VIDEO/ Amintiri din 20 decembrie 1989: ”Și eu trebuia să fiu incinerată în acest cuptor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 19 decembrie 1989, regimul comunist aducea la București cadavrele a 40 de revoluționari din Timișoara, care o zi mai târziu erau incinerate la crematoriul Cenușa. Pe ascuns, călăii voiau să șteargă urmele crimelor pe care le săvârșiseră în 17 deceembrie. De atunci, rudele revoluționarilor din Timișoara incinerați la București și a căror cenușă a fost aruncată într-o gură de canal din Popești-Leordeni, dar și supraviețuitori ai acelui sinistru moment, unii scăpați chiar miraculos, vin în Capitală să cinstească memoria eroilor.
Cuprins:
Pe 16 decembrie 1989 izbucnea, la Timișoara, Revoluția care urma să răstoarne regimul condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Forțele de represiune au ripostat violent, înregistrându-se zeci de morți. Cei mai mulți în 17 decembrie.
Gloanţele au secerat 65 de vieţi, iar 224 de persoane au fost rănite prin împuşcare. Morga Spitalului Județean din Timișoara era plină de cadavre.
Cadavre aduse pe ascuns la crematoriul Cenușa în 1989
Pe 19 decembrie, unele dintre cadavre au dispărut din morgă. Se declanșase ”Operațiunea Trandafirul”. O mașină frigorifică de la Comtim a încărcat cadavrele împușcaților și le-a adus pe ascuns în București, pentru a fi incinerate în crematoriul uman Cenușa, singurul funcțional la acea vreme în România.
În 20 decembrie, cenușa revoluționarilor a fost pusă în patru urne și dusă în localitaeta Popești-Leordeni, unde a fost aruncată într-un canal. Deși erau la putere, criminalilor le era frică de adevăr.
”A murit cu ochii deschiși și au crezut că este viu”
An de an, pe 20 decembrie, rude ale celor 40 de revoluționari vin la troița din fața crematoriului Cenușa să își comemoreze eroii. Printre ei, Georgeta Carpin, din Timișoara.
”Soțul meu, Carpin Dănuț, avea 29 de ani. Băiețelul nostru împlinise doi ani și două luni în decembrie 1989. Eu eram acasă cu copilul. Soțul a plecat la serviciu, era cu niște colegi și de la lucru s-a dus în centru. A venit cu niște demonstranți înspre Calea Radului, noi acolo locuim, și acolo a fost împușcat, la Uzina Textilă Timișoara. A fost împușcat el și încă o femeie, mortal, a fost și un rănit în picior și unul în mână… Dănuț a căzut, a coborât o femeie dintr-un bloc, a văzut că este cu ochii deschiși și a crezut că este viu. L-a prins de haină și l-a scuturat și a zis: ”Copile, copile!” și el era, de fapt, mort. I-a închis femeia ochii și a venit imediat o mașină, și l-a luat de acolo. Așa a ajuns la morga Spitalului Județean. Și doctorul care era atunci de gardă a luat declarația cum era el îmbrăcat și fizionomia. Așa l-am recunoscut eu, după acea declarație, luată de medicul de gardă din noaptea aceea. Ei au fost omorâți în 17, duminică, și în 18, sau 19, au fost încărcați și transportați la București”, ne-a spus Georgeta Carpin.
Femeia plânge mereu când își amintește. Ei locuiesc în apropierea locului unde a fost împușcat Dănuț și are impresia că, dacă ar fi știut că este acolo, ar fi mers la el, l-ar fi adus acasă și l-ar fi putut salva, cumva, miraculos. ”Am fost, pentru băiatul nostru, și mamă și tată, dar nu am reușit. Copilul nu își găsește locul din cauză că și-a pierdut tatăl. Când a împlinit 18 ani, a lăsat petrecerea baltă, era o petrecere între verișori, și a plecat la cimitir, unde este un mormânt pentru tatăl lui. Nu se va împăca niciodată cu gândul că l-a pierdut atât de devreme”, s-a destăinuit soția lui Dănuț Carpin.
”Din opt frați, trei suntem răniți în Revoluție”
Rodica Mariana Farcău Herera este unul dintre răniții Revoluției, aflată în viață astăzi numai pentru că a leșinat după ce a fost împușcată. Numele ei figurează într-unul dintre dosarele din acea vreme, cunoscut drept “Dosarul lotului 72 Timişoara”. Rodica Mariana Farcău avea 29 de ani, era vânzătoare și se poate spune că a renăscut, practic, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989. Femeia a fost împușcată pe un pod din Timișoara, fără nicio somație și a leșinat. A fost salvată dintre cadavre de doi brancardieri, după ce fusese atinsă grav de un glonţ de mitralieră şi unul de pistol, unul ajuns în mână, celălalt, în abdomen. Femeia părea moartă, dar și-a revenit la timp, iar cadrele medicale au trimis-o la un spital, unde să nu poată fi găsită de Securitate. Cadrele medicale au salvat-o, practic, de la drumul spre crematoriul Cenușa, unde putea fi arsă de vie… Astăzi, numele ei apare inscripționat pe placa memorială de pe monumentul de la Podul Decebal.
”Noi suntem opt frați, patru în America, în Italia, Austria, și eu cu azil politic în Franța. Trei dintre noi suntem răniți în Revoluție, eu am fot împușcată în braț, am ajuns puțin în comă și m-au dus în morga Spitalului Județean, în 18 decembrie. Crezând că sunt moartă, au zis că mă aduc și pe mine la crematoriu. Dar am revenit din comă, m-au luat, m-au ascuns într-un alt spital. Alfel, și eu trebuia să fiu incinerată în acest cuptor”, își amintește Rodica Mariana Farcău.
Cine a tras în noi după 22? Mărieș: ”PCR cu față umană”
La întrebarea celebră ”cine a tras în noi după 22”, Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie 1989, ne-a spus: ”Așa cum confirmă și procurorii Secției Parchetelor Militare la raportul pe care l-au dat acum câteva zile, începând cu seara de 22 decembrie 1989, a fost o diversiune și tot ce s-a întâmplat este responsabilitatea unui organism înființat ad-hoc în noaptea de 22 decembrie, Consiliul Militar Superior, care avea o componentă civilă și una militară. Partea civilă era Frontul Salvării Naționale - revopsit PCR-ul, repede au schimbat inițialele, iar PCR s-a transformat în FSN, adică un PCR cu față umană - și Ministerul Apărării Naționale, care subordonase toate instituțiile de forță și toate instituțiile care dețineau arme, și mă refer aici la Securitate, la Poliție și la Gărzile Patriotice, toate trecute în subordinea directă a Ministrului Apărării Naționale. Cele două componente au fost principalele beneficiare a tot ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989, pentru că s-a instalat la putere, dar trebuie să și răspunde pentru cei peste o mie de morți și câteva mii de răniți”.
