracic, copilul are traumatism de membru, iar mama nu avea marca traumatică.”, a mai spus sursa citată.
Polițiștii urmează să stabilească dinamica accidentului și cine a fost de vină pentru producerea lui.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro